Interviu cu dr. Gál Ramona-Éva, șefa Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe 

Sănătatea copiilor noștri nu este un subiect negociabil, unul pe care să îl tratăm cu neglijență. De aceea, răspunsurile corecte, avizate, la întrebări care ar putea părea neimportante pot să facă diferența. Ce fel de întrebări? De exemplu: Când febra este periculoasă? Cum se face prevenția? Ce calități are un pediatru bun? Ce sunt tulburările de apetit? La toate acestea, dar și la multe altele, ne-a răspuns medicul specialist pediatru Gál Ramona-Éva, șefa Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe. 

Înainte să intrăm în discuțiile despre sănătatea copiilor, spuneți-ne câte ceva despre dumneavoastră. De câți ani practicați medicina, de câți ani sunteți angajată a Spitalului Județean? 

După 5 ani de rezidențiat, am început să lucrez aici în spital imediat după ce am dat examenul de specialitate, în 2012. Din 2011 am făcut și gărzi aici. Sunt căsătorită, mama unui băiețel de 8 ani și 5 luni. 

Care a fost momentul în care v-ați dat seama că aceasta este cariera pe care vreți să o urmați? 

În clasa a VI-a am văzut la televizor un serial, „Emergency Room”. Mi-a plăcut foarte tare viața aceea activă. Niciodată nu se plictiseau și făceau bine la toată lumea. Atunci mi-am dat seama că eu vreau să fiu pediatru. Și intenționat m-am dus la biochimie și apoi la facultatea de medicină. 

Ce calități are, în opinia dumneavoastră, un pediatru bun?

Pentru mine, un pediatru bun ar trebui să fie răbdător, înțelegător, empatic și cu părinții, și cu copiii, zâmbăreț, disponibil cât se poate, și un pic şi copil. Ca să poți să vorbești cu un copil trebuie să te faci un pic copil. Cu un copil cu vârsta de peste patru, cinci ani, dacă te apleci un pic, și fizic, dar și la nivel psihic, la nivelul lor, te înțelegi foarte bine. Așa le câștigi încrederea. 

Ce faceți când nu cunoașteți un răspuns? La cine apelați?

Nu mi se pare rușinos să recunosc faptul că sunt cazuri în care nu cunosc răspunsul. Avem o relație foarte bună între colegele de pe secție, dar și cu restul colegilor din spital. Când nu cunosc un răspuns, încerc să discut cu colegii mei. Avem relații bune și cu clinicile din Brașov, Târgu Mureș, chiar și cu Bucureștiul și Cluj-Napoca. 

Auzim des expresia „copilul nu este un adult în miniatură”? Puteți să ne explicați ce înseamnă mai exact acest lucru?

În primul rând, patologia diferă. Bolile copiilor nu sunt aceleași ca bolile adulților. Acolo unde sunt boli la fel, copiii sunt mult mai rezistenți, iar dacă sunt foarte bolnavi se vindecă mult mai repede decât adulții. Sunt mai flexibili din acest punct de vedere. De exemplu, copilul meu la vârsta de 11 luni a fost operat pentru o hernie inghinală. E o intervenție minoră. La ora 11 eram internați. Seara la ora 18 abia am reușit să îl țin să nu sară în pat. No, care adult face asta, după o operație pe abdomen? Niciunul. Zilnic vedem astfel de exemple pe secție. Copiii foarte bolnavi se recuperează de multe ori în totalitate, fără sechele. 

Care sunt cazurile pe care le tratați aici cel mai des?

Boli respiratorii, boli digestive, mai ținem și cazuri de boli infecțioase care sunt mai complicate, care necesită observare medicală continuă, diabet zaharat, cetoacidoze, avem și cazuri destul de complicate și severe. Nu putem să ținem cazuri care necesită terapie intensivă, ATI. Pe acești copii îi trimitem în altă parte. Mai urmărim și copii diagnosticați cu boli onco-hematologice. Nu dăm noi tratament, dar de urmărit îi ajutăm și noi și comunicăm cu clinicile respective. Avem şi cazuri de neurologie pediatrică, pe care le tratăm împreună cu doamna doctor Ioana Bărbulescu, neuroloaga noastră pediatrică. Avem și câteva cazuri de boli rare. Comunicăm cu o clinică din Cluj-Napoca, iar noi administrăm tratamentul aici. Vorbesc despre mucopolizaharidoză. E o boală de stocare, o boală genetică, cauzată de o lipsă de enzimă, iar noi trebuie să facem tratamentul săptămânal cu aceste enzime. 

