Aproape 5.900 de voturi exprimate au decis Superlativele Anului 2020
Cine sunt protagoniștii aleși în urma campaniei inițiate de Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro
Mii de știri, sute de reportaje și interviuri și tot atâtea persoane intervievate. Este finalul de an, ultima ediție de ziar din 2020 și, într-un an cu totul atipic, am decis să tragem linia și să facem bilanțul alături de cititorii noștri din online. Așa a luat ființă campania Superlativele Anului 2020, o iniţiativă Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro. Topul știrilor, subiectelor și personalităților din județ este astfel realizat prin votul participanților la sondaje.
Votul pentru stabilirea Superlativelor Anului în județul Covasna a debutat în 27 noiembrie și s-a încheiat în 20 decembrie. În total au fost exprimate aproape 5.900 de voturi, în toate cele 20 de categorii.
Cea mai votată categorie a fost „Sportivul Anului”, unde s-au înregistrat peste 590 de voturi. Câștigătorul cu cele mai multe voturi înregistrate este „Saint George City of Debate” (253), la categoria „Evenimentul anului dedicat tinerilor”.
În continuare, date despre câștigători, la fiecare categorie.
1. Știrea anului în județul Covasna: primul caz de COVID-19
Subiectul știrii anului, votat în cadrul campaniei Superlativele Anului, nu este nici pe departe unul surprinzător, pentru că are legătură cu criza care a dominat 2020 – COVID-19.
Primul loc în acest clasament îl ocupă, așadar, „Primul caz de coronavirus în județul Covasna”. Știrea a fost citită pe CovasnaMedia.ro de peste 12.650 de ori și votată pe această poziție fruntașă de 79 de persoane, din totalul de aproape 300 de voturi exprimate.
2. Anna Maria Popa de la TAM, Covăsneanul Anului
Titlul de „Covăsneanul Anului” merge în anul acesta atât de încercat pentru cultură către managerul Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, Anna Maria Popa.
În plină criză sanitară mondială, cu efecte însemnate economice și culturale și pe plan local, a dus mai departe stagiunea, din offline în online și invers, a organizat evenimente, festivalul D-Butan-T și multe alte activități – toate cu succes și respectând cu rigurozitate măsurile impuse de autorități. Eforturile sale, de a păstra teatrul prezent în viețile noastre, în ciuda tuturor greutăților au fost apreciate și de publicul CovasnaMedia.ro, care, iată, i-a acordat titlul de „Covăsneanul Anului”, cu 162 de voturi.
3. Tompa Krisztián, Sportivul Anului în județul Covasna
Cititorii Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro au decis: sportivul anului în județul Covasna este Tompa Krisztián. Acesta a obținut locul 1 în clasamentul Superlativelor Anului la această categorie, cu 228 de voturi.
La 20 de ani, Krisztián este multiplu campion național la motocros, campion est-european, dar și campion al Ungariei, însă titlul de care este cel mai mândru este locul III la Campionatul Mondial de Juniori, obținut în 2012. În 2020, Tompa Krisztián a debutat cu succes la Campionatul Național de Motocros.
4. A fost ales și Antrenorul Anului: Petra Knežević-Kolarević
Petra Knežević-Kolarević, instructoarea de patinaj artistic, originară din Croația, mutată în județul Covasna este câștigătoarea titlului de „Antrenorul Anului 2020”, conform voturilor exprimate la Superlativele CovasnaMedia.ro. Petra Knežević-Kolarević este fostă campioană și membră în lotul național al Croației. Doi ani a fost antrenor secund la un club de patinaj din Serbia, unde s-a mutat când avea 18 ani. Din 2015 s-a mutat în Târgu Secuiesc, alături de soțul acesteia, Ljubomir Kolarević, antrenor de baschet, angajat la secția feminină a Asociației Clubul Sportiv KSE Târgu Secuiesc, apoi, recent, la Sfântu Gheorghe.
Aceasta a primit 133 de voturi din partea votanților CovasnaMedia.ro, foarte aproape de locul doi, obținut de antrenorul Sepsi OSK, Leo Grozavu (130 de voturi).
5. Sepsi OSK își adjudecă performanța sportivă a anului
Fără îndoială, momentul în care echipa fanion a județului Covasna, Sepsi OSK, a ajuns în finala Cupei României nu va fi uitat prea curând. Și acest lucru se vede din rezultatele Superlativelor CovasnaMedia.ro la categoria „Performanța sportivă a anului”, unde reușita a adunat 196 de voturi, cel mai mare număr.
6. D-butan-T, evenimentul cultural al anului
Festivalul D-Butan-T al Teatrului Andrei Mureșanu, ediția a V-a, a fost evenimentul care s-a încăpățânat să ne arate că orice e posibil. Asta pentru că a avut loc în plină pandemie, într-un moment în care, de la o zi la alta, ușile teatrelor și ale altor instituții culturale se închideau și deschideau, la ordinele autorităților locale sau naționale. Dar acest eveniment nu s-a amânat, ci cu eforturi numai de organizatori știute, a avut loc într-un cadru special, în mare parte online, și alături de un nou partener, Teatrul de Stat din Constanța.
