CULTURA 20 ianuarie 2020

Spectacol de senzație al trupei „3T”, pe scena TAM

de Covasna Media | 2704 vizualizări

În sală au fost prezente aproximativ 100 de persoane

Spectacolul „Tot ce-i românesc nu piere”, jucat de trupa de liceeni „3T” a cucerit vineri seară sala „Arta” a Teatrului „Andrei Mureșanu”, din Sfântu Gheorghe. În sală au fost prezenți chiar și bunici ai actorilor, dar și reprezentanți ai DJTS Covasna, care la final i-au felicitat pe tinerii actori pentru prestația avută.

Chiar dacă înainte de spectacol actorii spuneau că au mari emoții, deoarece nu au mai avut reprezentații pe o astfel de scenă, acest lucru nu s-a văzut.

Odată ce au pășit pe scenă, emoțiile membrilor „3T” s-au transformat în profesionalism și pasiune. Limbajul corpului, gesturile, gravitatea vocilor și seriozitatea sau, atunci când personajul o impunea, doza de amuzament oferită publicului, au fost excelent executate de liceeni pasionați de actorie.

Publicul, mai mult sau mai puțin avizat, s-a lăsat vrăjit și purtat în alte vremuri prin prestația actorilor debutanți. Din sală nu a lipsit niciunul dintre cei care au făcut posibil acest eveniment, managerul Teatrului Andrei Mureșanu, Anna Maria Popa, care i-a felicitat pe tineri pentru pasiunea și dăruirea cu care au debutat pe scena TAM. 

Sunt foarte buni, foarte talentați. Eu întotdeauna am susținut tinerele talente indiferent de gradul lor de experiență. Nu asta contează. Contează pasiunea și faptul că am descoperit niște copii foarte  implicați, extrem de ordonați, foarte  cuminți. Nu a trebuit niciodată să le facem observație, din niciun punct de vedere. S-au adaptat rapid, la spațiu, inclusiv la acustică, adică au știut să se adapteze din punct de vedere vocal. Mie mi se par copii talentați, aflați la început de drum și care e foarte bine să primească sprijin din partea tuturor acelor instituții și persoane care au deschidere în a le oferi o șansă de dezvoltare. (...) Consider că acest debut pe scena TAM este o invitație la dialog și începutul unei relații de lungă durată, care sigur nu se va opri prea curând”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, managerul Teatrului Andrei Mureșanu. 

„Dacă ar fi fost printre ei și un actor profesionist, nu ai fi putut să îți dai seama care e”

Membrii trupei au avut parte de una dintre cele mai bune seri ale lor, iar repetițiile pe care le-au avut înainte de spectacol cu siguranță au fost un factor important, deoarece, Gheorghe Ion, consilier local în Sfântu Gheorghe, spune că tinerii de la „3T”  au jucat ca niște actori profesioniști.

Tinerii mi s-au părut foarte profesioniști. Nu mă așteptam să fie atât de bine pregătiți și să joace așa de bine, chiar ca niște actori desăvârșiți. Dacă ar fi fost printre ei și un actor profesionist, nu ai fi putut să îți dai seama care e. Deci au intrat bine în rol și mi-a plăcut foarte mult. Merită văzut spectacolul și promovat. Este un lucru mare care s-a realizat cu tinerii aceștia talentați. Și-au luat din timpul lor și au făcut un lucru frumos, când de fapt puteau să facă altceva”, a spus acesta.

Bunicii unei actrițe au fost prezenți în sală

Distanța Vama Buzăului – Sfântu Gheorghe nu a fost un impediment pentru doi bunici care au dorit să își vadă nepoata performând.

„Spectacolul a fost o mare surpriză pentru mine! Nu neapărat pentru că acolo a fost nepoțica mea, Ștefania, dar totul a fost minunat! Vreau să îi mulțumesc pentru toată treaba aceasta doamnei profesoare Doina Pătrunjel! Și ea pensionară, care are încă un suflet foarte tânăr. Să îi dea Dumnezeu multă sănătate!”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, Ciprian Popica.

Acesta a ținut să precizeze că nu a venit doar cu soția la spectacol, ci și-a luat și prietenii cu el.

Uitați, mi-am adus și prietenii! Data viitoare o să vin cu mai mulți! Numai să mai fie astfel de evenimente”, a mai transmis acesta.