Din experiența dvs. de medic, care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții?

Nu-mi place când un medic învinovățește un părinte. Deși, pot să zic despre o greșeală, dar nu intenționat, că nu aduc copilul în timp util la spital. Am avut cazuri grave care au ajuns în stare foarte gravă pentru că nu au fost aduși în timp util la spital. În mare, nu cred că părinții greșesc. Fiecare face cum poate și cred că nimeni nu face rău intenționat unui copil, nici părinții, nici medicii, nici nimeni. 

Ce înseamnă prevenția în cazul sănătății copilului? Set anual de analize? 

Nu. Mi se pare o exagerare asta. Să înțepi copilul tot timpul. Când sunt sănătoși, eu zic că nu merită să fie înțepați sau aduși la spital. Este o traumă pentru copil. Și intrarea în spital este, pentru că el nu știe ce se întâmplă. Dar, dacă un copil este bine, să nu exagerăm. Prevenția este o temă vastă. Pot să vorbesc și o oră, pentru că depinde despre ce vorbim. Ca prevenție, recomand vaccinurile. Sunt pro vaccin. Nu mă supăr nici pe părinții care nu vor. Pot să accept și asta. Eu mi-am vaccinat copilul pentru orice. Mi-am luat și vaccinurile neobligatorii în România. Din fericire, nu am avut probleme până astăzi. Am o experiență bună. 

Febra când devine periculoasă?

Febra poate să devină periculoasă atunci când apar convulsiile febrile, asemănătoare cu o criză epileptică. Atunci poate să fie periculoasă. Sau atunci când copilul este foarte mic și se deshidratează. Este o pierdere de lichid în plus când corpul are o temperatură mai ridicată și nu consumă lichide. Febra în sine nu este periculoasă. Dar când apar aceste complicații, atunci da. 

Deci nu e vorba de temperatură, de grade? 

Nu. Sunt copii care la 40 fug și sunt copii care la 37-37,5 grade Celsius dorm aproape toată ziua, sau sunt mai puţin activi ca de obicei. Depinde de copil. În străinătate nici nu se recomandă scăderea febrei, pentru că se consideră un mecanism de protecție al organismului. Pentru că la temperatură mai ridicată bacteriile și virusurile nu se mai înmulțesc. 

Cât durează tusea „normală” și când devine un pericol real pentru sănătatea copilului? 

După mine, tusea nu este normală. Nu este un status fiziologic al copilului. Când un copil este sănătos, nu tușește. În prezent nu mai vorbim de o tuse așa periculoasă de când avem vaccinul pertussis. Pe vremuri era tusea asta chinuitoare, că tușea copilul până nu mai lua aer. Nu tusea este periculoasă, ci boala de bază, al cărei simptom poate să fie tusea. De exemplu: insuficiențele respiratorii, astm, aspirațiile de corp străin, o pneumonie bacteriană complicată, boli cardiace, etc. Atunci putem să vorbim despre pericol. Dar tusea în sine nu este periculoasă. În multe cazuri ne întâlnim cu copii care tușesc de foarte mult timp, câte două-trei săptămâni, fără să putem vorbi de o boală subiacentă periculoasă. 

Poate să fie și un comportament al copilului prin care să atragă atenția părintelui?

Da. Ne-am mai întâlnit și noi cu așa ceva. Dar mai rar ca manipularea cu dureri abdominale. Într-adevăr, am avut cazuri unde cred că este și pe bază de stres. 

Cât de important e să lăsăm copiii să se murdărească? Cum influențează un mediu excesiv de curat sistemul imunitar al copilului? 

