Când intrăm într-un spital, vedem medicul, asistenta, infirmiera. Sunt oamenii care ne întreabă unde doare, ne explică tratamentul sau vin lângă pat cu medicamentele. Mai rar ne gândim însă la drumul pe care acele medicamente îl fac înainte să ajungă la pacient. Szakács Csilla este farmacist-șef la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe și coordonează farmacia cu circuit închis, un loc în care pacientul nu intră aproape niciodată, dar de care tratamentul lui poate depinde. Din 2018, este parte dintr-un mecanism al spitalului pe care pacientul îl vede rar, deși efectele muncii sale ajung până la patul lui.

Pacienții internați nu vin la tejgheaua ei cu o rețetă în mână și, cel mai probabil, nici nu o vor întâlni în zilele petrecute în spital. Farmacia cu circuit închis funcționează altfel decât cea de la colțul străzii. Secțiile trimit necesarul de medicamente, echipa coordonată de Szakács Csilla îl pregătește, iar asistenții îl preiau.

„Noi nu venim în contact cu pacienții, noi primim doar condici de cerere (...) și pregătim medicamentele, vin asistenții să le preia”, explică farmacistul-șef.

Este, poate, una dintre cele mai bune definiții ale unei profesii care își face treaba fără să fie neapărat văzută.

O profesie pe care o vedem, de multe ori, doar de la tejghea

Când auzim cuvântul „farmacist”, aproape toți ne imaginăm același lucru. O farmacie, un om în halat alb și o cutie de medicamente care trece peste tejghea.

Numai că profesia începe mult înainte de acel gest și, în cazul farmaciei de spital, se desfășoară aproape complet în afara privirii pacientului.

„Oamenii, de obicei, când aud de farmacie, ei nici nu știu câteodată că și spitalul are o farmacie. Toată lumea are în viziune doar farmacia de circuit deschis, că intri și ceri medicamentul și, în majoritatea cazurilor, îți dă ce ceri. Dar munca farmacistului nu e doar atâta”, spune Szakács Csilla.

În spatele unei rețete există analiză, cunoștințe despre medicamente, posibile incompatibilități și doze, dar și capacitatea de a comunica și de a înțelege omul din față.

Iar posibilitățile profesionale sunt mult mai largi decât farmacia clasică. Un farmacist poate lucra în laboratoare, fabrici, depozite, farmacii cu circuit deschis sau închis ori în zona clinică.

„Pregătirea din facultate ne pregătește pentru o paletă foarte largă de activități”, spune ea.

A vrut să fie medic. Farmacia a apărut pe drum

Szakács Csilla s-a născut la Băile Tușnad și a făcut liceul la Miercurea Ciuc. În copilărie, farmacia nu era planul. Voia să devină medic.

Nu a intrat din prima la Medicină și, ca să nu piardă timpul, s-a înscris la o școală postliceală. Tocmai atunci, la Sfântu Gheorghe, exista un program pentru formarea asistenților de farmacie, într-o perioadă în care era nevoie de oameni pregătiți în domeniu.

A ales acel drum fără să știe prea multe despre lumea farmaciei. Apoi a descoperit că îi place.

„Mi-a plăcut partea de tehnologie farmaceutică, galenica, cum se prepară medicamentele, supozitoare, soluții, suspensii, siropuri”, povestește ea.

A lucrat mai întâi ca asistent de farmacie, apoi a urmat Facultatea de Farmacie din Târgu Mureș, pe care a absolvit-o în 2005. Un an mai târziu a venit la Sfântu Gheorghe.

Înainte să ajungă la farmacia spitalului, a lucrat mai mulți ani în circuit deschis. Din 2018 este în farmacia cu circuit închis a Spitalului Județean. Uneori îi lipsește tocmai ceea ce actualul loc de muncă nu îi mai oferă, întâlnirea directă cu pacientul.

„Câteodată da, îmi lipsește contactul cu pacientul, dar și aici încerc să-mi găsesc locul, să găsesc frumusețea în ceea ce fac acum”, spune ea.

„Suntem destul de invizibili”

Când discuția ajunge la posibilitatea ca cele două fiice ale ei să îi urmeze profesia, răspunsul vine repede: „nu”.

Nu pentru că nu ar crede în ceea ce face, ci pentru că vede și frustrările unei meserii pe care societatea o cunoaște doar parțial.

„Suntem destul de invizibili și nu este vina altcuiva, e vina noastră, a farmaciștilor, că nu putem să ne facem vocea auzită”, spune ea.

Este o concluzie despre care spune că apare și atunci când discută cu alte colege din țară, la simpozioane.

