Zilele acestea, în județul Covasna s-au încheiat examenele specifice anilor terminali. În timp ce elevii care au luat bacul se îndreaptă către următoarele etape ale vieții lor, pe porțile liceelor se pregătesc să intre elevii care tocmai au trecut de Evaluarea Națională. 

Pentru aceștia, vestea bună este că pot întâlni cadre didactice dedicate și pasionate, precum profesoara de istorie Constanța Victoria Balog de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” (CNMV) Sfântu Gheorghe - colegiu care, în treacăt fie spus, a dat anul acesta și eleva cu cea mai mare notă la examenul de final de clasa a VIII-a.

După 40 de ani dedicați cu discreție și tenacitate catedrei, Constanța Victoria Balog a fost premiată recent cu Diploma de Excelență de către Observatorul de Covasna – CovasnaMedia, în semn de recunoaștere și apreciere a pasiunii și implicării sale în viața tinerilor.

Diploma este un simbol, însă interviul pe care l-am realizat cu profesoara de istorie de la CNMV spune mai multe despre personalitatea sa, dar și despre modul în care percepe generațiile de azi și despre felul în care reușește să inspire tinerii să iubească istoria, în aceste vremuri în care oamenii se grăbesc mai mult ca niciodată și par orientați exclusiv pe pragmatism și materialism. 

- Cum a fost pentru dumneavoastră momentul în care ați primit premiul oferit de redacția Observatorul de Covasna și ce a însemnat pentru dumneavoastră?

Trebuie să recunosc din start că a fost o surpriză pentru mine. Știam că un elev de la noi va primi un premiu pentru că deja este o tradiție și țin să mulțumesc și pe această cale Observatorului de Covasna și domnului Daniel Santa, însă nu mă așteptam să primesc și eu. A fost într-adevăr o mare bucurie pentru mine și cumva o recunoaștere a întregii cariere didactice. Sunt 40 de ani de când fac această meserie, numai această meserie, și am avut de-a lungul timpului rezultate foarte bune – atât la olimpiadele de istorie, cât și la alte concursuri cu specific istoric – dar în afară de premiile primite de la concursuri, din partea comunității nu am primit niciodată. De aceea, acest premiu m-a bucurat și m-a făcut să mă gândesc la faptul că, într-adevăr, munca mea în comunitate se vede, nu numai la nivelul școlii sau printre colegi, ci și în comunitatea noastră locală – e important dacă am primit această recunoaștere. Am fost extrem de emoționată, chiar mi-au dat și lacrimile și m-am simțit bine că am primit această recunoaștere.

- Care sunt satisfacțiile care v-au determinat să rămâneți 40 de ani în învățământul românesc, cu atâtea suișuri și coborâșuri pe care le-a avut și le are sistemul educațional?

În fiecare an a fost o provocare, practic – mai ales în ultima perioadă, când schimbările sunt foarte rapide și uneori la extreme. În primul rând, pasiunea pentru această disciplină, pentru istorie, și faptul că am lucrat tot timpul cu elevi de diferite categorii, cu potențialuri diferite, m-am bucurat de fiecare dată și când am obținut rezultate foarte bune cu ei, dar și atunci când am reușit să aduc un elev de la un anumit nivel, să atingă performanțe sau să atingă rezultate foarte bune. Și, de fiecare dată, am trăit intens aceste momente în care, în clasa a IX-a, elevii au venit cu un anumit nivel, având însă un potențial pe care am încercat să-l folosesc, astfel încât, la sfârșitul clasei a XII-a, să se bucure de rezultatele lor – și eu la fel.

- Aveți niște metode speciale de predare sau un stil propriu prin care îi atrageți pe copii către disciplina pe care o iubiți atât de mult? Sau cum se explică aceste rezultate remarcabile?

Rezultatele se explică și prin alternarea unor metode, în încercarea aceasta de a valorifica potențialul fiecăruia. Adică, nu pun o etichetă la nivelul clasei, clasa aceasta este de un anumit nivel, cealaltă de altfel, ci încerc să valorific pe fiecare prin multe întrebări, printr-o comunicare intensă cu ei, chiar dacă este materie de bacalaureat și este nevoie să predăm mai mult, mai multă materie. Încerc ca, de fiecare dată când predau o lecție, să am această comunicare cu elevii, să pun foarte multe întrebări, astfel încât să le stimulez gândirea, gândirea critică, să analizeze anumite situații și, de multe ori, aduc lucrurile în contemporaneitate sau plec de la un eveniment contemporan care ne marchează într-un fel sau altul și ajung la un eveniment din istorie, pe principiul că istoria este ciclică, istoria se repetă, sau dacă am învățat ceva din trecut.

- În cei 40 de ani de activitate, ați avut momente în care ați zis „tinerii din ziua de azi, generațiile astea sunt prăpăd, nu mai învață, nu mai citesc”? Ce schimbări majore ați observat în comportamentul tinerilor și dacă aveți încredere în tinerii de azi?

În general am încredere în tinerii de azi și sunt convinsă că fiecare își va găsi locul în societate. Își va folosi cunoștințele acumulate de-a lungul anilor de școală, pentru că, oricât se spune că nu mai învață tinerii de azi, totuși cu ceva rămân.

- Dar chiar puteți să confirmați asta, că ei nu mai învață dacă vă uitați la cum sunt tinerii de acum?

