Trupa ASIA și sesiuni de stare de bine cu Lucian Mîndruță la Festivalul Kürtőskalács din Sfântu Gheorghe
Mirosul dulce de zahăr ars va cuprinde din nou centrul municipiului Sfântu Gheorghe. Pasionații de gastronomie și muzică se reunesc aici pentru Târgul de Toamnă și Festivalul Kürtőskalács. Evenimentul are loc între 25 și 27 septembrie și aduce trei zile de competiții culinare, drumeții și concerte live.
Tradiție și sprijin pentru comunitate
Festivalul nu înseamnă doar spectacol, ci și o ocazie de a-i cunoaște și susține pe cei care încă pregătesc totul după rețete moștenite din familie.
„Valorile Ținutului Secuiesc trăiesc cu adevărat atunci când le facem cunoscute și le transmitem generațiilor de după noi. Kürtőskalácsul este un bun exemplu în acest sens. Dintr-un preparat simplu, tradițional, a devenit o valoare asociată astăzi întregului Ținut Secuiesc. Târgul de Toamnă și Festivalul Kürtőskalács au demonstrat în timp că tradiția și cultura contemporană a evenimentelor pot conviețui foarte bine. Meșteri locali, producători, păstrători ai tradițiilor și numeroase familii se întâlnesc aici, iar alături de publicul din regiune, de la o ediție la alta, reușim să atragem tot mai mulți vizitatori din afara județului”, a transmis președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.
Dincolo de standurile cu bunătăți, târgul este gândit ca un sprijin real pentru mica producție din județ.
„Considerăm important ca, prin Târgul de Toamnă, să le oferim un spațiu acelor meșteșugari și producători locali care creează valoare prin munca lor și duc mai departe tradițiile noastre. Aceste evenimente înseamnă mai mult decât o oportunitate de vânzare: ele le oferă expozanților posibilitatea de a-și prezenta priceperea, produsele și tot ceea ce au construit prin ani de muncă. Cred că astfel de întâlniri întăresc comunitatea locală”, a explicat Diana Damian, managerul Casei de Cultură „Kónya Ádám”.
Lupta pentru cel mai bun kürtőskalács: 17 echipe la start
Competiția centrală a festivalului, care premiază măiestria în prepararea tradiționalului colac secuiesc, se anunță foarte strânsă. Anul acesta s-au înscris 17 echipe de producători și maeștri brutari, gata să-și demonstreze îndemânarea la frământat și copt.
La standuri se vor întrece: Oltisz Superpaszt, Bodosi Kürtős, SimonCcsalád Kürtőskalácsa, Marica Kürtőskalács, Csatószegi Kürtőskalács, Árpád Kürtősház, Melinda Kürtőskalács, Saitos Kürtőskalács, Rozimama Kürtőskalács, Maja Kürtőskalács, Parázska Kürtőskalács, Productie Nasa, KürtEsz Kürtőskalács, Ozsdolai Kürtőskalács, Székelyzsombori Kürtőskalács, Borbély Kürtőskalács și Kaly Family Kürtőskalács.
Concurenții vor trece prin două probe distincte. Prima este proba tradițională, în urma căreia va fi desemnat „Kürtőskalácsul Anului în Ținutul Secuiesc”. A doua este proba preparatului reinterpretat, dedicată abordărilor creative și adaptării rețetei clasice la ingrediente moderne.
Juriul de specialitate va fi condus și în acest an de Farkas Ferenc, maestru cofetar din Sfântu Gheorghe. Alături de acesta vor juriza Szőcs Ilona, administratorul Pensiunii Malomkert din Cernat, Jánossy Alíz, jurnalist gastronomic din Gheorgheni, Csiszár Melinda, proprietara Cofetăriei Süti Éden din Târgu Secuiesc, și Kabai János, director de producție al brutăriei ELDI din Târgu Mureș.
Pe lângă competițiile deja cunoscute, vizitatorii au parte de un Mare mic dejun dulce în Piața Libertății, un Kürtőskalács de 25 de metri realizat de Borbély Kürtőskalács și un Langos uriaș preparat de către Szejkei Lángos.
Concert ASIA, 20 de ani de Miriapod și stare de bine cu Lucian Mîndruță
Programul de la scenă aduce spectacole pentru publicul de toate vârstele. Vineri, participanții îi vor putea vedea și asculta pe Pittyes2es și Gyufa, precum și pe DR BRS ft. Kollányi Zsuzsi și Király Viktor, cu participarea dansatoarelor de la Love To Dance.
Sâmbătă, trupa ASIA va urca pe scenă de la ora 22:00 pentru concertul principal al serii. Un alt moment important al programului artistic va fi dedicat Mișcării de Dans Popular Miriapod. Aceasta marchează 20 de ani de existență printr-un spectacol de gală jubiliar.
Pe lângă spectacolele muzicale, doritorii pot merge la sesiunile de stare de bine cu Lucian Mîndruță. Acestea sunt programate tot sâmbătă, dimineața de la 09:30 și seara de la ora 18:00.
Programul detaliat pentru cele trei zile de festival este următorul:

Sursa foto: Kürtőskalács/Facebook