Mariana Gifei, asistentă medicală principală în secția de interne a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, lucrează de când se știe în domeniul medical. Este acel gen de cadru medical calm, în fața căruia simți că poți lăsa garda jos și care îți inspiră încredere și optimism. Și nici nu ar putea fi altfel când cariera și-a construit-o pe fundamentul unei chemări interioare născute în bună parte dintr-o tragedie personală. În ciuda anilor petrecuți printre bolnavi și a numărului impresionant de oameni pe care i-a ajutat să se vindece, Mariana nu se consideră o eroină și nu caută aplauze. În schimb, cu fiecare zi petrecută muncind pentru binele pacienților, adaugă un strat de sens într-o profesie în care greșeala nu are dreptul să își facă loc.

O chemare izvorâtă din durere

Viața i-a oferit Marianei și bune, și rele, ca fiecăruia dintre noi. Între cele rele s-a numărat și durerea imensă a pierderii unei surori, pe când era doar o copilă. „Am simțit chemarea asta încă din adolescență, când sora mea, la doar zece ani, a murit din cauza diabetului. Eu eram în clasa a noua atunci. Și am știut că vreau să fac bine, să ajung într-un loc unde să ajut oamenii”, mărturisește Mariana Gifei, în timp ce expune motivul pentru care a ales să devină asistentă. 

Odată hotărâtă să pornească pe acest drum, Mariana nu a mai renunțat la dorința ei de a lucra cu și pentru oameni. Primul său contact cu această profesie a fost la scurt timp după Revoluție, într-o perioadă în care posturile se deschideau timid, iar concurența în școlile de profil era acerbă. „În primul an nu am reușit, dar am dat din nou examen și am intrat. Pentru mine a fost un vis împlinit”, conchide Mariana zâmbindu-i cald amintirii legate de începuturile carierei. 

Bucuria de a salva vieți, în ciuda greutăților

Orice om care a venit măcar o dată în viață în contact cu atmosfera din spital știe și înțelege că e un mediu de lucru solicitant și caracterizat constant de imprevizibil. Nu e de mirare de ce meseria i-a cerut Marianei sacrificii, nopți nedormite, oboseală cronică și renunțări. Cu toate acestea, nu s-a dat bătută și nu s-a văzut făcând altceva. Satisfacția de a face binele să se întâmple a rămas busola care a ținut-o pe drumul pe care a împins-o destinul său vocațional. „Am satisfacția, când plec acasă, că am făcut bine. Că am ajutat și am salvat o viață de om. Asta nu are preț”, spune ea cu o simplitate dezarmantă.

Cât despre renunțările legate de timpul petrecut cu familia, ea spune că inclusiv din acest punct de vedere lucrurile s-au legat în timp, parcă pentru a-și da concursul în a o sprijini să-și poată practica netulburată meseria. Pe lângă profesie, Mariana este mamă a doi copii și soție, dar asta nu a împiedicat-o să fie un excelent profesionist. „Am avut mare noroc că am avut și un soț care m-a ajutat. Cu copiii a fost mereu implicat. Noi suntem din Moldova. Aici n-am avut pe nimeni, nici bunici, nici rude. Ne-am descurcat singuri. A fost greu, dar și frumos”, vorbește ea despre modul în care a reușit să împace viața personală cu cea profesională. 

Ziua care i s-a întipărit în memorie

Deși experiența ar putea transforma rutina într-o obișnuință, Mariana nu s-a „călit” până la cinism în cei peste 30 de ani de muncă în spital. Dimpotrivă, după cum spune ea, nicio zi nu seamănă cu alta și nici nu lasă loc pentru rutină sau plafonare. „Fiecare zi este emoție. Nu știi niciodată ce urmează să se întâmple. Este o mare provocare, o nouă zi de muncă. Nu pot să spun că nu am emoții, chiar și după 30 de ani”, zice Mariana. 

Și, chiar dacă face parte din acea categorie a oamenilor care au văzut în viață atât de multe lucruri, încât să fie tentați să spună că le-au văzut pe toate, Mariana nu spune niciodată așa ceva. Mai mult chiar, între multele povești de viață, a reușit să păstreze vie una, care i s-a întipărit în minte și suflet pentru totdeauna. „Acum 22 de ani, a venit o pacientă însărcinată, într-un șoc anafilactic. Avea tensiunea 60, fața umflată, respira greu. Am prins imediat o linie venoasă și am început să-i administrez tratamentul. Între timp, a sosit și medicul. Am reușit să salvăm și pacienta, și copilul nenăscut. Pentru mine, aceea a fost cea mai mare mulțumire profesională”, relatează asistenta, care, în meseria sa, se lasă ghidată, pe lângă cunoștințele și experiența profesională, de o calitate umană pe care orice cadru medical ar trebui să o aibă. „Bunătatea profesională înseamnă empatie. Nu poți să empatizezi cu toți oamenii, desigur, dar blândețea, o mângâiere, un pahar cu apă, o vorbă bună – astea nu pot lipsi. Eu, chiar dacă am hârtii de făcut, nu pot să întorc spatele unui bătrân care cere apă. Întâi pacientul, apoi actele”, mai spune ea. 

Schimbările din sistem: de la intuiție la certitudine

Știm deja că, în ciuda avansului pe care l-a înregistrat tehnologia, implicit și medicina, și în ciuda faptului că la Sfântu Gheorghe avem unul dintre cele mai bine dotate spitale din țară, oamenii încă mai sunt reticenți și se mai tem de medici și spitale. Asistenta Mariana Gifei este chiar conștientă de percepția publică negativă asupra spitalelor, motiv pentru care respinge categoric orice conspirații care se nasc cu privire la relele intenții ale medicilor sau ale altor cadre medicale. „Un cadru medical nu are nicio intenție de a face rău... Fiecare asistent medical își face meseria cum trebuie. Noi alergăm, chemăm medicul, facem tot ce putem. Pacientul nu este niciodată lăsat deoparte sau neglijat”.

În plus, pentru a spori încrederea oamenilor în actul medical, Mariana vorbește și despre progresele de care noi, oamenii prezentului, avem privilegiul de a profita. „Înainte, pacientul era trimis acasă cu un tratament și vedeam cum evoluează. Acum, prin investigații – raze, CT, RMN – avem un diagnostic clar. Asta reduce greșelile și ne dă mai multă siguranță. Totul e mai precis”, spune asistenta cu convingere, completând că ar vrea „ca oamenii să vină la spital cu încredere. La Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe sunt medici profesioniști și condiții bune de internare. Noi suntem aici pentru pacienți, în fiecare zi, fie că e sărbătoare, fie că e noapte târziu”.

_______

Articolul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu Observatorul de Covasna - covasnamedia.ro. Scopul este acela de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Din seria „Povești din spital” mai poţi citi:

• „Pielea noastră reflectă excesele stilului de viață” - Dr. Orsolya Kelemen, medic specialist dermatologie; 

• Balazs Ancuța Ileana – 35 de ani în care „a crescut” o lume de copii; 

• Nagy Melinda Ágnes – infirmiera care suplinește mame și alină inimi de copii; 

• Între piele și suflet: dermatologia prin ochii asistentei Koszta Rab Ottilia;

• „Cred că numai cine trage fermoarul sacului negru înțelege când viața se termină”.