UCRAINA/UKRAJNA 3 martie 2022

Sfântu Gheorghe are încă un centru de colectare a produselor pentru refugiați: sediul USR

de David Leonard Bularca | 1733 vizualizări

Cei care doresc să ofere ajutor cetățenilor din Ucraina care fug din calea războiului pot duce alimente neperisabile, medicamente, haine groase, apă și ceaiuri la sediul USR Sfântu Gheorghe, strada Vasile Goldiș, numărul 2, etajul 2, camera 20, a scris președintele partidului la nivel județean, Dulányi-Balogh Szilárd, pe Facebook. Atunci când se vor strânge suficiente produse, acestea vor ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie de ele. 

„De mâine începem o strângere de ajutoare pentru refugiații din Ucraina. Așteptăm următoarele produse, în funcție de necesitățile observate în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina: alimente neperisabile, medicamente (Nurofen copii și adulți), haine groase de culoare închisă, apă 0,5 l, ceaiuri”, se arată în postarea de pe Facebook a lui Dulányi-Balogh Szilárd.

Produsele se strâng la sediul USR din Sfântu Gheorghe, iar cei care merg cu donații sunt rugați să anunțe acest lucru înainte, la un număr de telefon.  

„Centrul de colectare: sediul USR Covasna, Sfântu Gheorghe, Str. Vasile Goldiș nr. 2, Clădire Consic, Et. 2, Camera 20. Telefon contact 0745032787. Avem rugămintea să sunați înainte de sosirea dvs. la numărul de telefon de mai sus. Mulțumim”, se mai arată în mesajul de pe Facebook al președintelui USR Covasna. 

Lista cu produsele necesare a fost întocmită în colaborare cu parlamentari sau membrii ai USR care au fost la granițe și au văzut care este situația concretă din teren, spune Dulányi-Balogh Szilárd.

„Zilele acestea colegii noștri parlamentari și colegii din Suceava, Botoșani, Neamț, Maramureș au fost la punctele de trecere a frontierei între Ucraina și România. Ne-am apucat de câteva zile să strângem produse de strictă necesitate și lista asta cu produse s-a născut în urma discuțiilor cu colegii noștri care au observat care sunt cerințele pe teren (...). Fiecare județ, fiecare localitate strânge produsele, iar atunci când se adună o cantitate mare de donații vom trimite produsele unde o să fie nevoie”, a spus, pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, președintele USR Covasna. 

La nivel național, USR a trimis două tiruri cu produse la Cernăuți, a mai precizat Dulányi-Balogh Szilárd.

În Sfântu Gheorghe se mai pot dona produse pentru refugiații din Ucraina și la sediul Serviciului de Ajutor Maltez (strada Pescarilor, nr. 34B), dar și la sediul UDMR (strada Petőfi Sándor, nr. 2). Centre de colectare sunt și la sediile UDMR din Târgu Secuiesc, Covasna și Baraolt. 

La Întorsura Buzăului donații se pot face la fostul sediu BCR din oraș.

Consiliul Județean Covasna a pus la dispoziție 84 de locuri de cazare pentru mamele cu copii din Ucraina, dar și Sfântu Gheorghe și Comuna Barcani au anunțat că pot primi refugiați, în caz de nevoie. 

Mai multe detalii despre campaniile de întrajutorare a refugiaților ucraineni desfășurate la nivelul județului nostru puteți citi pe covasnamedia.ro, categoria UCRAINA/UKRAJNA

Mai mult decât atât, echipa OCV, prin campania „Covăsnenii ajută ucrainenii” stă la dispoziția covăsnenilor pentru a-i ajuta să afle răspunsuri de la autorități sau orice alte informații vor dori să știe cu privire la felul în care pot contribui la întrajutorarea celor care au scăpat de moarte venind în România. Comunicarea cu echipa OCV se va putea face prin mesaje private pe Facebook sau prin E-mail, pe adresa observatorulcv@gmail.com.

Sursa foto: USR PLUS Covasna / Facebook

Distribuie articolul:  
|

UCRAINA/UKRAJNA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.