INTERVIU 26 mai 2023

„Dacă mergi cu încredere la spital, atunci jumătate din frică a rămas la ușă”

de Iulia Drăghici - Taraș | 4152 vizualizări

Interviu cu șeful secției de Chirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf”, dr. György-Szakács Csaba

Probabil că nu e om pe lumea asta căruia să nu îi fie frică să ajungă pe masa de operații. Dar te-ai gândit vreodată care e cealaltă perspectivă? Cum e să fii cel care primește pacienții în sala de operații? Ce fel de viață are? Ce înseamnă să fii medic chirurg la Sfântu Gheorghe? Noi am întrebat și am primit răspunsurile de la șeful secției de Chirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf”, dr. György-Szakács Csaba.

- Aș vrea să începem interviul prin a ne spune câte ceva despre dvs.: vârsta, de câți ani sunteți medic, de câți ani sunteți angajat al Spitalului Județean? V-ați mutat în județ cu serviciul sau sunteți de aici?

Numele meu este György-Szakács Csaba, am 38, imediat 39, de ani și lucrez în spital cam de 8 ani, cu tot cu gărzi, dar de 7 ani sunt angajat oficial. Sunt născut aici în județ, la Târgu Secuiesc. Am o familie, am trei copii.

- De ce ați ales medicina?

Nu am avut alte opțiuni în minte. De la 5 ani, am vrut să fac chirurgie. Nu medicină, ci chirurgie. Educatoarele, pe unele dintre care chiar le-am operat, mi-au zis că țin minte că în grădiniță am zis că vreau să fiu chirurg. Nu am fost forțat, nu mi-a zis nimeni, nimeni în familie nu a fost medic. Dar de la 5 ani făceam injecții jucăriilor de pluș. Nu m-am gândit nicio secundă să fiu altceva decât chirurg. Cred că așa a fost menit să fie. Dar un impact mare, punctul la final de propoziție, a fost o operație pe care a avut-o tatăl meu, la rinichi. Aveam cam șase ani. Când a venit acasă de la spital, mi-a arătat plaga de incizie. Până în momentul de față, țin minte totul. Prima impresie, la șase ani, a fost de uimire, fascinație totală. „Doamne, există așa ceva, să poți să repari ceva înăuntru și să poți să coși?”.

- Chirurgia generală a fost o cale firească? Înțeleg că și chirurgia, la rândul ei, are mai multe ramuri.

Da. Am prilejul de a vedea multe patologii. E foarte variată și operăm multe sectoare de boli. Îmi place varietatea și îmi plac culorile.

- Culorile?

Da, eu văd chirurgia generală în alt mod. Nu vin la muncă, la serviciu, ci vin în spațiul meu natural. Vreau ca fiecare pacient care vine la noi să aibă parte de o experiență bună, să fie ceva care să ajute. Fiecare zi e o experiență unică. Și atunci cu cât e mai variată gama de patologii, cu atât e mai „colorată”. Metaforic vorbind.

- Cum este o zi din viața dvs., ca medic chirurg specialist în chirurgie generală?

De obicei e foarte lucrativă. Mie nu îmi place să stau deloc. Vreau să simt în fiecare zi că am avut meritul meu. Am, cred că pot să spun, „norocul” de a conduce secția de chirurgie și este și mai variată gama de lucruri care trebuie făcute zilnic. Înseamnă și muncă administrativă. Dar o zi normală are un program fix. La ora 8, avem un raport de gardă, să aflăm ce s-a mai întâmplat în gardă și cam ce stare au pacienții care sunt mai critici și cei internați. Vizita pe secție este mandatorie. Avem mulți pacienți care necesită monitorizare constantă. Începem tratamentele pe aceeași zi și apoi intervențiile chirurgicale sau policlinica, cine are. De obicei, un medic chirurg face cam... șase lucruri deodată. Adică suntem foarte solicitați. Între operații, mă duc la un consult, sau poate e nevoie de mine la Urgență, sau mai facem o foaie, mai externăm un pacient și așa mai departe. Dar, deși suntem în secolul al XXI-lea și mergem spre digitalizare, hârtiile ne ocupă din ce în ce mai mult timp și spațiu. Timpul petrecut cu foile e luat de la pacienți.

- Zi de zi intrați în sala de operații?