Nu. Părerea mea este că nu putem să mai facem comparații, adică sunt generații totalmente diferite. Generația mea și a celor de după mine, să spun – ca să nu mă duc chiar foarte mult în urmă chiar la generația mea – dar celelalte generații… nu prea mai putem să facem comparații. Deci, nu-mi place ideea aceasta, „cum era pe vremea mea”, pentru că noi aveam alte valori, aveam alte puncte de reper și aveam alte motivații. Și am mai spus de multe ori, noi, dacă nu învățam și nu intram la facultate, ajungeam în fabrică sau cine știe pe unde, ceea ce era foarte greu pe vremea aceea. Acum, consider că există foarte multe opțiuni pe care le au tinerii și, cel mai important – și asta spun de foarte multe ori și la clasă – trebuie să ai o motivație, trebuie să vrei să faci ceva și cu siguranță vei reuși; poate nu dintr-odată, dar a doua oară sau a treia oară. Important este să-ți cunoști potențialul, să știi ce poți să faci și să-ți urmărești visul acela, pentru că e nevoie de fiecare în societate – cumva fiecare o să-și găsească locul. Și, dacă poate n-a învățat la o materie în anii de liceu și i-a pus cineva eticheta „nu va ieși nimic din tine”, cu siguranță își va găsi un alt domeniu. Și am avut exemple foarte multe… și chiar de curând am exemple. Urmăresc un fost elev care a renunțat să meargă la facultate pentru că a avut și un an sabatic, dar a vrut să facă și altceva, și acum este public speaker. Și-a urmărit acea vocație. Deci, în sensul acesta, nu mai putem compara cu perioada anterioară în care terminai o facultate, începeai o meserie și… Ei au o deschidere spre lume. Această deschidere pe care ei, dacă știu să o folosească, este foarte benefică pentru ei. Deci sunt convinsă că foarte mulți vor reuși să se realizeze și din ce m-am mai întâlnit cu ei – așa, pe parcurs, cu foști absolvenți – chiar mi-am dat seama că, într-adevăr, societatea de astăzi le oferă aceste posibilități. N-au excelat la o materie, dar poate n-au fost apreciați, poate profesorul nu i-a descoperit la o anumită materie, dar totuși au reușit. Cred că putem fi mândri, totuși, de tinerii aceștia care au terminat în ultimele 10 generații și de la care avem amintiri mai proaspete, mai vii. Nu cred că ne-au făcut de râs, între ghilimele. Adică, au folosit ceea ce au învățat în școală și probabil fiecare profesor, cumva și-a pus amprenta asupra lui.

- Dar la Istorie… mai merge cineva?

Vreau să vă spun că am câțiva foști elevi care sunt la Facultatea de Istorie. Deci, în sensul acesta, că i-am motivat și i-am atras spre istorie; și sunt fie la Academia de Poliție, fie la Facultatea de Istorie. Deci cumva rămâne și după mine ceva și asta înseamnă foarte mult.

- Acum se tot fac noi planuri de redresare a sistemului de învățământ din România, mai ales a celui liceal. Ați dori ceva să se schimbe în mod expres pentru copiii de liceu?

Într-o primă fază, când a apărut discuția cu planurile cadru, istoria era trecută aproape ca opțional, ceea ce ne-a revoltat într-un fel pe toți colegii, pentru că este o disciplină fără de care nu poți să parcurgi cei patru ani de liceu. Adică, îți oferă niște valori pe care trebuie să ți le însușești, să le urmezi în viață. Am înțeles acum că s-a mai rediscutat această situație, se va menține ca materie obligatorie. Am văzut că se reintroduce limba latină în liceu și din ce am discutat cu colegii din alte țări, să știți că în liceul din Germania, în Elveția, se studiază limba latină pentru structura sa, pentru gândirea logică… Da, noi vrem să ne agățăm de tot ce ține de pragmatism și, sigur, se va pune întrebarea la ce îmi folosește această limbă, dar te ajută să te dezvolți intelectual pentru ca ulterior, ca adult, să ai capacitatea de analiză. Aceste etape, inclusiv cele de memorare a unor poezii, te ajută să te dezvolți chiar și în epoca asta, a inteligenței artificiale. Chiar este o competiție și trebuie să știm să folosim cât mai bine această inteligență artificială, să nu recurgem de fiecare dată la soluția să căutăm informația undeva, să încercăm să ne reamintim, sau să căutăm într-o carte, într-o bibliotecă, deci cumva să alternăm, să nu ne limităm.

- Dumneavoastră, încet, încet, vă apropiați de încheierea carierei didactice. Care sunt provocările pe care le considerați cele mai mari?

Provocările pentru mine au fost proiectele Erasmus, pe care probabil că le știți, Erasmus, Parlamentul European, EPAS-ul, sunt mai mult de 15 ani în care am aplicat și am obținut multe finanțări în proiectele aceste, atât pentru formare profesională, cât și pentru parteneriate strategice. Am avut și această satisfacție că am reușit și cu elevii pe care i-am dus cu noi în schimburile de experiență să le deschidem practic alte perspective, alte orizonturi; deci au văzut ce se întâmplă și în alte țări, în alte sisteme de educație, nu numai la noi, și a fost o mare bucurie când elevii se integrau perfect acolo și ne-au reprezentat cu cinste în toate țările unde am fost – cei mai buni, de fiecare dată. Fără falsă modestie, chiar s-au prezentat așa, la un nivel calitativ foarte, foarte bun. Pregătiri, olimpiade, concursuri… Îmi plac provocările și le accept de fiecare dată. Dacă sunt oportunități de a mă dezvolta, personal și profesional, nu renunț sau nu mă dau în lături de la ele. Pe cât pot, le accept.