Invizibilitatea aceasta are mai multe straturi. Pacientul nu vede munca din spatele unei rețete. Nu știe întotdeauna că unele medicamente pot fi preparate chiar în farmacie. Iar în spital poate să treacă printr-un tratament întreg fără să întâlnească vreodată farmacistul care a contribuit la pregătirea lui.

Csilla spune că pacienții ar trebui să știe, înainte de toate, că se pot baza pe farmacist.

„Facem aceeași facultate care o fac medicii, deci pregătirea noastră este destul de amplă și se pot baza pe farmacist și nu întotdeauna vrem să vindem doar medicamente”, explică farmacistul-șef.

Pentru ea, una dintre probleme este tocmai reducerea profesiei la componenta comercială.

Zece oameni în spatele farmaciei spitalului

Szakács Csilla coordonează o echipă de aproximativ zece persoane. În farmacie lucrează doi farmaciști, șase asistente, un operator de calculator și un registrator cu jumătate de normă.

Alături de ea lucrează și un farmacist clinician, al cărui rol este aproape necunoscut publicului larg. Acesta urmărește tratamentele pacienților și poate identifica incompatibilități sau probleme legate de doze.

„Dacă sunt niște incompatibilități sau greșeli în doze, atunci ia legătura cu medicul și încearcă să corecteze acele greșeli care ar putea interveni”, explică Csilla.

În alte țări, spune ea, farmaciștii clinicieni sunt prezenți direct pe secții, lângă medici. În România, această funcție nu este încă reglementată în același mod.

În farmacia din Sfântu Gheorghe, munca se adaptează fiecărei secții. Pentru unele, medicamentele sunt pregătite centralizat. Pentru altele, tratamentul este împărțit individual, pe numele pacientului.

La Neurologie, de exemplu, unde sunt mulți pacienți și multă medicație, medicamentele sunt pregătite separat pentru fiecare bolnav.

„Familia e pe primul loc”

Dincolo de farmacia pe care o conduce, Szakács Csilla este mamă a două fete gemene.

Când vorbește despre ele, ordinea lucrurilor pare foarte clară.

„La mine este destul de simplu, pentru că familia e pe primul loc și după aia vine restul”.

După program, citește și face mișcare. Preferă yoga și bodyart. Dar poate cea mai importantă formă de deconectare nu ține de sport. Ține de o delimitare pe care a învățat să o facă.

„Ce nu depinde de mine, nu pot influența. (...) Când sunt acasă mă ocup de lucrurile familiei și când sunt aici, la muncă, mă axez pe ce avem de făcut”, spune ea.

Poate că tocmai capacitatea aceasta de a separa lucrurile îi permite să revină în fiecare zi într-un loc în care, după cum spune chiar ea, „nicio zi nu e la fel”.

Dincolo de ușa farmaciei

Un pacient internat poate petrece zile sau săptămâni în spital fără să știe cine a pregătit medicamentele care ajung la el. Își va aminti poate chipul medicului, vocea asistentei sau salonul în care a așteptat să se facă bine. Farmacistul rămâne, de cele mai multe ori, în afara poveștii pe care o va duce acasă.

Pentru Szakács Csilla, asta nu schimbă însă rostul muncii.

În fiecare zi, din farmacia pe care o coordonează pleacă spre secții medicamente, preparate și tratamente pregătite pentru oameni pe care ea poate nu îi va întâlni niciodată.

Poate că pacientul nu va ști cine a fost în spatele lor. Dar, într-un spital, nu toate formele de grijă au nevoie să fie văzute ca să conteze.

***

Articolul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu Observatorul de Covasna - covasnamedia.ro. Scopul este acela de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Din seria „Povești din spital” mai poţi citi:

• Dr. Kelemen Orsolya despre skincare, TikTok și capcana produselor „vedetă”
• Dr. Andrei Florescu, medic anatomopatolog: „În spatele fiecărei lame se află o persoană”
• Szász Csaba, asistentul de la Cardiologie care și-a urmat propriul sfat
• Köntés Tímea: „Nu trebuie să fii perfect, ajunge să fii om”
• Dr. Sebesi Noémi-Kinga: „În neurologie, timpul înseamnă creier”
• Maria Nicoleta Goagă, asistentă la Ginecologie: „Femeile nu au timp să fie fragile”
• Andrea Német : „După ce am devenit mamă, nu mai văd paciente, ci femei”
• Mărioara Neagu, asistentă la Psihiatrie: ce nu se vede dincolo de ușile secției
• „O infirmieră trebuie să aibă mâini harnice, dar și inimă caldă” – Laura Covaci, infirmieră la Hematologie
• „De multe ori, o vorbă bună face mai mult decât o injecție” – interviu cu Ramona Sicoe, asistentă la Reumatologie
• Ilyés Mónika – prezența caldă dintre incubatoarele de la Neonatologie