SANATATE 22 septembrie 2023

„Tehnologia nu înlocuieşte «ochiul uman»”

de Iulia Drăghici - Taraș | 2170 vizualizări

Interviu cu reprezentanții laboratorului de analize medicale de la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe

Laboratorul de analize medicale al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe a prelucrat pe parcursul anului trecut aproape 414.000 de analize. Este un număr impresionant, având în vedere că dintre acestea aproape 379.000 au fost pentru pacienții internați. Dar ce înseamnă aceste numere? Ce fel de analize se fac și mai ales de ce? Aflați toate aceste răspunsuri, dar și mai multe informații utile din interviul următor, la care au răspuns membrii secției, în frunte cu șefa acesteia, medicul primar Ráduly Orsolya.

 

  • Să începem cu o scurtă prezentare: cum vă numiți, ce funcție aveți, de cât timp lucrați la Spitalul Judeţean?

Mă numesc Ráduly Orsolya, sunt medic primar de laborator, şef de secție. Am terminat facultatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureș. Lucrez în laboratorul spitalului din 2016.

 

  • Cum ați ales să lucraţi aici?

Încă din timpul facultății am ales să-mi scriu lucrarea de licență din microbiologie, apropiindu-mă de munca de laborator, pe care am decis să o abordez mai departe.

 

  • Ce rol are laboratorul medical din Spitalul Judeţean în furnizarea îngrijirilor medicale și diagnosticarea bolilor?

Rezultatele analizelor medicale ajută medicii în confirmarea sau infirmarea unor diagnostice, respectiv urmărirea eficacității tratamentelor.

 

  • Ce tipuri de analize şi teste medicale sunt efectuate în acest laborator?

În laboratorul spitalului se efectuează o gamă largă de analize, precum cele de biochimie, hematologie, bacteriologie, parazitologie şi imunologie, acestea fiind lucrate din probe de sânge integral, ser, plasmă, urină, materii fecale, exsudate şi lichide de puncție.

 

  • Cum asigură laboratorul calitatea şi precizia rezultatelor analizelor medicale?

Calitatea, precizia şi acuratețea rezultatelor sunt asigurate printr-un un protocol foarte riguros de efectuare a controalelor interne, externe și de mentenanța aparatelor. Acestea constau în verificarea tuturor aparatelor şi reactivilor la fiecare 8 ore sau la nevoie, respectiv prin intercomparări naționale.

 

  • Care sunt cele mai frecvente sau importante teste efectuate în laborator și ce informaţii furnizează medicilor?

Analizele biochimice furnizează informații asupra funcționării organelor/sistemelor de organe. Cele de hematologie pot identifica diferite tipuri de anemii, infecții virale sau bacteriene, respectiv malignități hematologice. Prin metode imunologice efectuăm dozări hormonale şi de markeri tumorali. Compartimentul de bacteriologie identifică patogenii umani din diferite probe biologice şi determină susceptibilitatea/rezistenţa acestora față de antibiotice.

 

  • Cum ați gestionat provocările şi solicitările crescute pe timpul pandemiei COVID-19 în ceea ce priveşte testarea şi diagnosticarea?

Perioada COVID-19 a fost una solicitantă pentru întregul personal al laboratorului. Laboratorul a fost extins cu un compartiment cu totul nou de biologie moleculară, cu linie PCR modernă. Am lucrat în ture de la 8 dimineaţa până seara târziu, în funcție de volumul probelor, laboratorul având o funcţie esențială în combaterea pandemiei, prin efectuarea a circa 33.000 teste de PCR.

 

  • Ce tehnologii şi echipamente sunt utilizate în laborator pentru a efectua analizele medicale?

Tehnicile şi echipamentele utilizate în laborator sunt cele uzuale – fotometrie pentru testele de biochimie (Cobas Pure), fotometrie, flow-citometrie şi citometrie de impedanță pentru cele de hematologie (Sysmex XN1500), electrochemiluminescență pentru testele de imunologie (Cobas Elecsys 411), testare susceptibilitate la antibiotice prin MIC (Vitek), respectiv metode clasice, precum microscopia optică pentru analizele de parazitologie.

