covasnamedia„O infirmieră trebuie să aibă mâini harnice, dar și inimă caldă” – Laura Covaci, infirmieră la Hematologie
Vine un moment în viață când suntem așezați în fața unei alegeri și, atunci, oscilăm între a ne asculta inima sau mintea. În ceea ce o privește pe Laura Covaci, infirmieră la Compartimentul de Hematologie al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, bătălia aceasta a fost câștigată de inimă. După ce a trăit ani buni în Italia, într-o societate care îi oferea stabilitate și un trai incomparabil mai bun decât cel de acasă, după ce a născut acolo primul copil, a muncit cinstit, s-a adaptat la o altă lume și a prins rădăcini, s-a văzut obligată să revină în România, de dragul părinților care au început să îmbătrânească. Este un gest pe care nu-l face decât un anumit tip de om, acel om care pune iubirea de aproape și familie deasupra intereselor personale, strivind sub picioare orice formă de egoism.
În prezent, ca infirmieră la compartimentul de Hematologie, un loc în care oamenii ajung cu povești grele, tratamente lungi și speranțe fragile, Laura își folosește toate calitățile spre a veni în sprijinul acelor oameni pentru care orele trec greu sub povara durerii și a fricilor. Cum găsește curajul de a da piept cu fiecare provocare și cum reușește să își mențină zâmbetul pe față în fiecare zi, ne-a dezvăluit într-un interviu în care a răspuns cu deschidere la toate întrebările.
– Aveți o experiență vastă în domeniul medical?
În spital nu am mai lucrat până acum. Aici lucrez de anul trecut, din noiembrie. Noi (n.r.: familia) am locuit în Italia. Acolo am și născut băiețelul. Am doi copilași: o fetiță și un băiețel. Fetița am născut-o aici. Băiețelul are 13 ani, împlinește 14 în ianuarie, iar fetița are 8 ani. După Italia, am mers și în Germania, sezonieri.
– În Italia cu ce vă ocupați?
Lucram la un restaurant, ajutor de bucătar. De acolo am plecat, de jos, dar am învățat tot, pas cu pas.
– Dar înainte de a pleca din țară ați avut studii în domeniul medical?
Da, am făcut Colegiul Medical Transilvania la Brașov. Eram tinerică, tinerică… prietenul meu s-a dus în Italia și, la scurt timp, l-am urmat și eu. Am făcut trei ani de școală și, înainte să dau licența, am plecat. Așa a fost atunci…
– Dacă ar fi să comparați Italia cu România, cum e viața de acolo față de cea de aici?
În Italia se trăiește mai bine. Salariul… îți permite să trăiești decent. Societatea e altfel. A fost greu să ne acomodăm acasă. Dar, pentru părinți, ne-am întors.
– Cum ați ajuns la Hematologie?
S-au postat pe site-ul spitalului mai multe posturi de infirmieră. M-am decis să încerc… Când am venit la spital să depun dosarul, trebuia specificată secția la care vreau să dau examen. Nu știam ce să aleg… dar, înainte cu o zi, m-am întâlnit cu o mamă ce are copilași cu fetița mea în clasă. I-am spus că vreau să încerc pentru un post în spital, la Sfântu… Ea mi-a spus că și la ei în secție este un post neocupat și, dacă vreau, pot să încerc. Am încercat… și de atunci sunt la Hematologie.
– Ce v-a surprins cel mai mult la lucrul în hematologie?
Nu am lucrat pe alte secții, dar ceea ce m-a surprins cel mai mult este cât de mult poate spune o picătură de sânge despre o persoană. Mă impresionează zi de zi puterea pacienților care trec prin tratamente grele, dar rămân optimiști. La hematologie am învățat că îngrijirea nu înseamnă doar ajutor fizic, ci și sprijin sufletesc. Fiecare gest, fiecare vorbă poate face o diferență.
– Dacă ați putea schimba ceva în modul în care este organizată munca infirmierelor pe secția de hematologie, ce ați schimba și de ce?
Din punctul meu de vedere, nu aș schimba nimic în modul în care este organizată munca pe secția de hematologie. Am o echipă bună cu oameni foarte de treabă, de la doamnele doctor, asistente șefe, asistentul medical, la infirmierele și îngrijitoarele de curățenie. Atmosfera este una calmă și respectuoasă, ceea ce contează foarte mult. Cred că atunci când există colaborare și respect munca merge de la sine.
– Care a fost cel mai dificil moment pe care l-ați trăit la patul pacientului și cum ați reușit să gestionați aceasta situație?
Au fost mai multe momente dificile pe care le-am trăit la patul pacientului, dar decesul pacientului este cel mai dificil… pentru că ne atașăm de ei, petrecem mult timp împreună și ajungem să le cunoaștem povestea, pentru că la hematologie, pacienții petrec adesea perioade lungi. Totuși, am învățat că, în astfel de momente, este important să-mi păstrez echilibrul emoțional și să continui să fiu aproape de ceilalți pacienți, care au nevoie de îngrijire și încurajări. Gândindu-mă că, atât cât am fost lângă ei, le-am oferit tot ce am putut, grijă, respect și o vorbă bună. Asta îmi dă putere să merg mai departe în meseria de infirmieră.
– Cum reușiți să îmbinați partea practică a muncii (toaleta, îngrijirea pacientului, igiena, confortul lor) cu partea umană de sprijin emoțional și înțelegere față de pacient?
La hematologie, partea practică și cea umană merg mână în mână. În timp ce am grijă de igiena și confortul pacientului, încerc să le ofer și sprijin sufletesc – o vorbă bună, un zâmbet, o încurajare. Mulți trec prin tratamente grele și au nevoie nu doar de îngrijire, ci și de înțelegere. De aceea, încerc mereu să fiu calmă, empatică și atentă la nevoile lor. Cred că o infirmieră bună trebuie să aibă mâini harnice, dar și inimă caldă. Doar așa putem aduce un pic de alinare pacienților noștri.
– Cum reușiți să vă păstrați răbdarea și calmul în fața pacienților anxioși, temători, grav bolnavi sau îngrijorați?
În astfel de situații încerc să îmi păstrez calmul, să ascult cu răbdare și să le vorbesc liniștit, cu înțelegere. Am observat că o atitudine blândă și empatică ajută foarte mult; îi face să se simtă ascultați și în siguranță. Răbdarea și calmul sunt esențiale pentru munca noastră, mai ales într-un compartiment atât de delicat.
– Care sunt acele semne sau schimbări subtile pe care le observați la pacienții cu afecțiuni hematologice și pe care o infirmieră atentă nu ar trebui să le ignore?
În compartimentul hematologie este important ca infirmiera să fie atentă la orice schimbare - chiar și subtilă - în starea pacientului. Apariția de vânătăi, sângerări, oboseală neobișnuită sau lipsa poftei de mâncare. De multe ori se schimbă și dispoziția pacientului. Devine mai trist sau retras, iar asta poate fi un semn că starea lui se înrăutățește. Cred că atenția la detalii și promptitudinea pot face o mare diferență în îngrijirea pacienților hematologici.
– A existat și un pacient care v-a marcat în mod special?
Da. Prima pacientă pe care am văzut-o era o doamnă tânără, 49 de ani. Am rămas cu ea în minte. Era tare slăbită… a murit a doua zi. Atunci am zis: „Doamne, ce e viața?” De când lucrez aici am învățat să mă bucur de fiecare clipă.
– Suferința pacienților nu vă face să vă fie teamă pentru propria sănătate?
Sunt situații când ne e teamă… te gândești: dacă aș păți și eu? Dar sunt și pacienți care vin de ani de zile la tratament și sunt bine. Asta mă bucură mult.
– Aveți și o poveste optimistă despre pacienți?
Da, e o doamnă care vine de foarte mulți ani. Tratamentul merge bine. Vine, stă două-trei zile și pleacă acasă. Îmi zice mereu: „Laura, ne-am întâlnit din nou”. E bine, mă bucur când o văd.
– Cum arată o zi de lucru la Hematologie?
Vin dimineața la 7:00, fac naveta din Târgu Secuiesc. Facem predarea, mergem după mâncare, îi ajutăm pe pacienți, spălăm vase, ducem sânge la laborator, mergem la transfuzie. Îi ajutăm să mănânce, îi ridicăm, îi îngrijim.
– Ce calități trebuie să aibă o infirmieră la Hematologie?
Empatie, calm, răbdare. Să vorbească frumos. Să nu se supere ușor. Și să aibă și puțină forță fizică. Sunt pacienți pe care trebuie să-i ridicăm, să-i ajutăm și e nevoie de forță.
– Ce v-a învățat această secție despre viață?
Că trebuie să mă bucur că m-am trezit, că familia mea e bine, că fiecare zi e un dar. Pacienții zic: „E bună dimineața, că ne-am trezit”. Ai ce învăța de la ei…
****
Articolul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu Observatorul de Covasna - covasnamedia.ro. Scopul este acela de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.
Din seria „Povești din spital” mai poţi citi:
