În spatele unei lame de microscop nu se află doar celule, ci povestea unui om. Pentru dr. Andrei Florescu, medic anatomopatolog la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, aceasta este una dintre lecțiile care i-au rămas după mai bine de 25 de ani de medicină. Face naveta zilnic din Brașov, își amintește de vremurile în care lucra cu o mașină de scris și două microscoape și spune că uneori diagnosticul seamănă cu descifrarea unui manuscris. Am discutat cu el despre evoluția spectaculoasă a specialității, despre greutatea unui diagnostic și despre oamenii pe care medicina nu îi poate scoate niciodată din ecuație.

- Faceți naveta zilnic din Brașov la Sfântu Gheorghe de mulți ani. Ce v-a făcut să rămâneți fidel acestui spital și acestei comunități?

Fac această navetă de peste două decenii. Brașovul are o semnificație aparte, fiind locul nașterii, al adolescenței și al casei părintești, unde locuiesc și în prezent părinții mei. Pe de altă parte, colectivul de pe secția de anatomie patologică este unul plăcut, cazuistica este una generală, iar colectivul spitalului este unul primitor. Poate nu am înțeles suficient comunitatea locală, dar cred că poate fi o reală bucurie să îi înțelegi ofurile, bucuriile, sufletul, care te pot îmbogăți și pe tine. Iar oamenii vin la medic, de obicei, pentru că cer ajutor. De aceea ești medic. Și apoi, omul sfințește locul.

- Anatomia patologică este o specialitate despre care se vorbește puțin, deși are un rol crucial în diagnostic. Cum le explicați oamenilor, pe înțelesul tuturor, ce face un medic anatomopatolog?

Toate specialitățile „de laborator” sunt în spatele cortinei, al reflectoarelor. Rolul crucial derivă din faptul că tratamentele moderne necesită diagnostice precise, unde specialitatea mea își aduce un aport-cheie.

Corpul omenesc este alcătuit din celule. Să le asemănăm cu literele alfabetului dintr-un scris de mână. Mai întâi trebuie să descifrezi fiecare literă în parte, apoi te uiți ce arhitectură formează: cuvinte, propoziții și „citești povestea” pe care ți-o spun. Aceeași poveste (afecțiune) spusă în mai multe feluri, cu particularitățile ei.

Literele acestea sunt mici, de aceea folosim „lupe” foarte puternice. Cine nu s-a jucat cu o lupă ca să vadă detalii care scapă ochiului uman?

- Lucrați în această specialitate din anul 2000. Cum s-a schimbat anatomia patologică în ultimii peste 25 de ani și ce progrese v-au impresionat cel mai mult?

Când am sosit în laborator, aveam o singură mașină de scris mecanică, ce nu bătea toate literele bine, și două microscoape, din care unul singur permitea să vedem celule „în înmulțire” (mitoze). Făceam cu schimbul la cele două aparate.

În ziua de astăzi găsești mult mai ușor informația, deschiderea este enormă. Avem astăzi niște „vopsele” speciale cu care colorăm celulele ca să știm originile lor, caracteristicile lor (imunohistochimie). În facultate, aceasta era o poveste științifico-fantastică, astăzi o realizăm de rutină în laborator.

În nucleu este altă poveste, scrisă tot cu litere (ACGT). Dacă original este scrisă secvența „TAC” și găsim modificată „GATA”, știm mai precis cum se numește boala și ce leac să-i găsim. Într-un termen pompos, facem biologie moleculară. Acest tip de analize se face în laboratoare specializate. Și să nu uităm de inteligența artificială, care probabil va deveni un instrument cotidian.

- Ați studiat medicina la Cluj. Cât de mult v-au influențat acei ani felul în care practicați medicina astăzi?

La Cluj l-am avut pe profesorul Florescu, o minte sclipitoare. Îmi aduc aminte că m-a pus să citesc în carte structura microscopică a rinichiului, fiindcă dânsul „nu și-o mai aducea aminte” (cine are urechi de auzit să audă).

Îmi aduc aminte de profesorul Olinici, care era un gentleman, și nu în ultimul rând de doamna doctor Petrescu, șefa secției, care venea prima la serviciu, pleca ultima, avea o putere de muncă enormă și ne spunea să nu uităm că în spatele fiecărei lame se află o persoană.