Titlul de „evenimentul cultural al anului” revine așadar festivalului „D-Butan-t”, ca urmare a obținerii unui număr de 120 de voturi.
7. Saint George City of Debate, evenimentul anului dedicat tinerilor
Saint George City of Debate s-a poziționat pe primul loc la categoria „Evenimentul anului dedicat tinerilor” din cadrul Superlativelor CovasnaMedia.ro, cu 253 de voturi obținute.
Competiția pentru suflet și minte a liceenilor din toată țara, SGCoD, a avut a 14-a ediție în martie 2020. De-a lungul anilor, evenimentul s-a poziționat ca fiind cel mai important concurs-dezbatere din România pentru tinerii pasionați de dezbateri.
8. Gafa anului – „Î-mi depun candidatura”
Un număr de 85 de voturi din cele 214 exprimate în cadrul campaniei Superlativele CovasnaMedia.ro plasează greșeala de scriere a fostului deputat de Covasna Horia Grama, actual membru al Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pe primul loc la categoria „Gafa Anului” în județul Covasna.
9. Declarația anului vine de la preotul Vasile Antonie Tămaș
Declarația anului 2020, conform voturilor înregistrate la Superlativele CovasnaMedia.ro, îi aparține preotului din Vâlcele, Vasile Antonie Tămaș.
„Avem unul dintre cele mai bogate județe în resurse minerale și suntem vai de capul nostru, parcă suntem în secolul XIX în foarte multe sate”, spunea, în noiembrie, preotul Tămaș în cadrul unui articol în care am vorbit despre una dintre cele mai apreciate campanii umanitare ale sale, cea în care duce lemne de foc vârstnicilor din zona Vâlcele și nu numai.
Pentru aceste cuvinte, preotul din Vâlcele a primit 123 de voturi și locul întâi la categoria „Declarația Anului”.
10. Egalitate pentru două inițiative de sprijinire a mediului economic în 2020
Criza COVID-19 a fost o lovitură nu numai pentru sistemul sanitar, ci și pentru cel economic, fără îndoială. De aceea, inițiativele de sprijinire a mediului antreprenorial au fost cu siguranță binevenite. Poate tot de aceea, două dintre propunerile noastre la Superlativele Anului 2020 au primit același număr de voturi și s-au clasat pe prima poziție a topului.
Este vorba despre ajutorul acordat de Primăria reședinței de județ firmelor din Sfântu Gheorghe afectate de pandemie, în baza unui proiect de hotărâre privind acordarea unor facilități la plata impozitului și taxei pe clădire datorate de persoane juridice și anularea unor accesorii la obligațiile fiscale restante la data de 31 martie 2020, datorate de persoane juridice. Inițiativa a primit 54 de voturi în campania Superlativele CovasnaMedia.
Același număr de voturi l-a înregistrat și inițiativa Primăriei orașului Covasna, de a scădea, cu 50%, impozitul pe clădirile operatorilor de turism afectaţi de pandemie.
11. Sala de fitness Dr. FIT – întâia inspirație în afaceri
Au fost votați și apreciați și cei care în ciuda crizei sanitare mondiale au reușit să își clădească visul și să îl împărtășească cu ceilalți. Afacerea care a fost o adevărată inspirație în 2020, conform voturilor la această categorie, este prima sală de fitness cu tehnologie smart din România, Dr. FIT, inaugurată în luna septembrie la Sfântu Gheorghe.
Afacerea care are la bază o sală de fitness „din viitor” a primit cele mai multe voturi la categoria „Inspirație în afaceri” – 122 și s-a situat astfel pe locul întâi.
12. „Megafon” pentru vocile tinerilor, la Întorsura Buzăului – ideea anului
Covăsnenii au dovedit și anul acesta că reușesc, și în cele mai vitrege condiții, să scoată la lumină inițiative foarte interesante. Demersul care constă în înființarea primului Consiliu Consultativ pe Probleme de Tineret (CCPT) din județ la Întorsura Buzăului a primit cele mai multe voturi în clasamentul Superlativelor la categoria „Ideea anului”, 171.
13. Insultele de pe Facebook, amendate la Întorsura Buzăului – „neobișnuita” anului
Primul loc în topul articolelor cu subiecte ceva mai neobișnuite, care au mirat și au încins discuții, a fost adjudecat de știrea „Insultele de pe Facebook sunt amendate la Întorsura Buzăului”, cu 48 de voturi din cele 188 exprimate.
14. Cea mai bună campanie de ajutorare – tablete pentru copiii speciali din Sfântu Gheorghe
Anul acesta, zeci de campanii sociale au găsit sprijin în rândul covăsnenilor și nu numai, în ciuda tuturor greutăților. Cea mai apreciată de cei care și-au exprimat votul la această categorie a fost inițiativa pornită datorită unei profesoare de la Școala Specială din Sfântu Gheorghe.