În public au fost și prieteni și colegi de liceu ai actorilor care, chiar dacă și-au mai văzut colegii pe scenă, spun că deja se vede o evoluție a tinerilor.

„Spectacolul a fost absolut minunat, și mi-a transmis foarte multă emoție. Cu siguranță s-a remarcat evoluția actorilor, care m-au păcălit și m-au făcut să îi cred și să empatizez cu ei. Un mesaj pentru actori ar fi să continue să joace și să dea tot ce au mai bun în continuare, pentru că am încredere în ei că vor ajunge cunoscuți”, a spus Cristina Sima.

Strigătul reușitei: „3T”

După ce și-au demonstrat că sunt capabili să facă spectacol și pe scena Teatrului „Andrei Mureșanu” și după ce și-au primit bine meritatele aplauze, actorii s-au retras, pentru câteva clipe, în spatele scenei. În sală fiecare stătea de vorbă cu cineva și schimba impresii, iar noi, jurnaliștii prezenți la fața locului, luam interviuri. Cu toate acestea, cu toții ne-am oprit două, poate chiar trei secunde, când din spatele scenei s-a auzit un strigăt la unison: „3T”! Erau membrii trupei, care sărbătoreau faptul că au demonstrat că nu mediul de proveniență contează, ci devotamentul! Astfel, am primit încă o lecție de la tinerii actori care prin acest gest micuț, ar spune unii, au reușit, pentru ultima dată în acea seară, să „ne pună” zâmbetul pe buze!

Am reușit să vorbim și cu una dintre actrițe care spune că a fost emoționant, dar în același timp își dorește pe viitor mai  multe spectacole.

„A fost emoționant și cu mulți fluturi în stomac, dar pe scenă chiar a fost calm. În timpul spectacolului, auzeam toate vorbele și chicotelile și râsetele, dar trebuia să fiu acolo în personaj și am încercat să nu fiu atentă la reacțiile publicului. E prima scenă mare pentru noi. Am dori să facem pe viitor mai multe spectacole și să continuăm să ne dezvoltăm”, ne-a împărtășit Roxana Păcurar. 

„Trupa 3T a reușit la TAM cel mai bun spectacol de până acum”

Doina Pătrunjel, cea care se ocupă de coordonarea trupei a privit și ea, din postura de spectator, evoluția de pe scenă a tinerilor actori alături de care a petrecut câteodată la repetiții și câte opt ore.

„Trupa 3T a reușit la TAM cel mai bun spectacol de până acum, cu sprijinul specialiștilor de sunet, lumini și recuzita dintr-un teatru adevărat! Mulțumim doamnei Anna Maria Popa și echipei TAM care a pus trupa 3T în valoare și ne-a promovat la nivel județean! Sperăm ca, în cel mai scurt timp, să le oferim și întorsurenilor prilejul de a se bucura de acest proiect cultural! Mulțumim domnului Cătălin Lazăr și DJST pentru organizarea evenimentului”, a transmis, pentru Observatorul de Covasna, Doina Pătrunjel.

Coordonatoarea trupei a descris, în câteva cuvinte, atmosfera din sala de teatru pe durata spectacolului intitulat „Tot ce-i românesc nu piere”.

Spectacolul trupei 3T s-a bucurat de o primire călduroasă! Iubitorii teatrului, reprezentanți de marcă ai culturii covăsnene, susținători de la LTME și DJST Covasna, jurnaliști, actori, părinți și bunici au uitat de grijile cotidiene timp de o oră, au fredonat melodiile dintre scene, au râs și au aplaudat! Îndelung”, a conchis Doina Pătrunjel.

Proiectul prin care s-a înfiinţat trupa de teatru „3T” a fost finanțat de Primăria și Consiliul Local al Orașului Întorsura Buzăului.

Tinerii talentați de la „3T” reușesc, așadar, într-un oraș în care nu au teatru, să exceleze la acest capitol. Duc cultura națională mai departe și ne arată prin scurte scenete menite să ne amuze, moravurile și tabieturile strămoșilor noștri. Unele demne de urmat, altele nu. Unele care se regăsesc încă și în zilele noastre, altele, nu. Important de reținut este doar atât: societatea are nevoie de tineri ca ei, care fac totul să pară atât de simplu! 

David Leonard Bularca 

Sursa foto: Silviu Popica. 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.