12 lecții de la doctorii Spitalului Județean, bune de luat cu tine în 2024
Probabil că toți ne dorim ca anul 2024 să fie un an mai bun, să ne aducă sănătate, reușite și bucurii. Dar nu se va întâmpla dacă nu punem și noi „umărul”. Sau mâna. Mintea. Ori inima. Sau toate la un loc. Nu întâmplător am ales acest mod de a descrie rețeta succesului, amintind de părți ale corpului, ci pentru că urmează să îți prezentăm 12 lecții de viață pe care le-am învățat anul acesta de la specialiștii în aceste domenii, medici ai Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe. Sunt lecții perfecte să le luăm cu noi în 2024.
-
Nu există un moment ideal
Prima lecție de viață este să nu mai amâni momentul și să începi să trăiești bine și frumos chiar acum. Medicul ginecolog Spanyol Ádám ne-a spus acest lucru când am discutat despre momentul ideal de a întemeia o familie, însă e valabil și pentru alte aspecte din viață.
„Primul lucru, nu ca doctor, ci ca proaspăt tătic a doi copii, pot să vă spun, și din ce am observat între prieteni, nu cred că există un moment ideal. Cel mai important sfat este să nu aștepte pentru că nu o să vină momentul perfect. Întotdeauna o să avem probleme”, ne-a spus doctorul.
-
Google e o bază de date; medicina nu funcționează așa
Internetul e bun și ne-a schimbat viețile. La fel și tehnologia. Însă ele nu vor înlocui niciodată omul, care are și empatie și o capacitate de a forma conexiuni reale.
„Problema cu internetul este că majoritatea pacienților introduc în Google un simptom. Și Google-ul fiind o bază de date, imediat dă o listă lungă cu diagnostice. Medicina nu funcționează așa. Pe lângă simptom vezi un tablou. Simptomul e doar o linie din tablou. Analizele te ajută să te orientezi în ce direcție să cauți mai departe. Dar Google nu știe. Medicina este o ramură a științelor umane, este nevoie de contact fizic, de anamneză, medicul știe ce întrebare să pună să scoată nuca din coajă, să zicem așa. Deci să vină la medic”, ne-a spus dr. Gál Tünde, medic specialist în medicină internă.
-
Adevărul trebuie să îl găsim undeva la mijloc
Cea mai bună este calea de mijloc. Și în medicină, și în viață. Chiar și în creșterea copiilor. Nu o spunem doar noi, ci și medicul Gál Ramona-Éva de la Pediatrie.
„Între cele două extreme (murdăria excesivă şi „sterilitate”), adevărul ar trebui să îl găsim undeva la mijloc. Nu este bine dacă este foarte murdar, nu este bine dacă este foarte steril. Acum cred că depinde și de nevoia copiilor. Dar dacă sărim un pic, de câteva ori, în noroi, cred că nu strică. Spălăm mânuțele și mergem mai departe. Bineînțeles, recomand spălarea mâinilor înainte de a lua masa, după folosirea toaletei, baia completă la 1-2 zile, etc.”, a explicat dr. Gál Ramona-Éva, șefa Secției de Pediatrie.
-
Unele boli pot fi prevenite, altele nu
Prevenția este extrem de importantă. De aceea fiecare doctor cu care am discutat a vorbit despre acest lucru. Însă nu toate bolile pot fi prevenite, dar dacă sunt depistate la timp, atunci tratamentul va avea mai mult succes. Ne-au vorbit despre acest lucru medicii Mihnea Mureșan și Bíró András, de la Urologie.
„Sunt o serie de afecțiuni care pot fi prevenite, sunt altele care nu pot fi prevenite. De exemplu, litiaza renală (n.red. pietrele la rinichi, în limbaj popular). În principiu există o predispoziție genetică. Dar apa băută direct de la robinet, care e extrem de calcaroasă, și carnea roșie, de exemplu, sunt factori favorizanți. Dacă deja ai o predispoziție, atunci mult mai repede vei face pietre la rinichi. Asta e o problemă care, într-o anumită măsură, poate fi prevenită cu un stil de viață echilibrat și alimentație bună. Consumul de lichide este foarte important. Dar sunt și alte probleme care nu pot fi prevenite, dar pot fi depistate într-o fază în care se pot trata mult mai ușor și rezolva mult mai bine”, au explicat doctorii.
-
Orice boală este mai ușor și mai puțin costisitor de prevenit decât de tratat
Mesajul că prevenția este cel mai bun tratament ar trebui să fie pe buzele tuturor.
