La 18 ani, Angelica Diana Miler își imagina că viitorul ei va avea mai multă legătură cu formulele de matematică și fizică decât cu saloanele unui spital. Viața a avut însă alte planuri. Un liceu ales de părinți într-o perioadă nesigură, câteva coincidențe și decizii luate la momentul potrivit au adus-o în sistemul medical, unde avea să rămână mai bine de trei decenii. Astăzi este una dintre cele mai experimentate asistente ale secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe. Astăzi, privind în urmă, traseul pare mai puțin despre întâmplare și mai mult despre locul în care a fost menită să ajungă.

Născută la Brăila, a ajuns la Sfântu Gheorghe în 1989, împreună cu părinții săi. La vremea aceea era pasionată de matematică și fizică și avea alte planuri pentru viitor. Viața avea însă să îi schimbe direcția.

„În contextul schimbărilor din anii ’90, când exista multă incertitudine în toate domeniile, părinții au decis să mă înscrie la Liceul Sanitar din Brașov. Așa am ajuns să urmez un drum diferit de cel pe care mi-l imaginasem inițial”, povestește ea.

După absolvirea liceului, în 1994, și-a început activitatea la Policlinica Stomatologică din Sfântu Gheorghe. În paralel, și-a continuat studiile la Facultatea de Protecția Mediului din cadrul Universității Transilvania din Brașov. Deși a încercat să urmeze această profesie, viața de familie și împrejurările au făcut ca medicina să rămână locul în care și-a construit întreaga carieră.

„Privind în urmă, pot spune că nu a fost neapărat traseul pe care mi l-am imaginat în tinerețe, dar a fost unul care mi-a adus multe satisfacții și care m-a făcut să rămân în sistemul medical atâția ani”, spune Diana.

O meserie care s-a schimbat odată cu vremurile

În cei peste 30 de ani de activitate, a văzut transformări profunde în sistemul medical. Dacă la început cea mai mare parte a timpului era dedicată pacienților, astăzi o mare parte din activitate este ocupată de documentație și proceduri administrative.

„Când am început eu să lucrez, aveam mult mai mult timp pentru pacienți. Ei erau principala noastră preocupare, iar noi le urmăream atent starea și evoluția de la o zi la alta”, își amintește ea.

Astăzi, ritmul este mult mai alert, iar responsabilitățile s-au multiplicat. Cu toate acestea, consideră că rolul asistentului medical a rămas același: să fie aproape de pacient și să observe acele detalii care pot anunța o schimbare importantă.

Între policlinică și spital

Experiența acumulată atât în policlinică, cât și în spital i-a oferit o perspectivă diferită asupra relației cu pacienții.

„Cele mai mari diferențe sunt legate de timpul petrecut cu pacientul. În spital sunt zile, săptămâni chiar și luni în care poți vedea evoluția lor. În schimb, în policlinică îi vezi poate o dată sau de două ori și cam atât”.

Pentru ea, această continuitate reprezintă unul dintre aspectele cele mai importante ale muncii din spital. Posibilitatea de a urmări recuperarea unui pacient și de a vedea rezultatele eforturilor întregii echipe oferă satisfacții greu de descris.

Familia, sprijinul din spatele halatului

Dincolo de spital, viața ei s-a împărțit între profesie și familie. Are doi copii mari, de care vorbește cu mândrie.

„Am doi copii de care sunt foarte mândră. Am încercat din toate puterile mele să le ofer cea mai bună educație și cele mai bune condiții”.

Programul în ture și responsabilitățile din spital nu au fost întotdeauna ușor de gestionat. Cu toate acestea, copiii au crescut independenți și responsabili.

„Au învățat să se descurce singuri de mici și acest lucru i-a ajutat în viață”, mai spune ea.

Lecții pentru noile generații

După atâția ani în sistem, privește cu optimism generațiile tinere de asistenți medicali, chiar dacă observă că profesia este diferită față de cea pe care a cunoscut-o la începutul carierei.

Crede că pregătirea tehnică se poate învăța relativ repede, însă apropierea față de pacient rămâne cea mai importantă.

„Cel mai repede ar trebui să învețe să fie aproape cu trup și suflet de pacient și să îl ajute din toate punctele de vedere”.

În opinia ei, empatia, răbdarea, responsabilitatea și puterea de observație sunt calități fără de care această profesie nu poate fi practicată cu adevărat.

„Observarea, planificarea, rapiditatea și atenția distributivă sunt unele dintre multele calități pe care ar trebui să le aibă un asistent medical”, a mai adăugat Diana.

Ce o motivează după atâția ani

După mai bine de trei decenii petrecute în spitale și secții medicale, motivația nu mai vine din ambiție sau din dorința de afirmare.

Pentru Angelica Diana Miler, meseria a devenit parte din identitatea sa. Iar cele mai mari satisfacții rămân aceleași ca în prima zi.

„Speri ca de fiecare dată când revii să nu auzi decât lucruri bune despre anumiți pacienți și că au plecat acasă ameliorați”, povestește asistenta.

Într-o secție precum Cardiologia, unde fiecare zi poate aduce situații-limită, aceasta este poate cea mai importantă recompensă, să știi că tratamentul, experiența și implicarea unei întregi echipe au ajutat un om să se întoarcă acasă.

Anii au adus schimbări în sistem, tehnologii noi și tot mai multe responsabilități. Un lucru a rămas însă neschimbat: convingerea că, dincolo de orice aparat sau procedură, pacientul are nevoie de un om atent lângă el. Iar Angelica Diana Miler continuă să fie acel om, zi de zi.

***

Articolul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu Observatorul de Covasna - covasnamedia.ro. Scopul este acela de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Din seria „Povești din spital” mai poţi citi:

• Szász Csaba, asistentul de la Cardiologie care și-a urmat propriul sfat
• Köntés Tímea: „Nu trebuie să fii perfect, ajunge să fii om”
• Dr. Sebesi Noémi-Kinga: „În neurologie, timpul înseamnă creier”
• Maria Nicoleta Goagă, asistentă la Ginecologie: „Femeile nu au timp să fie fragile”
• Andrea Német : „După ce am devenit mamă, nu mai văd paciente, ci femei”
• Mărioara Neagu, asistentă la Psihiatrie: ce nu se vede dincolo de ușile secției
• „O infirmieră trebuie să aibă mâini harnice, dar și inimă caldă” – Laura Covaci, infirmieră la Hematologie
• „De multe ori, o vorbă bună face mai mult decât o injecție” – interviu cu Ramona Sicoe, asistentă la Reumatologie
• Ilyés Mónika – prezența caldă dintre incubatoarele de la Neonatologie
• „Pielea noastră reflectă excesele stilului de viață” - Dr. Orsolya Kelemen, medic specialist dermatologie
• De la tâmplărie, la Neonatologie – Maricica Jugănaru, asistenta care ocrotește începuturile