(Update) ULTIMĂ ORĂ: Trafic blocat pe DN11, la Ozun, din cauza unui accident cu 4 mașini implicate
Update: Traficul a fost reluat în jurul orei 15:10, transmite IPJ Covasna.
„Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că o femeie de 70 de ani a condus un autoturism pe DN 1, dinspre Bacău spre Brașov, iar la kilometrul 23 + 150m a patruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 42 de ani a lovit parapetul metalic din dreapta sensului său de mers și apoi a ricoșat într-un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, care se deplasa dinspre Bacău spre Brașov.
De asemenea, autoturismul condus de femeia de 70 de ani a fost proiectat într-o altă mașină, condusă de un tânăr de 25 de ani, care circula spre Bacău”, conform datelor IPJ Covasna.
Femeia de 70 de ani, șoferul de 25 de ani, dar și o pasageră de 25 de ani, din mașina condusă de acesta, au fost transportați la spital pentru continuarea investigațiilor de specialitate.
Cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele nu au indicat consumul de băuturi alcoolice, mai spun oamenii legii.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.
Pe timpul efectuării investigațiilor, circulația la locul evenimentului a fost blocată, iar traficul a fost redirecționat pe DN 12i Chichiș - Sfântu Gheorghe, până în jurul orei 15:10, când a fost reluat.
Știrea inițială:
Traficul este blocat la această oră (13:30) pe DN11, în zona pasajului de la Ozun, din cauza unui accident. Sunt implicate 4 autoturisme, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov. Se estimează reluarea circulației în jurul orei 14:00.
Incidentul s-a petrecut pe DN11 km 23+100, transmite DRDP Brașov.
Informația este confirmată și de Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române. Sursa transmite că în urma impactului a rezultat rănirea unei persoane, care se află în evaluare medicală la fața locului.
Totodată, circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, există însă rută ocolitoare pe DN12.
Se estimează reluarea traficului în jurul orei 14:00.
„În jurul orei 12:30, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme în localitatea Ozun. La locul intervenției au fost alocate: o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple și un echipaj medical SAJ. În urma accidentului rutier, trei persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe pentru îngrijiri și investigații suplimentare”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna, Alexandru Marian Rechițean.
Sursă foto: DRDP Brașov.