Interviu cu directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, Molnár Enikő 

Molnár Enikő, în prezent directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, lucrează aici neîntrerupt de 30 de ani. A adunat experiențe pentru mai multe vieți. Motiv pentru care am avut o discuție lungă, despre ce înseamnă munca în spital, ce face, mai exact, un director de îngrijiri medicale, dar și despre un demers inedit la nivel național, Academia de Spital – iCare. Toate, în interviul următor. 

- Spuneți-ne câte ceva despre dumneavoastră: de cât timp sunteți angajata Spitalului Județean, ce vârstă aveți, ce hobby-uri, cine sunteți când nu sunteți la serviciu? 

Din 1993 lucrez în acest spital. Primul meu loc de muncă din spital a fost la Chirurgie. Am stat 13 ani acolo. E locul unde m-am format și am făcut primii pași ca asistent medical timid. După 13 ani am simțit că am nevoie de schimbare și am căutat ceva mai provocator. S-au aranjat lucrurile în așa fel încât să am loc la Blocul Operator. Cred că e „regina” secțiilor. E cu totul altceva. E mult mai solicitant, dar și mult mai interesant, necesitând foarte multe cunoștințe, precizie, bună organizare, îndemânare și muncă în echipă. Am stat 10 ani și pe această secție. Viața de asistent medical nu este o viață ușoară, este plină de compromisuri, trebuie să renunți la multe, dacă vrei să fii o asistentă bună. Iar în timpul liber încerc să mă rup de munca de aici cu alte activități de timp liber. Îmi place să citesc, cochetez și cu pictura, o activitate relaxantă... drumeții, câine, grădină. Văd acum la mulți medici tineri și asistenți medicali, că toată viața lor e în jurul spitalului. E important să încerci să te detașezi. 

- Am înțeles că, în special după pandemie, burnout-ul, mai ales în rândul personalului medical, e o problemă reală...

Este și se manifestă în moduri diferite, afectând activitatea de zi de zi, dar și viața celui în cauză. Apare lipsa de implicare, dispare dorința de a face ceva și bucuria de a munci, atenția necesară spre pacienți și colegi se diminuează. Iar instituțiile, în general, nu prea au instrumentele necesare să se ocupe, cât ar trebui, de această problemă. 

- Revenind la dumneavoastră, când ați știut că acesta este domeniul în care veți avea o carieră? 

De mic copil am fost foarte aproape de spital. Mama mea a fost asistentă șefă la Chirurgie 46 de ani. Am fost foarte aproape de această lume. Pe atunci, fiecare secție era ca o mare familie, toată lumea știa pe toată lumea.

- Pe lângă asistent medical, ați fost profesor la postliceală, în Sfântu Gheorghe, și sunteți și licențiată în Psihologie. Astăzi sunteți directorul de îngrijiri medicale, funcție pe care o dețineți din 2016. Ce presupune, mai exact, funcția dvs.? Care este rolul dvs. în spital? 

Activitatea se împarte în două, dar ambele părți au ca scop îmbunătățirea îngrijirilor medicale. Pe de o parte, este activitatea de zi de zi, o activitate neprogramată - soluționarea problemelor apărute pe secții, probleme de organizare, de personal, de asigurarea materialelor necesare, de asigurarea personalului necesar pe secții. Pentru a găsi cele mai bune soluții la aceste probleme este necesară o colaborare foarte strânsă cu asistenții șefi de secție. Pe partea cealaltă, este munca mai creativă a directorului de îngrijiri – elaborarea de proceduri sau îmbunătățirea procedurilor deja existente, organizarea cursurilor de educație medicală continuă sau organizarea și coordonarea examenelor pentru posturile scoase la concurs. În ultima perioadă, am muncit mult pe proceduri. 

- Puteți să îmi dați un exemplu, ca să înțelegem mai ușor? 

O procedură bună este ușor de aplicat, o înțelege toată lumea, oferă siguranță și pacienților și cadrelor medicale și cuprinde toate situațile posibile în domeniul în care trebuie utilizat - este ca un manual de bune practici. Se bazează pe registrul riscurilor, care cuprinde toate riscurile posibile, care pot apărea într-un spital.