Din cauza lipsei de anesteziști, ne-am repartizat pe zile. Avem fiecare două, trei zile de operat din cinci. Dar asta nu se poate respecta 100%, pentru că intră Urgențe, pe care nu le putem socoti înainte. De aia sunt săptămâni în care în fiecare zi operăm. Avem destul de multe operații. Am avut și 2.800 – 2.900 de pacienți externați pe an. Ceea ce este un număr foarte mare.

- Ce tipuri de intervenții realizați aici?

Noi suntem norocoși să avem o secție mozaic. Nu facem doar chirurgie generală, ci facem și chirurgie vasculară, urologie și chirurgie pediatrică. Deci sunt practic patru specialități arondate la Chirurgie. De aceea, noi suntem o echipă. Nu se întâmplă cam nicăieri așa. Am fost în multe centre universitare și am văzut că e extrem de greu să faci o echipă multidisciplinară, cum e la noi, darămite să faci una cu patru specialități. Adică, dacă e un caz foarte complex, noi suntem patru specialități și ne ajutăm reciproc. Ceea ce ne permite să facem tratament chirurgical unei game foarte variate de boli. În trecut, erau trimise în centre mari. Avem și rezidenți, și tineri specialiști care vin aici și așa este și feedback-ul lor. Ne spun că în centrele de unde vin nu au văzut asta. Adică îți trebuie trei, patru secții în spitale diferite ca să vezi patologia pe care o facem noi într-o singură secție. Suntem cam unici aici în regiune.

- Dar care sunt cele mai frecvente boli pe care le au pacienții voștri?

Fiecare specialitate are două, trei boli mai frecvente. Sunt cele cronice. În chirurgia generală, cele mai întâlnite sunt herniile abdominale și problemele cu colecist, adică litiaza biliară, practic. Astea sunt cele mai frecvente, peste tot în lume. Dar noi operăm cam de toate.

- Care a fost cea mai grea operație?

Nu știu să fi fost una cea mai grea. Țin minte multe momente intense din sala de operație. Sunt decizii între viață și moarte, între o secundă și 10 secunde. De obicei, traumele, accidentele ne dau cele mai multe clipe intense, dar sunt și tumorile complexe care creează de multe ori situații dificile și atunci chiar avem nevoie de o echipă multidisciplinară.

- Ați făcut un bilanț cu numărul de operații pe care le-ați făcut până acum?

Sincer, nu am făcut niciodată. Am avut și 450 de operații pe an, dar am avut și 200. Numărul se schimbă mereu. De exemplu, după COVID a fost o perioadă mai lentă. Înainte, erau foarte mulți. Dar nu am socotit niciodată.

- Că tot ați amintit de COVID, cum e perioada aceasta după tranziție?

E foarte tristă. Observăm tot mai mulți pacienți tineri cu cancere și tot mai avansate din păcate. Nu știu din ce cauză se întâmplă acest lucru sau dacă are legătură cu orice altceva, dar cert este că asta vedem noi. Am avut pacienți și de 28 de ani, 30 și ceva, 40 și ceva. Din păcate, sunt din ce în ce mai mulți. E cel puțin îngrijorător. Noi trebuie să ne adaptăm. Trebuie să scădem limita de vârstă, pentru că oamenii se gândesc că se îmbolnăvesc pe măsură ce înaintează în viață. Dar nu mai e așa. Nu știu dacă e stilul de viață, dacă este viața în general. Habar nu am.

- Dacă ne întoarcem la operații, ne puteți spune, în prezent, care ar fi rata de intervenții minim invazive pe care le faceți raportat la cele convenționale?

Nu m-am uitat la numere niciodată. Pot să vă zic că sunt anumite sectoare care avansează. Chirurgia minim invazivă avansată a început la spitalul nostru în anul 2017. Deci între 2016 și 2017, am început să lărgim gama de intervenții de acest tip. Și înainte se făceau multe sute de colecistectomii laparoscopice. Ba chiar am fost printre primele spitale care au avut, pe vremuri, turn laparoscopic. Mi s-a părut normal ca pasul următor să fie lărgirea gamei. Acum, minim-invazivitatea constă în mai multe lucruri, în diverse patologii, dar în chirurgia generală laparoscopia avansată și chirurgia robotică sunt prezentul, nu viitorul. Aici nu avem robot, dar ne-am axat pe chirurgie laparoscopică avansată. În primii ani, a fost destul de greu. Necesită o investiție destul de mare, în aparatură și instrumente, și trebuie acceptată și de colegi. Una dintre dorințele mele este să continuăm să avansăm. Anual, merg la cursuri și workshop-uri ca să îmi însușesc mișcările care trebuie făcute. Vreau să continui să învăț. Cred că acum facem 10 – 15 diferite tipuri de laparoscopie avansată, în afară de colecistectomie. Unele sunt deja rutină, altele în dezvoltare. Scopul meu este ca procentaj să fim tot mai mult, cu câte 10% pe an, spre laparoscopie.

