După ture de 12 ore la Neurologie, Köntés Tímea se întoarce acasă la băieții ei gemeni de patru ani. Uneori obosită până la lacrimi. Alteori încă purtând în minte vocile pacienților pe care i-a îngrijit toată ziua. Dar aproape de fiecare dată, cineva o ia în brațe înainte să apuce să spună cât de grea a fost ziua. Tímea lucrează de un deceniu ca asistentă la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe. Nu a ales Neurologia dintr-un plan bine făcut, dar a rămas pentru că a învățat că uneori cele mai importante schimbări se văd în lucrurile mici: un pacient care reușește să spună din nou un cuvânt, cineva care mănâncă singur după un AVC sau simplul „ce bine că ați venit” spus dimineața pe holul secției. Am discutat cu ea despre meseria care cere multă răbdare și despre felul în care maternitatea a făcut-o mai vulnerabilă, dar și mai puternică. Iar dintre toate lucrurile pe care le-a spus, unul rămâne poate cel mai important, acela că oamenii care au grijă de ceilalți trebuie să învețe, uneori, să aibă grijă și de ei înșiși.

- Cum a început drumul tău în medicină și ce te-a făcut să alegi neurologia?

Eram elevă de gimnaziu când Spitalul Județean de Urgență, împreună cu Caritas, a organizat în cadrul unui program comun sesiuni de citit povești pentru copiii din secție. Am fost voluntară la cititul poveștilor și așa am ajuns să cunosc viața din spital. Nu am ales să merg la Neurologie, acolo a fost un loc liber și am mers la examen, am dat examenul și am reușit, și de atunci, din 2015, sunt la Neurologie. Deci viața m-a adus aici și acum nu aș schimba secția.

- Ce înseamnă pentru tine să lucrezi cu pacienți care se confruntă cu afecțiuni neurologice?

A lucra pe secția de Neurologie este provocator, dar și extrem de valoros din punct de vedere uman. Pacienții ajung adesea în stări complexe, în urma unui accident vascular cerebral sau a altor afecțiuni neurologice, iar asta înseamnă că este nevoie de multă răbdare, atenție și monitorizare continuă. În același timp, satisfacția este enormă atunci când vezi chiar și cel mai mic progres, un pacient care reușește din nou să vorbească, să mănânce singur sau să facă un pas înainte. La Neurologie lucrăm cu oameni foarte vulnerabili, care depind complet de cei din jur. Mulți nu se pot îngriji singuri, nu își pot exprima nevoile sau nu își mai pot păstra independența. Tocmai de aceea, pe lângă îngrijirea medicală, este foarte important să le protejăm demnitatea și intimitatea. Munca în echipă contează enorm. Lucrăm împreună cu medici, colegi asistenți, infirmiere, kinetoterapeuți și alți specialiști, iar sprijinul dintre noi face diferența în fiecare zi.

- Care sunt momentele care îți confirmă că ai ales meseria potrivită?

Pentru mine, cele mai importante momente sunt cele în care văd o îmbunătățire în starea unui pacient, mai ales atunci când, la început, situația părea foarte gravă. În neurologie, progresul vine de multe ori în pași mici, dar fiecare pas contează enorm. De exemplu, când un pacient care a suferit un accident vascular cerebral reușește din nou să mănânce singur sau să comunice, este o satisfacție greu de descris.

Îmi amintesc de o pacientă cu afazie, adică tulburări de vorbire. La început răspundea foarte greu, însă, prin răbdare și prin felul în care întreaga echipă a interacționat constant cu ea, a început treptat să reacționeze. Încercam să obținem chiar și cel mai mic răspuns, iar într-o zi a spus simplu: „Bine”. Pentru mulți poate părea puțin, dar pentru noi și pentru ea a însemnat enorm. Din acel moment, toată lumea a început să vorbească și mai mult cu ea, să o încurajeze, iar astfel de momente îmi confirmă că am ales meseria potrivită.

- Cum reușești să aduci speranță și liniște pacienților în situații dificile?

Cred că speranța și liniștea se construiesc în primul rând prin felul în care ești prezent lângă pacient. Încerc mereu să interacționez cu ei cu răbdare, calm și o atitudine pozitivă, pentru că și aceste lucruri pot avea un impact foarte mare asupra stării lor emoționale.

În același timp, progresul pacienților și feedback-ul lor îmi dau și mie putere. Atunci când vezi că munca ta are un efect real asupra vieții unui om, găsești motivația să mergi mai departe chiar și în zilele dificile. Contează foarte mult și echipa. Atunci când există sprijin între colegi, este mai ușor să faci față situațiilor grele și să oferi pacienților sentimentul că sunt în siguranță și că nu sunt singuri.

- Ce ai învățat de la pacienții tăi, dincolo de partea medicală?

