ACTUALITATE Acum 1 ora, 19 minute

Pompierii covăsneni au câștigat aurul național la acordarea primului ajutor și pleacă în Brazilia

de Ștefania Găvăneci | 138 vizualizări

Lotul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna a câștigat locul I la proba de Traumă în cadrul Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat. Concursul s-a desfășurat zilele acestea la Râmnicu Vâlcea, unde salvatorii covăsneni au demonstrat că sunt cei mai buni din țară la această categorie. În urma acestui rezultat, echipa a obținut calificarea la etapa mondială a competiției.

Echipa a fost formată din plt. adj. șef Taftă Mirel, plt. adj. Timaru Silviu și plt. maj. Secelean Georgiana

„În spatele acestei performanțe se află multă muncă, seriozitate și dorința de a fi mai buni în fiecare zi. Se află colegii noștri plt. adj. șef Taftă Mirel, plt. adj. Timaru Silviu și plt. maj. Secelean Georgiana, care au demonstrat că profesionalismul, pregătirea și spiritul de echipă pot duce la cel mai înalt nivel de performanță. Alături de ei a fost lt. Alexe Alexandru, care a însoțit și susținut echipa pe parcursul competiției. Această victorie este însă și rezultatul unui efort colectiv. Nimeni nu ajunge singur pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. De aceea, adresăm sincere mulțumiri domnului dr. Cezar Popescu și plutonierului adjutant șef Pantelimon Cornel, pentru profesionalismul, răbdarea și dedicarea cu care au contribuit la pregătirea lotului, dar și tuturor celor care, prin sprijinul și implicarea lor, au făcut posibilă această reușită”, se arată în comunicatul transmis de ISU Covasna.

Miza cea mare a concursului de la Râmnicu Vâlcea a fost biletul pentru faza următoare. Salvatorii covăsneni vor schimba în curând peisajul local cu cel internațional.

„Prin rezultatul obținut, colegii noștri au câștigat și dreptul de a reprezenta România la competiția mondială de profil, o realizare care încununează ani de muncă, pregătire și perfecționare continuă. Ați adus onoare ISU Covasna, bucurie județului pe care l-ați reprezentat și, mai presus de orice, ați transmis un mesaj care ne oferă tuturor încredere: oamenii din județul Covasna sunt pe mâini bune”, menționează reprezentanții instituției.

Etapa internațională a Competiției de Descarcerare și Prim Ajutor se va desfășura în Brazilia, unde lotul nostru va concura împotriva celor mai bune echipe de salvatori din întreaga lume. 

Felicitări! 

Sursa foto: ISU Covasna 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.