- Și acum cum e?

Dacă vorbim de herniile abdominale, procentajul aproximativ la cazurile mele ar fi cam de 40-45% laparoscopic. Nu este o cifră care este definită de modul meu de a lucra, ci unele patologii merg mai bine la clasic. Herniile gigante, de exemplu.

- Se vorbește despre avantajele acestor proceduri minim invazive din perspectiva pacientului, iar principalul e timpul scurt de recuperare. Dar cum sunt din perspectiva medicului? Sunt mai ușor de făcut? Sau dimpotrivă, sunt mai complicate pentru că e nevoie de alt tip de aparatură și pregătire?

Vizibilitatea este mult mai bună. În schimb, mișcările sunt total diferite. La fel și modul de gândire. Abordarea și poziția sunt diferite. Trebuie știută foarte bine anatomia și să gestionezi din timp problemele care se pot ivi intra-operator, pentru că nu mai ai tactilitate. Folosirea mâinii e în afara pacientului și nu mai ai posibilitatea să prinzi ceva rapid. Trebuie multă grijă și exactitate. Necesită mai multă pregătire față de intervențiile clasice. Chiar dacă disecția e mult mai fină, e nevoie de o cunoaștere a regiunilor anatomice foarte exactă. E mai greu să corectezi greșeli. Dar e foarte frumoasă și pentru că putem să filmăm și să le folosim la învățare.

- Practic la voi, la chirurgie, pacientul ajunge în ultimă instanță, adică atunci când nu s-a mai putut face nimic altfel? Sau, mai pe scurt, când se întâlnește pacientul cu voi?

Eu sper ca noi să fim ultima treaptă. Așa este și corect. Dar sunt unele cazuri în care trebuie să vină chiar precoce la chirurg, în momentul în care dezvoltă simptome clare de o patologie chirurgicală. Trebuie să vină din timp și tratamentul este mai ușor. Ca o ierarhie, în medicină regula este de la cât mai puțin invaziv, la cât mai mult invaziv. Nu „sărim” pe pacient din prima clipă, dar cei care au boli cronice trebuie să știe că se poate decompensa sau acutiza starea lor și atunci intervenim noi din start. Dar în general, la chirurg, pacienții vin ori sunt investigați și le este găsită o patologie care necesită chirurgie, ori dacă dezvoltă simptome care sunt din start chirurgicale.

- Care sunt acestea?

Cele mai comune sunt herniile, care au simptomatologie fizică și acolo nu are niciun rost tratamentul intern. Doare, este o formațiune tumorală, pacientul nu poate să facă efort. Îl afectează în fiecare zi. Sângerarea ridică iar multe suspiciuni și trebuie investigat. De asemenea, trebuie să avem o colaborare foarte bună cu celelalte specialități. De cele mai multe ori, acolo se diagnostichează bolile chirurgicale, cum este și normal.

- Gândul că trebuie să ajungem pe masa de operații ne sperie. Dumneavoastră ce le-ați spune sau ce le spuneți pacienților care au această frică?

Întotdeauna am considerat că pacientul trebuie să meargă pentru o intervenție chirurgicală la clinica, secția, medicul în care are maximă încredere. Dacă mergi cu încredere, atunci jumătate din frică a rămas la ușă. Dacă personalul are o atitudine corectă, empatică spre pacient, atunci cealaltă parte a fricii, tot așa, iese pe ușă. Se întâmplă uneori să vină cu o frică așa de mare, că nu mai gândește clar. Am obiceiul să glumesc cu pacienții care pot fi operați cu anestezie locală. Vorbim despre orice doresc ei. Se întâmplă că termin de trecut ultimul fir și ei încă se întreabă dacă au fost anesteziați. Frica este o chestie foarte psihologică și ține mult și de atitudinea noastră și a personalului.

- Frica are și consecințe la nivel fizic? Adică ne vindecăm mai greu?

