Aproape 10 milioane de lei, însușiți ilegal dintr-o firmă din Târgu Secuiesc
Timp de aproape trei ani, două persoane fizice și o persoană juridică, administratori ai unei societăți comerciale din Târgu Secuiesc, au delapidat aproape 10 milioane de lei din fondurile companiei. Aceștia au acționat cu sprijinul altor patru firme, aflate tot sub controlul lor direct sau indirect. Procurorii cercetează faptele sub acuzațiile de delapidare cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani.
Luni au fost puse în executare șase mandate de percheziție la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. În urma acestora au fost ridicate documente și sisteme informatice care pot constitui mijloace de probă.
„În fapt, în perioada 02.11.2021-28.10.2024, două persoane fizice şi o persoană juridică, administratori în fapt/în drept ai persoanei vătămate, societate comercială, cu sediul în mun. Târgu Secuiesc, având sprijinul altor patru societăţi comerciale, toate aflate sub controlul direct sau indirect al acestora, şi-au însuşit fără drept suma totală de 9.598.312 lei, prin 133 de acte materiale.
În aceeaşi perioadă, cunoscând caracterul ilicit al produsului infracţional al infracţiunii anterioare, cele două persoane fizice şi cele cinci persoane juridice de mai sus, alături de alte două persoane juridice aflate sub control direct sau indirect al acestora, au disimulat adevărata provenienţă a banilor delapidaţi prin transferuri succesive, la intervale scurte de timp, prin conturile bancare ale persoanelor fizice şi juridice de mai sus, retrageri de numerar ori contracte fictive şi creditări de societăţi”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.
Pentru recuperarea prejudiciului de aproape 10 milioane de lei, procurorii au instituit luni și marți, sechestru pe bunuri mobile și imobile, precum și pe conturile bancare ale persoanelor fizice și juridice implicate.
De asemenea, pe 9 iulie, au fost blocate și acțiunile deținute de unul dintre inculpați la firma păgubită, iar eventualele dividende ale acestuia au fost puse sub poprire.
„Prin ordonanța procurorului din data de 08.07.2025, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpați persoane fizice, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 08.07.2025 până în data de 05.09.2025, inclusiv”, se mai arată în comunicatul transmis de Parchet.
Cercetările continuă pentru spălare de bani și delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
Actele de urmărire penală au fost efectuate cu sprijinul organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna.
Parchetul face precizarea că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului legal procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.