Pentru mulți dintre noi, viața începe și se termină într-un spital, în prezența unui medic și a unor asistente, care, după caz, se bucură sau se întristează. Neonatologia este secția unde durerea nu produce întristare pentru că este urmată de începutul unei noi vieți. Acolo, în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, printre incubatoare, paturi și medicamente, profesează și asistenta Maricica Jugănaru, care își trăiește fiecare zi de lucru cu bucuria inegalabilă de a fi martora unui nou eveniment fericit, cum este nașterea unui copil. 

Ca orice asistentă cu experiență, Maricica Jugănaru a păstrat în memorie multe povești de viață aflate de-a lungul timpului de la pacienți, însă interesantă este și propria-i poveste. Rădăcinile asistentei sunt undeva în Vrancea, într-un atelier de tâmplărie, printre scânduri, șuruburi și mobilă lucrată cu răbdare. Acolo a învățat migala, precizia și ideea că frumusețea se construiește din detalii. Zece ani a lucrat cu lemnul, până când destinul – cu mâna unei mătuși asistente – a împins-o spre medicină. A renunțat la tâmplărie, s-a mutat la Sfântu Gheorghe pentru o școală profesională și nu a mai plecat niciodată. Azi, după 12 ani de Neonatologie, spune că nu se vede în alt loc.

A dat tâmplăria pe oameni

Traseul profesional al Maricicăi Jugănaru este surprinzător pentru un om angajat în sistemul medical, prin faptul că, după ani de lucru ca tâmplar, a decis să schimbe complet domeniul și să înceapă o cu totul altă profesie, dar tocmai asta îi dă biografiei sale o autenticitate aparte. 

„M-am născut și am copilărit în Vrancea. Am început cariera profesională într-un alt domeniu, în tâmplărie. Am lucrat zece ani și mi-a plăcut, pentru că din mâna ta ies lucruri frumoase în tâmplărie, dar o parte din copilărie am petrecut-o în cabinetul medical al mătușii mele. Ea a fost și cea care a insistat să merg să lucrez în domeniul medical. (...) Mi-era teamă că nu o să mă descurc, pentru că domeniile sunt foarte diferite. În tâmplărie, dacă greșești, repari. În medicină, mi-a fost teamă să nu greșesc. Dar până la urmă am intrat și am rămas aici”, mărturisește asistenta.

Așa se face că, de îndată ce a decis să renunțe la tâmplărie, Maricica a venit la Sfântu Gheorghe, unde s-a înscris la școala profesională. Ulterior, a descoperit oamenii, locul, liniștea orașului și, în cele din urmă, a ales să nu mai plece. 

Neonatologia, locul bucuriei

După ce a trecut prin mai multe secții, Maricica a înțeles că locul său este la Neonatologie. 

„În alte secții, oamenii vin pentru că îi doare ceva, vin cu probleme. Aici, de fapt, vin pentru o bucurie. Aici începe viața. Neonatologia e singura secție veselă”, explică asistenta. 

Miracol, adrenalină, dar și suferință

Pe lângă experiență și bucurie, asistenta Jugănaru acumulează în tolba personală și o multitudine de povești. Unele mai vesele, altele mai triste. O poveste care i-a rămas impregnată în minte și suflet este aceea a unui bebeluș venit pe lume într-un moment limită, care a emoționat-o și speriat-o în același timp. 

„A venit o mamă cu un copil prematur, cam 32 de săptămâni. S-a anunțat că va fi o naștere dificilă. Trebuia să fie trimisă la Brașov, dar până să ajungă ambulanța, mama a născut la noi. Am reanimat copilul și l-am dus la terapie. În final, s-au externat cu bine. A fost un caz fericit, pentru că era risc mare”, își aduce aminte Maricica.

Neonatologia nu este totuși inundată numai de lumină. Uneori, se mai ivesc și momente grele, în care tot personalul medical simte că ceva se rupe în interiorul lor. O amintire dureroasă de la începutul carierei Maricicăi este un caz care s-a soldat cu un deces. 