Stresul psihic afectează toate bolile. Eu am văzut la pacienți și e evident dacă ești atent, că cei care sunt foarte introvertiți, depresivi, închiși, de obicei au o evoluție mai rea față de pacienții care sunt mai deschiși, mai comunicativi, mai zâmbăreți. Atitudinea pozitivă schimbă toată evoluția. Sunt multe studii care arată că stresul psihic creează boli. Deci creează, nu doar afectează.

- De ce ați ales să rămâneți la Sfântu Gheorghe? Întreb în contextul în care foarte mulți medici pleacă în străinătate să profeseze pentru că sunt salarii și condiții mai bune.

Nici nu m-am gândit să plec. Consider că dacă eu am fost crescut de împrejurimea asta, atunci toată energia pe care o am de dat înapoi să nu o dau în străinătate, la necunoscuți, ci la oamenii de aici. Nu o să fie niciodată alt loc ca acasă. Asta nu înseamnă că e rău să pleci. Doar că eu așa am simțit. Mi-am găsit locul aici. Și exact ăsta e scopul meu aici, să arăt că se poate și aici și nu trebuie să plece lumea în altă parte, la alți doctori.

- Ce înseamnă prevenția, din punctul de vedere al unui medic chirurg? Ce recomandări ați avea pentru covăsneni? Ce să facem ca să nu ajungem pe masa de operații? De fapt, putem să facem ceva?

E greu de vorbit pe scurt și la general despre prevenție în specialitatea mea. Sunt multe boli și fiecare are un alt sistem de prevenție. De exemplu, la hernii, prevenția este să nu te forțezi prea mult. Dar nu e valabil pentru toată lumea. Adică sunt persoane care sunt mai afectate pentru că au un perete abdominal mai slab. La celelalte boli, de exemplu cancere, eu consider că stresul psihic și stilul de viață sunt cei doi factori care contribuie extrem de mult. Deci prevenția, în acest caz, ar fi o sănătate mintală adecvată. Dar pare un subiect tabu în regiunea asta. Că nimeni nu vorbește despre asta. Părinții nu ne învață despre asta. Dar generația tânără pare că e mai conștientă.

- Ce planuri de viitor aveți?

S-au făcut multe schimbări pozitive pe secția de chirurgie, dar mai avem încă mult înaintea noastră ca să fim exemplari. Dar planul pe termen lung ăsta e: să fim exemplari. Dar nu numai în județ, ci și în județele învecinate. Dacă un pacient are nevoie de un tratament chirurgical, atunci să poată să vină la spitalul nostru, la secția noastră și să nu fie nevoit să se gândească la care medic, adică toți să fim la fel de buni, de încredere.

- În final, care este mesajul cu care ați vrea să rămână toți cititorii noștri care parcurg acest interviu?

Suntem o secție în continuă dinamică și chiar facem tot pentru pacienți. Aș dori să fie un mesaj care să îi determine pe pacienți să aibă încredere și mai mare în noi. Munca noastră este bazată pe zâmbetul pacientului, nu pe altceva. În atâția ani în care am lucrat aici, am văzut că e o schimbare de mentalitate. Suntem foarte mulți medici tineri, avem o colaborare interdisciplinară excepțională și am avut parte de fericirea de a observa că nu mai punem baza pe lucruri financiare. În trecut, pacienții veneau la spital numai dacă aveau bani. Pot să zic, cu mare mândrie, că asta a rămas în trecut. Nici la alte specialități eu nu am auzit, nu știu, nu cunosc colegi care să își bazeze munca pe plicul cu bani. E una dintre cele mai mari mândrii ale mele. Nu cerem, nu acceptăm, nu avem nevoie de bani în plic.

***

Statisticile oficiale ale Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe arată că numărul internărilor la Chirurgie a crescut în 2022 față de 2021, la 1.137, de la 814. Totodată, au fost și mai multe consultații în policlinică, de la 1.912 în 2021, la 2.510 în 2022.

Interviul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu ziarul Observatorul de Covasna. Scopul este de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Din aceeași serie au mai fost publicate interviuri cu medicul ginecolog Spanyol Ádám, medicul neonatolog György-Burián Emőke, medicul specialist în medicină internă dr. Gál Tünde, medicul pediatru Gál Ramona-Éva, doctorii urologi Mihnea Mureșan și Bíró András și medicul cardiolog Demjén Zoltán. Și articolul „5 sfaturi de la femeile care văd zilnic limita între viață și moarte” face parte din același demers.

Foto: Zsigmond István.

Distribuie articolul:  
|

INTERVIU

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.