„E bine de știut că orice boală este mai ușor și mai puțin costisitor de prevenit decât de tratat ulterior. Dacă (n.red. cineva) observă simptomatologia unei boli, să evite auto-diagnosticarea și auto-tratamentul cu ajutorul internetului. Mai bine să se prezinte la medicul de familie, ca să nu ajungă în situația de a veni mult prea târziu la medicul specialist. Și sănătate tuturor, pentru că, așa cum se spune, e mai bună decât toate!”, a transmis medicul specialist în boli infecțioase dr. Nagy Réka.
Un lucru similar ne-a pus în vedere și medicul primar ortoped-traumatolog Incze-Bartha Zsuzsánna: „Prevenția este foarte importantă. Trăim în era în care obezitatea și sedentarismul pacienților sunt chiar un pericol. Atunci mișcarea este modalitatea de a preveni foarte multe boli ale sistemului musculo-scheletar. Adică plimbări, joacă, dans, orice vă puteți imagina. Numai să fim în mobilitate”.
-
Uneori binele comunității e mai important decât confortul personal
Că ne place sau nu să vorbim despre acest lucru, pandemia ne-a afectat pe toți. A lăsat semne care încă se văd și se simt. Dar și lecții de viață pe care e bine să nu le uităm. Ca cea pe care ne-a reamintit-o medicul epidemiolog Oana-Andreea Pozna-Pop.
„Trebuie să înțelegem că uneori binele comunității e mai important decât confortul personal. În perioada pandemiei, mulți dintre colegii mei au renunțat la acesta pentru a acorda îngrijiri medicale pacienților care aveau nevoie. Trebuie să fim oameni, să ne ajutăm fără să așteptăm ceva în schimb. Într-adevăr, a fost o perioadă grea, în care a existat distanțare socială și izolare, dar a fost una dintre măsurile cele mai eficiente pentru a gestiona pandemia”, a spus dr. Oana-Andreea Pozna-Pop.
-
Trebuie să alegi medicul care îți inspiră încredere
Frica de a merge la doctor dispare atunci când găsim medicul care ne dă încredere, care este empatic, înțelegător, dar și profesionist și bun în ceea ce face.
„Întotdeauna am considerat că pacientul trebuie să meargă pentru o intervenție chirurgicală la clinica, secția, medicul în care are maximă încredere. Dacă mergi cu încredere, atunci jumătate din frică a rămas la ușă. Dacă personalul are o atitudine corectă, empatică spre pacient, atunci cealaltă parte a fricii, tot așa, iese pe ușă. Se întâmplă uneori să vină cu o frică așa de mare, că nu mai gândește clar. Am obiceiul să glumesc cu pacienții care pot fi operați cu anestezie locală. Vorbim despre orice doresc ei. Se întâmplă că termin de trecut ultimul fir și ei încă se întreabă dacă au fost anesteziați. Frica este o chestie foarte psihologică și ține mult și de atitudinea noastră și a personalului”, ne-a spus șeful secției de Chirurgie, dr. György-Szakács Csaba.
-
Relația cu locul de muncă trebuie să fie una foarte sinceră
Având în vedere că petrecem foarte mult timp la locul de muncă, ideal ar fi să ne și placă. Cu atât mai mult dacă lucrăm în domenii care privesc oamenii. Cum ar fi cel sanitar, de pildă.
„Trebuie să faci o analiză sinceră ca să vezi dacă vrei viața aceasta. Pentru că munca îți răpește foarte mult din viață. Vei avea Crăciun făcut în spital, nu lângă familia ta, sâmbete, duminici aici. Trebuie să te întrebi: vreau lucrul acesta? Dacă nu, nu ești unde trebuie să fii. Apoi, trebuie să îți dai seama care e raportul tău față de suferința oamenilor, care este raportul tău față de oameni, dacă poți să suporți suferința altora, dacă ai empatie care te lasă, până la urmă, și să te detașezi de suferința pacientului. Cumva, trebuie să se întâlnească dragostea de om cu profesionalismul”, ne-a spus directorul de îngrijiri medicale, Molnár Enikő, atunci când am discutat despre sfaturile pentru tinerii care vor să intre în sistem.
-
Mișcarea e importantă, dar nu trebuie să devină un stres
Se vorbește atât de mult în jurul nostru despre cât de important este să facem mișcare, că a ajuns să fie un stres. Nu ar trebui să fie așa. Medicul cardiolog Cristina Puiac ne-a spus că mișcarea sănătoasă nu înseamnă neapărat mersul la sală sau alergatul la stadion, ci pur și simplu mersul pe jos.