Între cele două extreme (murdăria excesivă şi „sterilitate”), adevărul ar trebui să îl găsim undeva la mijloc. Nu este bine dacă este foarte murdar, nu este bine dacă este foarte steril. Acum cred că depinde și de nevoia copiilor. Dar dacă sărim un pic, de câteva ori, în noroi, cred că nu strică. Spălăm mânuțele și mergem mai departe. Bineînțeles, recomand spălarea mâinilor înainte de a lua masa, după folosirea toaletei, baia completă la 1-2 zile, etc. 

Este adevărat că e greșit să îl protejăm pe copil de viruși, în sensul să nu îl ducem în locuri unde sunt alți copii bolnavi? Întrebarea vine în contextul în care sunt guri care spun că, dacă nu îl expunem pe copil la unele boli, ar putea fi mai rău dacă le dobândește mai târziu. 

Cred că intenționat nu ar fi bine să aducem copilul sănătos unde știm că sunt bolnavi. Dar, dacă intră în colectivitate, oricum, vrând-nevrând, o să treacă prin aceste boli. Și nu e nicio greșeală, nu este nicio problemă. Deci, intenționat, eu nu aș duce copilul meu acolo unde știu sigur că e bolnav alt copil. Dar dacă intră în colectivitate, nu ar trebui să intrăm în depresie că are muci sau febră. Așa își fac imunitatea. 

Ce le spunem părinților care își obligă copiii să „pape” tot din farfurie?

Tulburările de apetit sunt un mare mister în pediatrie. Cred că aici problema e mai mult a părinților decât a copiilor. Fiecare copil are nevoia de a mânca altfel. Unii mănâncă mai mult, ceilalți mai puțin. Nu ar trebui să facem comparații în această privință cu copiii vecinilor, cu copiii cunoștințelor. Fiecare copil mănâncă atât cât îi trebuie. Cred că avem așteptări foarte mari de la copii din acest punct de vedere. Sunt foarte rare cazurile în care putem vorbi de o adevărată tulburare de apetit. 

Dar când trebuie să ne facem griji din cauza tulburării de apetit?

Când copilul nu crește, nu se dezvoltă neurologic sau din alt punct de vedere, comparativ cu alți copii de vârsta lui.

Dacă ar fi să dați trei sfaturi foarte importante unui părinte, care ar fi acestea? 

În primul și în primul rând, să își iubească copiii. În al doilea rând, să accepte copiii așa cum sunt. Și în al treilea rând, să asculte de instinctul de părinte, care nu minte niciodată. Indiferent ce zice mama, vecina, soacra sau chiar medicii. Tu, ca părinte, îți cunoști cel mai bine copilul. Instinctul de părinte sigur nu minte. Este, cred, cel mai intens instinct din noi. Îl au nu doar mamele, ci și tații. 

Care este mesajul pe care l-ați transmite în final celor care citesc acest interviu?

Ca părinții și pacienții noștri să înțeleagă, și cred că nu vorbesc numai în numele meu, ci și al colegilor mei de pe alte secții, că noi medicii suntem și noi oameni, mame, tați, soți, soții, copiii părinților noștri, cei mai buni prieteni ai cuiva, și să nu se supere dacă nu tot timpul ne comportăm la fel. Putem să avem și noi zile mai grele, trecem și noi prin mai multe, suntem și noi mai obosiți. Să ne ierte și să știe că intenționat nu vrem răul niciunui pacient. 

***

Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe a avut în 2022 peste 1.313 pacienți, număr în creștere față de 2021, când au fost înregistrate 886 de internări. În ceea ce privește personalul, aici sunt angajați şase medici pediatrici, dintre care doi se află momentan în concediu pentru creșterea copilului, 14 asistenți medicali, șase infirmiere și cinci îngrijitori de curățenie. 

Articolul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu ziarul Observatorul de Covasna. Scopul este de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști. 

Din aceeași serie au mai fost publicate interviuri cu medicul ginecolog Spanyol Ádám, medicul neonatolog György-Burián Emőke și medicul specialist în medicină internă dr. Gál Tünde. Și articolul „5 sfaturi de la femeile care văd zilnic limita între viață și moarte” face parte din același demers. 

Foto: Zsigmond István