Pacienții m-au învățat, în primul rând, ce înseamnă perseverența. Am văzut oameni care, chiar și în cele mai dificile momente, nu au renunțat și au găsit puterea să meargă mai departe. Asta mi-a arătat că întotdeauna există speranță și că uneori cele mai mici progrese sunt cele mai importante.

Am învățat de la ei să am mai multă răbdare, să mă bucur de lucrurile mici și să apreciez fiecare clipă. Mulți dintre pacienți m-au impresionat profund prin puterea și curajul lor.

- Cum te-a schimbat faptul că ești mamă de gemeni, atât ca om, cât și ca profesionist?

De când am devenit mamă, simt că m-am schimbat foarte mult și că am devenit un om mai bun. Băieții mei îmi oferă zilnic foarte multă putere și încredere, iar maternitatea m-a făcut mai empatică și mai atentă la oameni.

 Îmi amintesc că într-o seară am ajuns acasă foarte obosită și simțeam că îmi vine să plâng. Atunci au venit la mine, m-au îmbrățișat și mi-au spus: „Mama, nu e nimic în neregulă”. Sunt lucruri mici, dar pentru mine au o însemnătate enormă. Momente ca acestea îmi dau puterea să merg mai departe și să încep fiecare zi cu mai multă recunoștință.

- Cum arată o zi din viața ta, împărțită între spital și cei doi băieței?

Pentru mine, totul ține foarte mult de muncă în echipă, atât la spital, cât și acasă. Lucrăm în ture de 12 cu 24, ceea ce înseamnă că sunt zile foarte solicitante, dar și zile în care încerc să recuperez timpul petrecut departe de copii. În zilele în care sunt la muncă, mă ajută foarte mult soțul meu și mama mea, fără ei ar fi mult mai greu să păstrăm echilibrul. Iar atunci când sunt liberă, încerc să fiu cât mai prezentă pentru băieți și să petrec timp de calitate cu ei.

- Cum este să trăiești și să lucrezi într-o comunitate precum Sfântu Gheorghe?

Sunt foarte recunoscătoare că fac parte din echipa spitalului din Sfântu Gheorghe. Este un oraș liniștit, în care se poate trăi frumos, iar după aproape 10 ani de lucru aici simt că fac parte dintr-o comunitate apropiată. În spital există o atmosferă caldă și pozitivă, iar relațiile dintre oameni contează mult. Sunt gesturi mici care îți rămân în suflet, când pacienții te întâmpină cu „ce bine că ați venit” sau când oamenii te salută pe holurile spitalului ca pe cineva cunoscut. Toate acestea îți dau sentimentul că munca ta are cu adevărat sens.

- Ce te ajută să rămâi puternică în zilele mai grele de la muncă?

Sportul mă ajută foarte mult să îmi păstrez echilibrul. Încerc să merg la antrenament de două ori pe săptămână, atunci când timpul îmi permite. Chiar dacă este solicitant fizic, pentru mine este o formă de relaxare și o modalitate de a mă încărca mental după zilele mai grele de la spital.

- Dacă ar fi să transmiți un mesaj altor mame care lucrează în sistemul medical, care ar fi acela?

Nu trebuie să fii perfect, ajunge să fii om. Uneori este foarte greu să împaci familia, copiii, munca și toate responsabilitățile de zi cu zi, iar multe dintre noi simțim că trebuie să facem față tuturor lucrurilor în același timp. Am învățat însă că este important să cerem ajutor atunci când avem nevoie și să nu ne simțim vinovate pentru asta. O mamă care este bine din punct de vedere emoțional și mental poate oferi mult mai mult atât familiei, cât și oamenilor de care are grijă la locul de muncă.

Și poate cel mai important lucru este să fim mândre de noi. Munca pe care o facem zi de zi are o valoare enormă, atât acasă, cât și în spital.

***

Articolul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu Observatorul de Covasna - covasnamedia.ro. Scopul este acela de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Din seria „Povești din spital” mai poţi citi:

• Olga Ursu, femeia care a trecut prin boală și s-a întors să aline durerea altora
• Dr. Murgui Péter și lecțiile primelor luni ca medic specialist
• Dr. Sebesi Noémi-Kinga: „În neurologie, timpul înseamnă creier”
• Maria Nicoleta Goagă, asistentă la Ginecologie: „Femeile nu au timp să fie fragile”
• Andrea Német : „După ce am devenit mamă, nu mai văd paciente, ci femei”
• Mărioara Neagu, asistentă la Psihiatrie: ce nu se vede dincolo de ușile secției
• „O infirmieră trebuie să aibă mâini harnice, dar și inimă caldă” – Laura Covaci, infirmieră la Hematologie
• „De multe ori, o vorbă bună face mai mult decât o injecție” – interviu cu Ramona Sicoe, asistentă la Reumatologie