Superlativele CovasnaMedia.ro: D-butan-T, evenimentul cultural al anului
Festivalul D-Butan-T al Teatrului Andrei Mureșanu, ediția a V-a, a fost evenimentul care s-a încăpățânat să ne arate că orice e posibil. Asta pentru că a avut loc în plină pandemie, într-un moment în care, de la o zi la alta, ușile teatrelor și ale altor instituții culturale se închideau și deschideau, la ordinele autorităților locale sau naționale. Dar acest eveniment nu s-a amânat, ci cu eforturi numai de organizatori știute, a avut loc într-un cadru special, în mare parte online, și alături de un nou partener, Teatrul de Stat din Constanța.
Ba mai mult, în urma festivalului, echipa TAM s-a ales cu doi colegi, tineri actori, câștigători ai competiției: Mădălina Mușat și Iulian Trăistaru.
„A fost o ediție extrem de dificilă. Cel mai greu ne-a fost că a trebuit să ne adaptăm din mers, nu de la o zi la alta, ci din oră în oră, pentru că se modifica constant ceva și noi trebuia să găsim în permanență alte și alte variante pentru a putea merge mai departe. Am fost puși în situația de a trece din offline și online, să deschidem teatrul de la Constanța și după două ore să îl închidă pe al nostru. Chiar a fost un du-te-vino foarte dificil din punct de vedere organizatoric”, a declarat după încheierea evenimentului, pentru Observatorul de Covasna, organizatorul principal, Anna Maria Popa.
Titlul de „evenimentul cultural al anului” revine așadar festivalului „D-Butan-t”, ca urmare a obținerii unui număr de 120 de voturi.
Pe locul al doilea în clasamentul aceleiași categorii a Superlativelor CovasnaMedia.ro s-a clasat „Floating Cinema&Theater” – teatru și film pe apă la Castelul Szentkereszty din Arcuș (59 de voturi), urmat de Balurile Portului Popular de la Sita Buzăului și Covasna (54 de voturi).
Votul pentru stabilirea Superlativelor Anului în județul Covasna, o campanie Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, a debutat în 27 noiembrie și s-a încheiat în 20 decembrie. În total au fost exprimate aproape 5.900 de voturi, în toate cele 20 de categorii.