În consecință, mai mulți binefăcători, care în mare parte au vrut să rămână anonimi, s-au mobilizat rapid și au donat fonduri pentru a achiziționa șapte tablete, pentru fiecare copil câte una, dar și abonamente de internet, plătite în avans pentru următorii doi ani. Inițiativa a adunat 126 de voturi la Superlativele CovasnaMedia.ro.
15. Campania de voluntariat a anului - „Cea mai frumoasă zi”
Titlul de „Campania de voluntariat a anului” merge anul acesta către evenimentul intitulat „Cea mai frumoasă zi”. Aproape 20 de tineri cu dizabilități, beneficiari ai serviciilor de la Casa Írisz din Sfântu Gheorghe, au făcut câte o tură, pe două roți, până la Ariușd și înapoi, cu ajutorul comunității motocicliștilor covăsneni, iar acest gest a fost apreciat de cei care au votat Superlativele CovasnaMedia.ro. Acțiunea, votată de 88 de persoane, a transmis și un mesaj pentru întreaga comunitate covăsneană: motocicliștii sunt oameni responsabili, interesați și atenți la nevoile celor din jur.
16. Știrea pozitivă din pandemie care a cucerit inimile votanților
Articolul despre oamenii care și în această perioadă au pus binele altora pe primul loc a ajuns în topul preferințelor celor care au votat Superlativele CovasnaMedia.ro. Este vorba despre organizațiile civile din județ, prin voluntarii implicați, care în perioada stării de urgență au venit în întâmpinarea celor mai vulnerabili dintre noi – vârstnicii rămași singuri.
Câțiva voluntari de la Crucea Roșie Filiala Covasna, Serviciul de Ajutor Maltez, Fundația Creștină Diakonia, Caritas Alba Iulia și Organizaţia Gondviselés au fost cei care au ieșit „pe câmpul de luptă” și au livrat mâncare și medicamente bătrânilor din Sfântu Gheorghe care locuiesc singuri sau care nu puteau ieși din case.
Și Consiliul Județean Covasna a avut în derulare, pe timpul stării de urgență, un serviciu de voluntariat, în parteneriat cu Asociațiile Harit, MIÉRT și Salvatore. Cei implicați au făcut cumpărături pentru vârstnicii din orașele Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna și Baraolt.
Totodată, preotul din Vâlcele, Vasile Antonie Tămaș, ajutat de oamenii din comunitate, dar și cu sprijinul mai multor persoane din țară și din străinătate, a oferit gratuit pachete cu alimente celor aflați în izolare și bătrânilor care nu puteau să iasă din casă. Inițiativa oamenilor de bine a strâns 47 de voturi din cele 188 împărțite între cele 8 propuneri.
17. Cea mai bună investiție în societate – 5.000 de puieți plantați în zona Őrkő
Anul acesta, județul Covasna a avut parte și de investiții în societate, în oameni, în viitor, iar cei care au votat Superlativele CovasnaMedia.ro au putut să aleagă care dintre acestea merită locul fruntaș la categoria dată. Pe locul întâi, cu 60 de voturi primite, s-a situat inițiativa Fundației Comunitare Covasna, prin care zona din apropierea carierei de piatră din Őrkő s-a îmbogățit în 2020 cu 5.000 de puieți.
18. Autoliv - cea mai activă companie în comunitate pe vreme de pandemie
Și companiile din județ au contribuit în mod activ la depășirea crizei COVID-19, iar câteva dintre ele au intrat în topul nostru. Voturile în cadrul Superlativelor Anului a clasat pe primul loc firma Autoliv, cu 115 voturi.
A fost un an încercat pentru sistemul medical din România, dar și din lume. Greu a fost și pentru spitalele de la noi sau pentru unitățile conexe. Totuși, câteva inițiative au adus speranță în inimile cadrelor medicale, dar și ale pacienților. Una dintre acestea este campania unor tineri din județ care au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) din Sfântu Gheorghe. Participanții și-au dorit să îi inspire și pe alții și să ne reamintească tuturor cât de mult contează acest gest. Astfel, inițiativa s-a clasat pe locul întâi, cu 69 de voturi.
20. Aeroportul Brașov – cea mai așteptată investiție
Alte peste 170 de voturi i-au adus Aeroportului Brașov locul întâi la categoria „Cea mai așteptată investiție” din cadrul Superlativelor CovasnaMedia.ro.
Cel mai important de menționat este că dincolo de numere, premianți și titluri se află oameni. De fapt, în final, credem că aceasta este cea mai importantă lecție pe care ne-a predat-o acest 2020: să fim oameni și să înțelegem cât de important este să avem grijă unii de alții.
Sărbători liniștite tuturor cititorilor Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro!