Szász Csaba are 27 de ani și vorbește zilnic pacienților despre sănătatea inimii și despre schimbările care le pot salva viața. În cei peste patru ani de când lucrează la Cardiologie, a aplicat aceleași principii în propria viață și a reușit să slăbească 40 de kilograme. Pentru el, transformarea nu a însemnat doar o schimbare de imagine, ci și un exercițiu de responsabilitate. Tânărul crede că exemplul personal cântărește la fel de mult ca orice sfat oferit unui pacient. 

- Ești cel mai tânăr și cel mai nou asistent din secția de Cardiologie. Cum ai reușit să câștigi încrederea colegilor și a pacienților într-un timp relativ scurt?

În ceea ce privește colegii, un avantaj uriaș au fost cele șase luni pe care le-am petrecut ca voluntar pe secție înainte de a mă angaja oficial. Această perioadă le-a oferit ocazia să-mi vadă capacitatea de muncă, rezistența la stres și felul în care reacționez în situațiile dificile. Când am devenit oficial parte din echipă, nu mai eram un chip necunoscut, ci un coleg a cărui performanță și implicare le erau deja familiare.

Legat de încrederea pacienților, cred că tinerețea și energia mea de la început de drum sunt mai degrabă un avantaj, nu un dezavantaj. La Cardiologie, pacienții sunt adesea speriați și vulnerabili. Încerc să mă apropii de ei astfel încât să simtă că am timp pentru ei, că le ascult întrebările și că nu doar îmi îndeplinesc sarcinile obligatorii, ci sunt prezent și din punct de vedere uman. Nu e nevoie de gesturi mărețe, uneori, un zâmbet sincer sau faptul că le explic cu răbdare ce urmează să se întâmple valorează mai mult decât orice. Cred că pacienții simt această deschidere și atenție, iar de aici se naște încrederea.

- După bacalaureat ai ales direct drumul asistenței medicale. A existat un moment sau o experiență care te-a făcut să spui: „Asta vreau să fac”?

Nu a existat un singur moment specific, ci decizia a fost mai degrabă rezultatul unui proces. Încă din copilărie, am primit acasă o educație și niște valori care ne-au îndrumat subtil către domeniul sănătății și către ajutorarea celor din jur. La toate acestea s-a adăugat o motivație personală foarte puternică: bunicii mei. Când eram copil, petreceam foarte mult timp la ei, aproape în fiecare vară. Erau în vârstă și, pe măsură ce treceau anii, vedeam că au din ce în ce mai multă nevoie de sprijin.

Ca adolescent, în momentul în care a trebuit să decid ce voi face în viitor, m-am gândit că alegând această profesie voi dobândi cunoștințe prin care îi voi putea ajuta în mod direct și le voi putea oferi un sentiment de siguranță în viața de zi cu zi. Viața și timpul mi-au demonstrat că am gândit corect. S-a dovedit că am făcut o alegere excelentă, deoarece aceste cunoștințe au reprezentat un sprijin imens pentru familie.

- Ai făcut voluntariat în spital timp de aproximativ șase luni înainte să te angajezi. Ce lecție importantă ai învățat în acea perioadă, care te ajută și astăzi?

Deși ca elev, datorită stagiilor obligatorii de practică, mediul spitalicesc nu îmi era complet străin, adevărata realitate am cunoscut-o abia în perioada de voluntariat. Atunci am înțeles prima dată, direct în focul acțiunii, cum funcționează cu adevărat o secție în viața de zi cu zi, cu tot ritmul ei alert și cu toată responsabilitatea pe care o implică. Această perioadă a fost dedicată învățării și, de aceea, sunt extrem de recunoscător personalului de pe secție de la acea vreme. Atât medicii, cât și asistenții au fost incredibil de răbdători cu mine, nu doar că își făceau treaba, dar își făceau timp și pentru mine și m-au învățat enorm de multe lucruri. Nu am regretat nicio clipă acele șase luni. Consider că, atât pe plan profesional, cât și personal, în acea perioadă am evoluat cel mai mult, iar siguranța pe care am dobândit-o atunci reprezintă și astăzi cea mai solidă bază pe care pot construi.

- În ce spitale ai făcut practica în timpul studiilor și care dintre ele ți-a rămas cel mai aproape de suflet?

Pe durata studiilor, am făcut practica doar la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe. Am trecut prin numeroase secții dar două mi-au rămas cel mai aproape de suflet: Medicina Internă și ATI. Secția de interne a fost specială pentru că acolo am început să învăț cu adevărat bazele practice ale profesiei, cum ar fi recoltările, injecțiile, montarea branulelor, și tot acolo am avut primele satisfacții profesionale.

Pe de altă parte, ATI-ul a fost o cu totul altă lume. Acolo m-am confruntat pentru prima dată cu adevărata fragilitate a vieții, acolo am avut prima mea resuscitare, unde a trebuit să luptăm pentru viața unui om, și tot acolo am văzut și primul deces. Pe secția de terapie intensivă am înțeles cât de subțire este granița dintre viață și moarte și cât de mult cântărește fiecare secundă și fiecare gest. Aceste două secții mi-au modelat cel mai mult viziunea asupra acestei profesii.

