Radare inteligente și covoare antiderapante pentru siguranță la Întorsura Buzăului
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a început montarea unui sistem care îi determină pe șoferi să reducă viteza la intrarea în Întorsura Buzăului dinspre județul Brașov. Proiectul se desfășoară în zona Predeluț, pe drumul național DN10, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Pentru șoferii aflați în tranzit, semaforul temporar marchează doar zona de lucru, însă intervenția face parte dintr-un program național de siguranță rutieră.
„Este vorba despre de un nou program derulat la nivel național de montare de radare de avertizare a șoferilor la intrarea în localitate”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov, Robert Elekes.
Echipamentele noi aduc modificări tehnice importante pe tot acest tronson de drum. Acestea includ:
- „Iluminat LED fotovoltaic: lampă LED alimentată de panouri solare montate pe consolă, cu cutie de acumulatori etanșă – funcționare autonomă, grad de protecție IP66;
- Cameră radar cu afișaj instant al vitezei: afișează în timp real, în două culori, viteza fiecărui autovehicul – verde când viteza este conformă, roșu cu mesaj de avertizare când viteza este depășită.
- Indicatoare rutiere: indicator de intrare în localitate (fig. F47) și indicator de limitare a vitezei (C29), pe folie reflectorizantă clasa 2, pentru vizibilitate sporită;
- Covor roșu antiderapant: pe 50 m lungime, pe tot sensul de intrare, din material termoplastic fără plumb aplicat la cald (grosime 4 mm), cu clasa maximă de aderență S5 (SRT≥65) – reduce spațiul de frânare;
- Marcaje de calmare: benzi rezonatoare transversale (grupuri de 6 linii, cu grosimi crescătoare 4/6/8 mm, cu efect tactil și sonor), marcaje de reducere a vitezei cu efect vizual și marcaj zig-zag preformat, toate cu microbile reflectorizante”, ne-a mai transmis Robert Elekes.
Noile echipamente vor ajunge în mai multe puncte din oraș, iar sistemul ar putea fi folosit pe viitor inclusiv pentru sancționarea celor care depășesc limita legală.
„Referitor la proiectul privind calmarea traficului, este un proiect național derulat de CNAIR, în care noi nu intervenim direct. Se montează radare preventive la intrările din oraș, în zona benzinăriei și la Brădet. Ele afișează viteza cu un zâmbet sau o față tristă, iar pe viitor vor putea calcula viteza medie între două puncte și vor transmite sancțiuni dacă se depășește limita legală. Sunt covoare roșii pentru aderență, aplicate înainte de trecerile de pietoni și avem iluminat suplimentar și limitatoare montate la trecerile de pietoni”, ne-a spus primarul Raul Urdă.
Toate aceste lucrări fac parte dintr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Obiectivul principal este determinarea conducătorilor auto să reducă viteza din timp, înainte de accesul în zonele locuite ale orașului.
Sursa foto: DRDP Craiova/Facebook