ACTUALITATE Acum 7 ore, 18 minute

Elicopterul SMURD, chemat la Floroaia după o explozie de butelie soldată cu doi răniți

de Ștefania Găvăneci | 3019 vizualizări

O butelie a explodat, luni, într-o locuință din satul Floroaia, care aparține de orașul Întorsura Buzăului. Cele două persoane aflate în casă au suferit arsuri, iar la fața locului au intervenit pompierii și un echipaj SMURD. A fost solicitat și un elicopter pentru evacuarea victimelor. Explozia nu a fost urmată de incendiu, iar intervenția este în desfășurare.

„La fața locului s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Stației de Pompieri Întorsura Buzăului cu 1 ASAS și 1 echipaj SMURD, care, după evaluarea situației, au constatat că femeia prezenta arsuri la nivelul feței, iar bărbatul prezenta arsuri la nivelul feței și arsuri de gradele II și III la nivelul membrelor superioare. S-a solicitat sprijinul SAJ Covasna și a elicopterului SMURD din cadrul Punctului de Operare Aeromedical Brașov, precum și a echipelor Electrica și ale Inspectoratului Teritorial de Stat în Construcții”, a transmis ISU Covasna. 

Pentru evitarea unor astfel de situații nedorite, pompierii covăsneni recomandă:

  • Nu aşezaţi sau păstraţi butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură;

  • Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;

  • Nu folosiţi flacără pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;

  • Nu încălziţi cu flacără buteliile şi nu le folosiţi culcate, răsturnate sau înclinate;

  • Nu transvazaţi gazul din butelie în orice alte recipiente şi nu folosiţi butelii improvizate;

  • Nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată. Luaţi-o de la încălzit dacă trebuie neapărat să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată, mai ales dacă s-ar putea ivi întârzieri neaşteptate;

  • Asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi aragazul după ce aţi terminat de gătit;

  • Este interzisă depozitarea de materiale combustibile sau inflamabile în podurile clădirilor.

Incidentul de la Floroaia are loc într-un context de atenție sporită față de pericolele legate de utilizarea gazelor, pe fondul numeroaselor avertismente și sesizări apărute după explozia din București.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.