„Îmi amintesc și de un moment trist. Era chiar 1 ianuarie. A venit o mamă, a născut, însă copilul avea probleme. A fost reanimat, dar… n-am reușit. A murit. Pentru mine a fost primul caz. Toate persoanele de acolo au încercat tot ce puteau. Atunci am plâns. În astfel de momente simți ca și cum ai vrea să îți ceri iertare, ai senzația că n-ai făcut destul. Te marchează. E greu și dureros”, mărturisește asistenta. 

Birocrația, eterna problemă

Chiar și într-o secție „veselă”, cum o descrie Maricica, asistentele sunt copleșite. Problema nu vine numai din îngrijirea nou-născuților, ci mai ales din numărul de hârtii pe care le au de completat și care le răpesc timpul dedicat pacienților. 

„Suntem obosite pentru că ni s-au adăugat multe lucruri administrative. Avem de completat multe documente și de unde rupi timp? De la pacienți. Asta e problema. Ar trebui să existe personal pentru partea administrativă”, spune asistenta care, la fel ca multe alte asistențe din țară, și-ar dori să poată petrece mai mult timp profesând decât completând acte. 

Toleranța și atenția la detalii, cheia succesului 

Întrebată ce calități ar trebui să aibă o persoană pentru ca ea să o angajeze la Neonatologie, Maricica Jugănaru răspunde fără să clipească: „Să fie tolerantă, atentă și migăloasă”. 

Este evident că, în accepțiunea ei, principalul criteriu de selecție nu ar fi unul tehnic, ci mai ales  uman: „Pentru angajare, aș începe cu partea umană. La un nou-născut trebuie să fii atentă tot timpul. Să ai migală. Eu sunt un om migălos – îmi place să iasă bine totul”, adaugă ea. 

Aplecarea sa spre latura umană nu exclude însă profesionalismul. Maricica este perfect conștientă că în domeniul în care activează nu e loc pentru eroare. 

„Nu pot să zic că mi-e frică atunci când sunt la muncă, dar acolo unde trebuie să fie totul bine, la administrarea tratamentului, îmi acord timpul care trebuie. În ceea ce facem noi, greșelile nu au scuză și nu sunt permise”, spune ea. 

Despre viață, credințe și schimbare

Deși există tendința generală de a pune o falie între viața profesională și cea personală, adevărul este că ceea ce facem la locul de muncă ne poate remodela și ne poate schimba perspectivele asupra vieții. În cazul asistentei Maricica Jugănaru, lucrurile stau puțin altfel pentru că, după cum mărturisește, profesia pe care o are nu i-a schimbat filozofia de viață, ci doar a confirmat-o. 

„Nu cred că m-am schimbat de când lucrez aici. Am rămas aceeași fire plină de viață. Îmi place să mă joc. Contează mult, pentru că între copii trebuie să fii și așa. Eu chiar cred că sunt omul potrivit la locul potrivit”, afirmă ea zâmbind cu satisfacția omului care și-a găsit împlinirea și vocația. 

****

Interviul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu Observatorul de Covasna - covasnamedia.ro. Scopul este acela de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Din seria „Povești din spital” mai poţi citi:

• De pe patul de spital, la patul pacienților – povestea unei tinere asistente de la SJU Sfântu Gheorghe

• „Dacă pacientul nu știe ce-l așteaptă, frica îl poate doborî înaintea bolii” – Kiss Ildikó, asistentă la Spitalul Județean; 

• „Pielea noastră reflectă excesele stilului de viață” - Dr. Orsolya Kelemen, medic specialist dermatologie;

• Mituri și adevăruri despre diabet, cu dr. Kicsi Matyus Ildikó; 

• Meseria ca destin: Mariana Gifei, trei decenii între suferință și speranță; 

• Între piele și suflet: dermatologia prin ochii asistentei Koszta Rab Ottilia.