 

  • Cum vă asigurați că personalul din laborator respectă protocoalele de igienă și siguranţă pentru a preveni contaminarea şi răspândirea bolilor?

Prevenirea contaminării şi răspândirea bolilor este realizată prin circuite separate ale probelor faţă de cele ale deşeurilor, respectiv prin purtarea echipamentelor de protecție (mănuşi, halate) şi folosirea substanţelor dezinfectante. Probele lucrate sunt colectate şi inactivate termic, respectiv incinerate de o firmă de specialitate.

 

  • Ce calificări şi pregătire profesională trebuie să aibă membrii echipei din laborator pentru a desfăşura activitățile lor cu succes?

În laborator lucrează medici de laborator specialişti şi primari, respectiv biologi şi chimişti medicali specialişti şi principali, dar și asistenți medicali de laborator, adică personal cu studii de specialitate superioare/medii.

 

  • Cum colaborați cu medicii și alți profesionişti din domeniul sănătății pentru a furniza rezultate şi informaţii relevante pentru diagnostic şi tratament?

Personalul laboratorului este într-un proces continuu de comunicare cu medicii curanți raportând telefonic rezultatele critice, restul rezultatelor fiind comunicate electronic prin LIS (laboratory information system).

 

  • Există planuri sau iniţiative în curs de desfăşurare pentru a îmbunătăți serviciile laboratorului medical sau a extinde gama de teste disponibile?

În ultimii ani, laboratorul s-a angajat într-un amplu proces de modernizare prin achiziționarea de aparate de ultimă generație în toate compartimentele. Prin PNRR (Planul Național de Redresare şi Reziliență), laboratorul urmează să achiziționeze alte aparate. Gama de teste efectuate este corelată cu cerințele medicilor/departamentelor.

 

  • Cum vedeţi viitorul laboratoarelor medicale şi rolul lor în îngrijirea pacienţilor într-o lume tot mai digitalizată şi tehnologic avansată?

Laboratoarele medicale sunt și ele la rândul lor din ce în ce mai mult automatizate reducând astfel numărul personalului medical și auxiliar, dar trebuie avut în vedere că tehnologia nu înlocuieşte „ochiul uman”, rezultatele sunt verificate de către medicul de laborator, integrate în tabloul clinic al pacientului. Totodată, tehnologia avansată ajută foarte mult în obținerea unor rezultate mai exacte şi precise într-un timp mai scurt.

 

  • Aveți sfaturi sau recomandări pentru pacienți cu privire la cum pot să îşi înţeleagă și să interpreteze rezultatele analizelor medicale?

Este important de subliniat că rezultatele analizelor nu sunt interpretate de către pacient, ci de medicul curant în context tabloului clinic şi al anamnezei pacientului. Pacientul trebuie încurajat să ceară sfatul medicului şi nu să se autodiagnosticheze după rezultate.

***

Interviul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu ziarul Observatorul de Covasna. Scopul este de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Din aceeași serie au mai fost publicate interviuri cu medicul ginecolog Spanyol Ádám, medicul neonatolog György-Burián Emőke, medicul specialist în medicină internă dr. Gál Tünde, medicul pediatru Gál Ramona-Éva, doctorii urologi Mihnea Mureșan și Bíró András și medicul cardiolog Demjén Zoltán, cu șeful secției de Chirurgie, dr. György-Szakács Csaba, dr. Szász Dezső, medicul specialist ortopedie-traumatologie, dr. Nagy Réka, medic specialist în boli infecțioase, cu medicul dermatolog dr. Dénes László, cu directorul de îngrijiri al spitalului, Molnár Enikő, cu medicul primar ortoped-traumatolog Incze-Bartha Zsuzsánna, dar și cu dr. Cristina Puiac, medic primar cardiolog, șefa secției de Cardiologie  Și articolul „5 sfaturi de la femeile care văd zilnic limita între viață și moarte” face parte din același demers.

Foto: Zsigmond István

Distribuie articolul:  
|

SANATATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.