ACTUALITATE 21 iulie 2024

(Update) Accident între o mașină și două motociclete, în zona localității Crasna. Trei persoane au ajuns la spital

de Covasna Media | 3324 vizualizări

Update 3: Trei persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe.

„În urma accidentului rutier, patru persoane au fost evaluate medical la fața locului, din care trei au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe al Spitalului Județean de Urgență Sfântu Gheorghe şi o persoană a refuzat transportul”, a transmis, pentru Observatorul de Covasna/covasnamedia.ro, purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Alexandru Marian Rechițean.

———

Update 2: Traficul a fost reluat în zonă în jurul orei 14:45. 

Accidentul a fost produs de o șoferiță care a intrat pe contrasens și a lovit două motociclete. 

„Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că o femeie de 31 de ani, din județul Brașov, a condus un autoturism pe DN 10, dinspre Buzău spre Brașov, iar la kilometrul 94 + 800m, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu două motociclete”, a transmis, pentru redacția noastră, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna, Gabriela Dinu. 

Cei doi motocicliști, de 41, respectiv 42 de ani, dar și o pasageră de pe una dintre motociclete, în vârstă de 39 de ani, au fost transportați la spital.

„Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele nu au indicat consumul de băuturi alcoolice. Ulterior, acestora le-au fost recoltate și probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, conform IPJ Covasna. 

Cercetările continuă acum într-un dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.

———

Update 1: La locul accidentului intervin pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna și Buzău, cu mai multe autospeciale.

„În jurul orei 13:00, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două motociclete, pe DN 10, în localitatea Crasna. La locul intervenției au fost alocate: o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, un echipaj medical SAJ, respectiv şi un echipaj medical SMURD din cadrul ISU Buzău”, a transmis, pentru redacția Observatorul de Covasna/covasnamedia.ro, purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Alexandru Marian Rechițean. 

„Intervenția se află în dinamică fapt pentru care revin cu informații pe parcurs”, a mai adăugat acesta.

———

Traficul este oprit la această oră (14:30) în zona localității Crasna, din județul Covasna, pe Drumul Național (DN) 10, din cauza unui accident rutier, informează Centrul Infotrafic al Poliției Române. 

Trei persoane sunt evaluate medical la locul accidentului. 

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 10, în zona localității Crasna, județul Covasna, traficul rutier este oprit temporar pentru a permite intervenția la locul unui accident în care au fost implicate un autoturism și două motociclete. Trei persoane se află în evaluare medicală la fața locului. Se estimează reluarea circulației în 30 de minute”, se arată pe site-ul Poliției Române

Traficul este oprit în zonă de la ora 14:10, conform aceleiași surse. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.