- Cardiologia este o secție intensă și solicitantă. Cum te-a schimbat acest mediu, atât profesional, cât și personal?

Cardiologia este o secție foarte dinamică, unde trebuie să prinzi ritmul extrem de repede, deoarece, pe lângă sarcinile de rutină, oricând poate apărea o situație neprevăzută. Acest mediu m-a învățat în primul rând cum să funcționez mai eficient în activitatea de zi cu zi. Simt că ritmul meu de lucru a devenit mult mai alert și că am învățat să îmi împart mult mai bine atenția. Acum mi se pare natural ca în timpul unei ture să fiu concentrat pe mai multe lucruri în același timp și să observ chiar și cele mai mici detalii.

Pe plan personal, această activitate m-a educat să înțeleg mai bine prioritățile. Când vezi cât de brusc se poate schimba starea unui pacient, acest lucru îți amintește inevitabil, chiar și în afara spitalului, cât de importante sunt echilibrul zilnic și sănătatea.

- De când lucrezi în Cardiologie ai slăbit 40 de kilograme. A fost o schimbare intenționată sau stilul de viață și ritmul muncii te-au transformat treptat?

A fost o decizie complet conștientă din partea mea. Am urmat un deficit caloric și am fost foarte atent la alimentație, iar ritmul alert din spital și mișcarea continuă din timpul turelor au fost un sprijin excelent în acest proces.

Pe de altă parte, a existat și o motivație profesională profundă. Consider că în profesia noastră credibilitatea în fața pacientului este esențială. Lucrând pe o secție de Cardiologie, unde le vorbim zilnic oamenilor despre importanța schimbării stilului de viață și despre protejarea sănătății, mi-am pus o întrebare simplă: cum aș putea eu să le ofer un exemplu demn de urmat și să le cer lor aceste schimbări, dacă eu însumi aș fi supraponderal și nu aș avea grijă de mine? Acest gând mi-a oferit un impuls uriaș, iar astăzi sunt mândru că am avut ambiția să duc această transformare până la capăt.

- Există un pacient sau un moment din spital pe care nu îl vei uita niciodată?

Nu aș putea numi un singur pacient, ci mai degrabă două momente mari. Primul este experiența primei resuscitări și defibrilări reușite. Acea adrenalină și gândul că ai salvat o viață nu se uită niciodată. Al doilea este atunci când vezi un pacient care părea fără șanse, iar după o spitalizare lungă și munca echipei noastre, pleacă acasă pe picioarele lui. Aceste momente dau sens celor mai grele ture.

- Cum reușești să îți păstrezi calmul și empatia în situații tensionate sau emoționale?

În momentele critice, trebuie să înveți să separi emoțiile de treabă. Mă concentrez strict pe ce am de făcut, pentru că panica nu ajută pe nimeni. Calmul meu vine din faptul că știu că starea mea îi oferă siguranță pacientului. Empatia vine natural, dar în secundele grele, capul limpede este cel mai important.

- Mulți tineri evită domeniul medical pentru că îl consideră prea greu. Ce le-ai spune celor care se gândesc să urmeze această profesie?

Este adevărat că nu e o profesie ușoară. Trebuie să reziști la stres, la vederea sângelui, la anumite mirosuri și imagini mai grele. Tocmai de aceea, dacă cineva se gândește la acest drum, cel mai bun lucru este să se testeze. Programul „Shadow”, lansat de spitalul nostru, este o oportunitate perfectă pentru asta. Astfel, pot vedea direct, la fața locului, viața reală de spital înainte de a lua o decizie și pot înțelege dacă această profesie li se potrivește cu adevărat.

***

Articolul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu Observatorul de Covasna - covasnamedia.ro. Scopul este acela de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Din seria „Povești din spital” mai poţi citi:

• Köntés Tímea: „Nu trebuie să fii perfect, ajunge să fii om”
• Dr. Sebesi Noémi-Kinga: „În neurologie, timpul înseamnă creier”
• Maria Nicoleta Goagă, asistentă la Ginecologie: „Femeile nu au timp să fie fragile”
• Andrea Német : „După ce am devenit mamă, nu mai văd paciente, ci femei”
• Mărioara Neagu, asistentă la Psihiatrie: ce nu se vede dincolo de ușile secției
• „O infirmieră trebuie să aibă mâini harnice, dar și inimă caldă” – Laura Covaci, infirmieră la Hematologie
• „De multe ori, o vorbă bună face mai mult decât o injecție” – interviu cu Ramona Sicoe, asistentă la Reumatologie
• Ilyés Mónika – prezența caldă dintre incubatoarele de la Neonatologie
• „Pielea noastră reflectă excesele stilului de viață” - Dr. Orsolya Kelemen, medic specialist dermatologie
• De la tâmplărie, la Neonatologie – Maricica Jugănaru, asistenta care ocrotește începuturile