Se spune că atunci când simți chemarea unei profesii fără să o poți explica, poți spune despre tine că te-ai născut pentru profesia respectivă. Această zicală se adeverește perfect în cazul asistentei medicale de la Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, Ilyés Mónika. Încă din copilărie adora să își „trateze” păpușile, îngrijindu-le și făcându-le injecții. În prezent, după 25 de ani de activitate în domeniul medical, are aceeași răbdare, migală și bucurie de a întâmpina bebelușii proaspăt veniți în lume și de a trăi emoția fiecărei alte noi vieți care începe sub ochii ei. 

Meseria, o dorință împlinită 

Născută în Târgu Secuiesc, un oraș liniștit în care tradiția și comunitatea se întrepătrund firesc, Ilyés Mónika a copilărit în Ghelința, într-o lume care i-a format simțul datoriei, al grijii și al lucrului bine făcut. Acolo a simțit și dorința de a lucra ca asistentă, dorință pe care o percepea nu doar ca pe un vis, ci mai degrabă ca pe o decizie timpurie. „Din copilărie am vrut să fiu asistentă. Așa simțeam. Aveam păpuși și ursuleți, pe toți îi înțepam cu injecții. Nu știu de ce, pur și simplu venea din mine asta”, povestește  Mónika.

Nevoia aceasta de a vindeca pe care a perceput-o instinctiv de mică, s-a perpetuat și a rămas vie chiar și la maturitate. Așa se explică de ce, la începutul carierei, când a lucrat într-un cabinet de medicină de familie, a simțit că nu poate rezista într-un loc unde rutina administrativă o împiedica să își facă meseria pentru care se pregătise. „Acolo nu prea făceam medicină. Mai mult hârtii, calculator, două injecții și atât. Nu mi-a plăcut”, relatează cu sinceritate Mónika, cea care visa la o practică medicală reală, în contact direct cu pacienții. În cele din urmă, dorința aceasta i s-a împlinit, atunci când a ajuns în spital, unde în sfârșit putea să profeseze. 

Neonatologia – un „incubator” al începutului existențial

Deși se numără printre cadrele medicale norocoase, care au șansa de a lucra într-un loc în care durerea, fiind una a facerii, nu duce către dispariție, ci către o nouă existență, Mónika nu are neapărat o viață liniștită în spital. Neonatologia este un loc aparte, în care totul e fragil, vulnerabil și chiar supus imprevizibilității. Însă dincolo de riscuri și adrenalină, domină bucuria. „Venim (n.red. la spital), dar nu știm pentru ce venim. Nu există o «programare» a nașterii. Totul se poate schimba într-o clipă – chiar și la cezariană. Nu știm cum ne va fi ziua, dar fericirea părinților îmi place cel mai mult. Bucuria lor când își văd copilul. Asta îmi dă energie”, vorbește asistenta despre activitatea sa. 

De altfel, Mónika lasă să se înțeleagă că, la locul ei de muncă, într-o zi obișnuită, aproape nimic nu e obișnuit, în special pentru mamele aflate la prima naștere, care au nevoie de atenție și îndrumare pentru noul lor rol în viață. „Dimineața, preluăm schimbul, recoltăm, facem testul audio, screeningurile, monitorizăm copiii... Apoi, fiecare merge unde e nevoie: terapie, sală, secție.(...) Ajutăm mamele la alăptare, le arătăm cum să țină copilul, cum să-l pună la sân. Le încurajăm – că au nevoie de încurajare. Acum vin și tații, stau lângă mamă două-trei ore, vor să țină copilul. Unii nu au curaj, dar sunt mai implicați decât înainte”, vorbește femeia despre cum arată o zi de muncă la secția în care lucrează. 

Episoade care se lipesc de suflet

În 25 de ani de când este asistentă medicală, Mónika a văzut multe. Întrebată care sunt poveștile, mai triste sau mai fericite, pe care le poate relata din întreaga sa experiență, ea amintește două cazuri. „A fost o naștere cu gemeni foarte mici. Aveau 600 și ceva de grame. I-am stabilizat împreună cu echipa, am chemat ambulanța de la Brașov. Erau prea mici pentru noi. I-am trimis, au ajuns bine… dar după un timp au murit amândoi, din păcate. Erau prea fragili. A doua, o noapte agitată, tot cu gemeni, tot prea mici, dar de data asta totul a ieșit foarte bine”.

Oboseala nopților și singurul lucru pe care l-ar schimba

Când privești din afară, Neonatologia pare o secție în care domină gingășia și bucuria. Din interior însă, dincolo de responsabilitate și profesionalism, se vede și se simte că se adună și multă oboseală. Turele de noapte, birocrația, personalul restrâns numeric, toate fac ca angajații din spital – nu doar în Sfântu Gheorghe, ci în întreaga țară – să simtă uneori că e prea mult. „Nopțile sunt grele. Acum simțim și noi, după 25 de ani. 24 de ore pauză sunt puține. 48 ar fi mai bine. (...) Aș schimba partea administrativă. Să putem sta mai mult cu bebelușii și cu mamele decât o fac acum când avem și multe documente de scris”, mai spune Ilyés Mónika. 

Cu toate acestea, întrebată dacă ar schimba secția, ea răspunde să sub nicio formă nu se vede lucrând altundeva „Eu nu pot să lucrez cu adulții. Eu sunt cu bebelușii. Așa simt”, lăsând să se simtă că neonatologia face parte din identitatea ei profesională. 

Dincolo de spital, umanitatea continuă să se manifeste

Poate că mulți dintre noi ne consumăm prea mult timp la locul de muncă și prea puțin bucurându-ne de clipe de relaxare în mijlocul familiei sau al prietenilor. În mod surprinzător, în ciuda programului său încărcat, Mónika găsește vreme și pentru activități cu fiica ei sau cu alte persoane dragi. „Îmi place să citesc. Îmi place să ies cu prietenii… Și gătim împreună. Facem tocăniță, ieșim, ne relaxăm”, dezvăluie Mónika, în încheierea discuției despre ea, lăsând să se vadă o parte din personalitatea și plăcerile sale, care scoate la iveală caracterul său profund uman și deschiderea spre frumos și lume, fără de care nu și-ar putea practica meseria așa cum se cuvine. 

****

Articolul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu Observatorul de Covasna - covasnamedia.ro. Scopul este acela de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Din seria „Povești din spital” mai poţi citi:

• De pe patul de spital, la patul pacienților – povestea unei tinere asistente de la SJU Sfântu Gheorghe;

• „Dacă pacientul nu știe ce-l așteaptă, frica îl poate doborî înaintea bolii” – Kiss Ildikó, asistentă la Spitalul Județean; 

•  „Pielea noastră reflectă excesele stilului de viață” - Dr. Orsolya Kelemen, medic specialist dermatologie;

• Mituri și adevăruri despre diabet, cu dr. Kicsi Matyus Ildikó; 

• Meseria ca destin: Mariana Gifei, trei decenii între suferință și speranță; 

• Între piele și suflet: dermatologia prin ochii asistentei Koszta Rab Ottilia.

• De la tâmplărie, la Neonatologie – Maricica Jugănaru, asistenta care ocrotește începuturile