Patru cadre didactice de la Întorsura Buzăului au învățat tehnici inovatoare de predare în Spania
Patru cadre didactice reprezentând școala noastră, dar și structurile aparținătoare, au fost selectate să participe la o mobilitate internațională Erasmus+, de tip job-shadowing, care s-a desfășurat în Ontinyent, Spania în săptămâna 11.05-15.05.2026: 2 cadre didactice din Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Pisău Diana și Tohănean Ana-Maria, un reprezentant al Școlii Gimnaziale „Gheorghe Zaharia” din Brădet, Coltofean Ionela, și un reprezentant al grădiniței, Suciu Ioana Cosmina.
Acest lucru a fost posibil datorită finanțării primite prin proiectul de Acreditare Erasmus+ al școlii noastre, prin intermediul căruia s-a stabilit o legătură strânsă cu CEIP Martinez Valls, o școală care implementează de 10 ani o viziune inovatoare legată de modul în care se predau conținuturile programei spaniole. În prezent au primit titlul de cea mai bună școală din regiunea valenciană.
Astfel, această mobilitate a reprezentat o reală oportunitate nu doar de a interacționa cu cadre didactice europene, ci și de a observa practici europene și modalități inovative de predare a conținuturilor. Au avut ocazia, de asemenea, de a face schimb de bune practici nu doar cu omologi spanioli ci și cu cadre didactice venite din Italia și Polonia. Au participat împreună la lecții de matematică, istorie, muzică, arte, geografie, sport dar și la activități desfășurate cu grupe de preșcolari. Au putut observa modalități de gestionare a colectivului de elevi dar și modalități eficiente de implicare a elevilor în procesul educațional stimulându-le interesul și dorința de a învăța. A învăța cum să înveți pare să fie un punct de reper important pentru învățământul spaniol.
Obiectivele urmărite au fost legate de incluziune; elemente digitale utilizate în predare; activități specifice, adaptate elevilor, pentru protejarea mediului; modalități de gestionare a cazurilor de violență; diversificarea strategiilor și metodelor de predare.
În urmărirea acestor obiective, cadrele noastre didactice și-au dezvoltat și abilitățile de relaționare și de comunicare în limba engleză și/ sau spaniolă. Punctele tari ale acestei mobilități internaționale nu sunt reprezentate doar de noile cunoștințe și strategii didactice întâlnite, ci și de dezvoltarea personală a fiecărui participant.
Ne dorim ca această experiență să aducă un plus de valoare actului educațional din școala noastră contribuind la crearea unui mediu mai modern și mai motivant pentru elevi.
Mulțumim Erasmus+, încă o dată!
Georgiana Bularca,
Responsabil proiect