ACTUALITATE Acum 48 minute

Bărbat arestat preventiv pentru ultraj; acesta ar fi lovit un poliţist

de Agerpres | 104 vizualizări

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru ultraj, după ce ar fi lovit un poliţist cu un obiect contondent, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Potrivit procurorilor, incidentul ar fi avut loc la finele lunii iulie a.c, în timpul intervenţiei poliţiştilor pentru aplanarea unui conflict petrecut în municipiul Sfântu Gheorghe.

„În fapt s-a reţinut că, la data de 30 iulie 2026, în jurul orei 00:05, cu ocazia intervenţiei organelor de poliţie pentru aplanarea unui conflict în desfăşurare pe o stradă din municipiul Sfântu Gheorghe, inculpatul D.F., aflându-se în public, a lovit cu un obiect contondent din lemn, în zona capului, un poliţist din cadrul I.P.J. Covasna - Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe - Biroul Ordine Publică, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. În urma agresiunii, persoana vătămată a căzut la pământ, suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

Joi, 17 septembrie, procurorul a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările au fost efectuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe împreună cu organele de cercetare penală din cadrul IPJ Covasna - Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe - Biroul de Investigaţii Criminale.

Parchetul precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal şi nu înlătură principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.