CULTURA 17 octombrie 2022

Trupa 3T deschide drumul către actorie și pentru alți tineri pasionați de teatru

de David Leonard Bularca | 827 vizualizări

Se caută 15 membri noi pentru trupa din Întorsura Buzăului

Trupa 3T (Teatru pentru Toți Tinerii) se pregătește pentru a primi noi membri în cadrul proiectului. După cele cinci spectacole oferite publicului până acum, majoritatea tinerilor actori au părăsit trupa, fie pentru că au plecat spre facultate, fie pentru că se apropie examenul de bacalaureat. Așadar, vineri, 21 octombrie, de la ora 14:00, va avea loc un casting, la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” (LTME) din Întorsura Buzăului, pentru a fi aleși noii membri ai trupei întorsurene. Din juriu vor face parte chiar și foști actori din proiect, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, coordonatoarea 3T, Doina Pătrunjel. 

Orice tânăr din zona Buzaielor poate participa la casting. Candidații nu trebuie să aibă neapărat experiență în domeniu. 

„Prima serie de actori formați prin Centrul de Tineret sunt acum studenți sau se pregătesc pentru examenul de bacalaureat, de aceea ne propunem înnoirea trupei de teatru 3T cu tineri care iubesc teatrul și care ar putea să ducă mai departe tradiția spectacolelor oferite publicului întorsurean. Din vechea trupă au mai rămas doar trei membri, de aceea îi așteptăm alături de noi pe toți tinerii talentați din zonă, atât pe cei de la Sita Buzăului, pregătiți în cadrul trupei „N.R. - Be You”, cât și pe cei care nu au avut până acum ocazia de a beneficia de pregătire în domeniu”, a spus, pentru redacția noastră, Doina Pătrunjel. 

Cei care vor lua parte la casting trebuie să demonstreze juriului, în cele cinci minute alocate fiecărui participant, că au talent în zona artistică. 

„Casting-ul organizat la LTME în data de 21 octombrie, ora 14:00, în sala de festivități, are ca scop selecția a 15 tineri cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani, care să demonstreze că au talent. Fiecare participant va avea cinci minute la dispoziție să prezinte juriului un moment artistic: interpretarea unui personaj, un moment muzical, dans, recitări, exerciții de dicție, pantomimă, desen etc., prin care își va demonstra talentul. Juriul va fi coordonat de actorul și regizorul Silvian Duică. Din juriu vor face parte și foști membri ai trupei 3T”, a detaliat coordonatoarea trupei. 

După ce noua echipă va fi în formulă completă, micii actori vor pregăti un spectacol, care va fi pus în scenă gratuit pentru public, finanțat de Consiliul Local al orașului Întorsura Buzăului cu 3.600 de lei și cofinanțat de Asociația Părinților de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” cu 400 de lei. 

Fost membru al trupei: „Experiența din cadrul trupei 3T este unică”

Un fost membru al trupei 3T, Florin Buzea, spune că în cadrul proiectului participanții pot deprinde abilități utile și în viața de zi cu zi. 

„La fel ca orice activitate extrașcolară, experiența din cadrul trupei 3T este unică și mereu ai ceva de învățat din ea, și din părțile bune, dar mai ales din părțile rele (care oricum vor fi foarte rare). Spiritul improvizației, dezvoltarea empatiei pentru a putea intra în pielea fiecărui personaj pe care îl joci, spiritul de echipă, dar și abilitatea de a improviza, sunt elemente pe care le deprinzi în cadrul trupei de teatru și sunt folositoare atât pe scenă, cât și în viața de zi cu zi. În plus, munca ți se va părea întotdeauna o joacă, iar relațiile de prietenie pe care tinerii le vor lega vor fi extraordinare”, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, Florin Buzea. 

Scurt istoric al 3T

Trupa de teatru 3T a ajuns la un număr de peste 2.000 de spectatori, din anul 2019, când s-a înființat, și până în prezent. A pus în scenă cinci spectacole, iar la Festivalul de Teatru al Adolescenților „Victory of Art”, desfășurat la București, în 2020, a obținut „Trofeul pentru cel mai bun spectacol”

„Trupa de teatru 3T, înființată în anul 2019 cu sprijinul financiar al Consiliului Local Întorsura Buzăului, a oferit până în acest moment cursuri de actorie gratuite unui număr de 85 de tineri, a pus în scenă cinci piese de teatru („Tot ce-i românesc nu piere” - 2019, „Marioneta”, „Caravana 3T”, „DanSiRoza” -2020, „Str. Dimineții 9” - 2021), a oferit peste 30 spectacole gratuite, atât fizic cât și online, unui număr de peste 2.000 de spectatori din Întorsura Buzăului, Brădet, Floroaia, Vama Buzăului, Sfântu Gheorghe, București, Galați, Chișinău, Călărași (Republica Moldova), a participat - în calitate de invitat - la Festivalul Actor Fest din Sita Buzăului în 2019, 2020 și 2021, a participat la Festivalul de Teatru pentru Tineret „Ștefan Iordache” București - 2020, la Festivalul de Teatru al Adolescenților „Victory of Art” – București, 2020, unde a obținut „Trofeul pentru cel mai bun spectacol”, și la Festivalul „Dragobete pupă Fete” de la Ploiești - 2021, în calitate de invitat special”, a mai spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, Doina Pătrunjel. 

Ultimul spectacol al trupei 3T, în vechea formulă, a avut loc în luna septembrie, la Brașov. 

Partenerii proiectului la nivel local sunt Primăria Orașului Întorsura Buzăului; Primăria Sita Buzăului; Primăria Barcani; Primăria Vama Buzăului și Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, iar la nivel județean Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe; Liceul de Arte „Plugor Sándor”, din Sfântu Gheorghe, și CovasnaMedia.ro - Observatorul de Covasna. 

Sursa foto: arhivă 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.