Și în ziua de astăzi, când mă uit pe o lamă, îmi aduc aminte de vorbele dânșilor.

- Care este cea mai mare provocare a unui medic anatomopatolog, una pe care oamenii din afara sistemului medical nu o văd?

Cea mai mare provocare este să pui diagnosticul corect. Câteodată, povestea nu este scrisă foarte clar, literele scrisului de mână se confundă, „mâță” și „mata” te duc pe căi diferite.

Iar câteodată nici povestea nu este scrisă direct. Pot lipsi pasaje, propoziții sau sunt „ghicitori” la care trebuie să răspunzi ca să descifrezi mai departe. Iar povestea se citește în contextul întregului roman: ce vârstă are pacientul, este fată, băiat etc.

- Există un caz sau un moment din carieră care v-a rămas în minte și care v-a reamintit de ce ați ales această profesie?

Eu nu sunt credincios, dar „m-aș certa” cu Creatorul când văd câtă suferință poate să încapă în viața unui om tânăr sau la o vârstă înaintată. Nu o boală, nu două, ci multe și câteodată mai multe fatale deodată.

Îmi aduc aminte de o fetiță de 10-14 ani căreia i-a decedat tatăl. Era cu mama ei în cabinetul nostru. Părintele ei avusese o afecțiune cardiacă gravă, operată. A început să se „certe” cu mine, de ce nu au făcut medicii totul ca ea să aibă tatăl în viață.

Suferința ei era mare, era greu de acceptat din partea ei sfârșitul, cu toată cazna mea de a explica. Parcă regret și astăzi că nu am îmbrățișat-o ca să o consolez.

- Anatomopatologii lucrează mult în laborator, departe de agitația secțiilor. Cum reușiți să vă păstrați concentrarea și echilibrul într-o muncă ce cere foarte multă atenție la detalii?

Când detaliile încep să alerge prin minte, mă ridic de la microscop și mai glumesc cu colegii, asistentele, dar știu că pauza este de scurtă durată, fiindcă lamele „plâng după mine”.

- După o zi de muncă și drumul până acasă, cum vă deconectați? Ce faceți în timpul liber pentru a vă încărca bateriile?

Nu o să vă vină să credeți: trec la alte pasiuni. Ceva matematică, fizică nu strică sau poate să scriu o linie de cod. Bineînțeles, natura încarcă cel mai bine bateriile.

- Dacă ar trebui să le transmiteți tinerilor medici un singur lucru despre această specialitate, care ar fi acela? De ce merită să o aleagă?

Ai satisfacția unui diagnostic bine pus. Cred că au cine să le spună tinerei generații de medici cum să privească lucrurile: cadrele universitare cu mult mai multă experiență profesională și de viață decât a mea.

Totuși, niciodată nu le știi pe toate. Cartea este un prieten fidel, colaborarea cu colegii este importantă ca să minimizezi erorile, să ai curajul să recunoști greșeala și să o corectezi, să știi când să apelezi la a doua opinie.

***

Articolul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu Observatorul de Covasna - covasnamedia.ro. Scopul este acela de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Din seria „Povești din spital” mai poţi citi:

• Szász Csaba, asistentul de la Cardiologie care și-a urmat propriul sfat
• Köntés Tímea: „Nu trebuie să fii perfect, ajunge să fii om”
• Dr. Sebesi Noémi-Kinga: „În neurologie, timpul înseamnă creier”
• Maria Nicoleta Goagă, asistentă la Ginecologie: „Femeile nu au timp să fie fragile”
• Andrea Német : „După ce am devenit mamă, nu mai văd paciente, ci femei”
• Mărioara Neagu, asistentă la Psihiatrie: ce nu se vede dincolo de ușile secției
• „O infirmieră trebuie să aibă mâini harnice, dar și inimă caldă” – Laura Covaci, infirmieră la Hematologie
• „De multe ori, o vorbă bună face mai mult decât o injecție” – interviu cu Ramona Sicoe, asistentă la Reumatologie
• Ilyés Mónika – prezența caldă dintre incubatoarele de la Neonatologie
• „Pielea noastră reflectă excesele stilului de viață” - Dr. Orsolya Kelemen, medic specialist dermatologie