Un artist din Ungaria și-a anulat concertul de la SIC Feszt după ce a primit amenințări cu moartea
Concertul pe care artistul maghiar Majka urma să îl susțină miercuri seară la SIC Feszt, în Sfântu Gheorghe, a fost anulat după ce acesta a anunțat că a primit o amenințare cu moartea pe telefonul personal. Cazul a fost relatat pe larg atât de presa maghiară din Transilvania, cât și de principalele publicații din Ungaria, iar organizatorii festivalului au transmis un mesaj oficial în care condamnă ferm orice formă de violență și intimidare.
Majka urma să urce pe scenă în prima seară a festivalului, miercuri, 5 august, de la ora 22:00. Concertul său era unul dintre cele mai așteptate momente din program.
Potrivit mesajului publicat de artist pe pagina sa de Facebook, amenințarea a fost primită marți seară, în jurul orei 23:00. Expeditorul i-ar fi transmis că știe unde este cazată echipa, cine asigură paza evenimentului și pe ce traseu urma să se deplaseze trupa, numindu-l totodată pe Majka „trădător de țară”.
„Avocatul nostru ne-a sfătuit să tratăm această situație cu maximă seriozitate. Vom depune plângere și vom face tot posibilul să aflăm cine a vrut sau vrea să ne facă rău. În aceste condiții, nu putem să ne asumăm concertul, deplasarea și cele două zile pe care intenționam să le petrecem acolo, până când situația nu va fi lămurită”, a transmis artistul.
Majka a făcut apel la unitate și a spus că este șocat de modul în care politica ajunge să influențeze relațiile dintre oameni.
Organizatorii: „Un festival trebuie să însemne bucurie, nu frică”
Într-un mesaj pe Facebook, organizatorii festivalului au anunțat că respectă decizia artistului și au condamnat fără echivoc amenințările.
„Condamnăm și respingem în cei mai fermi termeni orice formă de violență și amenințare. Un festival trebuie să însemne bucurie, muzică și comunitate, nu frică și ură”, au transmis aceștia.
Organizatorii au ținut să sublinieze că incidentul nu reflectă comunitatea locală.
„Este important pentru noi să spunem și că acest comportament nu caracterizează tinerii maghiari din Transilvania, care îi primesc cu drag și deschidere pe artiștii veniți din Ungaria. Ura unei singure persoane nu poate umbri ospitalitatea unei întregi comunități. Sperăm ca autoritățile să îl identifice cât mai curând pe autor și să îl tragă la răspundere”, se mai arată în mesaj.
Reprezentanții SIC Feszt au precizat că festivalul se desfășoară conform programului, iar singura modificare este anularea acestui concert.
Cine este Majka și de ce a ajuns în centrul controverselor
Majka, pe numele său real Majoros Péter, este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din Ungaria, cu o carieră de peste două decenii în muzică și televiziune. În ultimii ani, numele său a fost asociat și cu câteva controverse politice, după lansarea, în 2025, a piesei „Csurran, cseppen”, al cărei videoclip satirizează corupția prin intermediul unei țări fictive, Bindzsisztán.
Deși artistul nu a afirmat că personajul interpretat îl reprezintă pe premierul Viktor Orbán, videoclipul și un moment de la un concert susținut ulterior la Campus Fesztivál, în care a fost mimată împușcarea personajului fictiv, au stârnit reacții puternice în spațiul public și au atras critici din partea unor politicieni și publicații apropiate partidului Fidesz.
Ediția din acest an a SIC Feszt are loc în perioada 5–7 august și este mai scurtă decât cele din anii precedenți. Organizatorii au anunțat înainte de deschiderea festivalului că au redus durata evenimentului de la cinci la trei zile din cauza dificultăților financiare. Cu toate acestea, ei au subliniat că au ales să păstreze festivalul și să ofere în continuare publicului concerte și activități dedicate tinerilor.