„S-a constatat că mișcarea naturală e cea mai bună. Plimbări, mers pe jos la serviciu, plimbat câinele. Și mersul la sală ajută. Poți să faci cardio sau poți să îți iei antrenor. Sunt atâtea metode acum! Important este ca mișcarea să nu devină un stres”, ne-a transmis șefa secției de Cardiologie.
-
Trebuie să știm ce ne face fericiți
Cu toate că nu sunt dependente una de cealaltă, fericirea și sănătatea merg mână în mână.
„Când eram copii, știam ce ne face fericiți. Acum, la maturitate, ar trebui să ne redescoperim pe noi înșine, să căutăm acele lucruri care ne fac să fim împliniți, ce ne aduc o stare de bine. De ce este important? Pentru că starea noastră emoțională se va reflecta, mai devreme sau mai târziu, și în starea noastră fizică. Uităm de aspectul ăsta și ne concentrăm pe lucruri materiale. Dar e foarte importantă și starea emoțională. Aș sfătui pe toată lumea să aibă grijă de stilul de viață, să aibă alimentație sănătoasă, mișcare regulată, odihnă suficientă și, nu în ultimul rând, relațiile interpersonale armonioase”, explică dr. Váradi Beáta-Éva, medic primar medicină internă.
-
Tehnologia nu va înlocui niciodată partea umană
Dacă tot vorbeam de internet și de Google, nu putem să nu vorbim despre impactul avansului tehnologic în medicină. Ne influențează și ne interesează pe fiecare, în mod evident. De ce?
„Medicina, în general, este din ce în ce mai tehnologizată, din ce în ce mai digitalizată, monitorizată. Chiar și noi avem aparatură și facem lucruri care poate în altă parte nu se fac. Toate acestea sunt un real ajutor și clar au adus o îmbunătățire a actului medical. Dar, până la urmă, partea umană nu o putem înlătura. Medicul rămâne acolo. Poți să ai cele mai bune echipamente, dar dacă nu are cine să știe ce să facă cu ele, e degeaba. De aceea e important ca și noi să ne perfecționăm constant. Vă spun, și patologia este din ce în ce mai diversă și s-a schimbat”, explică medicul primar ATI, dr. Cătălin Costache.
-
E important să conștientizezi când ai nevoie de ajutor
Uneori simpla frază „am nevoie de ajutor” poate face toată diferența. Pentru că vindecarea, fizică sau sufletească, vine cu acceptarea. Ne-a vorbit despre acest lucru medicul psihiatru.
„Eu tot timpul am rămas la ideea că mersul la psihiatru este același lucru ca mersul la cardiolog sau la neurolog. Toată lumea ar trebui să conștientizeze că dacă are nevoie de ajutor, trebuie să meargă la medicul specialist. Important este să descoperi din timp că ai nevoie de ajutorul psihiatrului și că nu e nicio rușine să apelezi la acesta. Și cum putem ajuta? E important să îi sfătuim să meargă la un consult de specialitate”, ne-a spus dr. Radu-Lukács Zsuzsanna, medic specialist psihiatrie.
***
Articolul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu ziarul Observatorul de Covasna. Scopul este de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.
Astfel, au fost realizate și publicate interviuri cu medicul ginecolog Spanyol Ádám, medicul neonatolog György-Burián Emőke, medicul specialist în medicină internă dr. Gál Tünde, medicul pediatru Gál Ramona-Éva, doctorii urologi Mihnea Mureșan și Bíró András și medicul cardiolog Demjén Zoltán, cu șeful secției de Chirurgie, dr. György-Szakács Csaba, dr. Szász Dezső, medicul specialist ortopedie-traumatologie, dr. Nagy Réka, medic specialist în boli infecțioase, cu medicul dermatolog dr. Dénes László, cu directorul de îngrijiri al spitalului, Molnár Enikő, cu medicul primar ortoped-traumatolog Incze-Bartha Zsuzsánna, cu dr. Cristina Puiac, medic primar cardiolog, șefa secției de Cardiologie, cu reprezentanții Laboratorului Medical, cu medicul primar ATI, dr. Cătălin Costache, cu medicul specialist reumatolog dr. Simona Jâjâie, cu medicul primar medicină internă dr. Váradi Beáta-Éva, cu dr. Barabás Márta-Andrea, medic primar O.R.L., dar și cu dr. Radu-Lukács Zsuzsanna, medic specialist psihiatrie. Și articolul „5 sfaturi de la femeile care văd zilnic limita între viață și moarte” face parte din același demers.