Ca exemplu pot să vă dau „Procedura de identificare a pacienților internați în spital”. Este o procedură utilizată în tot spitalul și descrie modalitatea de identificare a pacienților înaintea fiecărei proceduri – intervenții chirurgicale, aplicarea tratamentelor orale sau parenterale, transfer, externare, investigații. Starea pacienților internați nu ne permite întotdeauna identificarea lor corectă, noi trebuia să găsim o soluție sigură pentru a reduce riscul de a încurca pacienții. E destul de laborioasă, pentru că trebuie să ai în vedere toate situațiile posibile pe drumul pacientului de la internare până la externare, luând în calcul și starea pacientului. 

- Cred că trebuie abilități bune de organizare și coordonare pentru această funcție. 

Da și trebuie să ai și o echipă în care să ai încredere. Asistenții șefi de secție sunt ajutorul cel mai prețios al directorului de îngrijiri. 

- Care sunt calitățile unui asistent medical bun? 

Trebuie să fie foarte responsabil, foarte empatic și în același timp trebuie să fie foarte bun profesionist. Trebuie să fie capabil să observe toate schimbările survenite în starea de sănătate a pacientului și să reacționeze la acestea. Trebuie să știe când și cum să intervină și să recunoască prompt situațiile de criză și să dea alarma.

- Cum e mai bine: să fie foarte bine pregătit într-un domeniu sau să se specializeze pe mai multe secții? 

În urmă cu ceva ani, s-a discutat la nivelul spitalului ca asistenții să muncească prin rotație în toate secțiile. Este o problemă foarte delicată, randamentul și eficiența muncii este mai mare într-o specialitate pe care o stăpânești deja, unde te simți în siguranță, unde ai confortul personal. Pe de altă parte, nevoile de bază ale pacientului sunt aceleași pe toate secțiile, cunoștințele de bază pe care le aduci din școală, în situația optimă, sunt aceleași. Pandemia ne-a arătat că trebuie să fim mai flexibili, mai curajoși și, din când în când, să ieșim din zona noastră de confort. Neavând altă soluție, am fost nevoiți să transferăm asistenții medicali dintr-o secție în alta, iar acest lucru ne-a dovedit că rotația personalului medical este posibilă, fără să scadă calitatea îngrijirilor. Trebuie să recunosc că există și specialități unde trebuie să păstrezi oamenii deja formați – neonatologie, pediatrie, bloc-operator sau terapie intensivă. Formarea lor durează foarte mult și conteză și experiența acumulată de-a lungul anilor. Din experiența pandemiei a lua naștere și proiectul nostru denumit iCare - Academie de spital. 

- Am mai scris în ziarul nostru de academia de spital – iCare, un demers unic în țară. Amintiți-ne, și pentru cei care nu au văzut știrea, care e pe scurt, ideea din spatele proiectului? 

Ne-am dat seama că sunt lucruri de bază pe care trebuie să le știe toată lumea, indiferent pe ce secție lucrează. Am avut o serie de testări inițiale, anonime, prin care am vrut să vedem unde avem de îmbunătățit. E un proiect pe termen lung. Dacă nu ai baza, e mai greu să lucrezi într-o specialitate, să mai faci și activități specifice secției. 

- Practic, cu cât sunt mai pregătiți asistenții pe toate planurile, per ansamblu „mașinăria”, care este spitalul, va funcționa mai bine, pentru că sunt elemente care se pot înlocui ușor și eficient. 

Fiecare piesă din acest mecanism trebuie să poată să dea randament. Nu așteptăm ca toți să fie foarte buni în toate domeniile, dar baza trebuie să o știe. 

- Amintiți-mi când a început Academia de Spital iCare...

Cursurile au început anul trecut. Pregătirea pentru iCare cu vreo șase, șapte luni înainte. Sunt 12 domenii, 12 module, pe care vrem să le facem, toate din cunoștințele de bază. Vă și zic câteva dintre ele: prevenirea infecțiilor nosocomiale, monitorizarea pacientului internat în spital, pregătirea pacienților pentru diferite investigații, pregătire pre-operatorie, post-operatorie. Sunt secții care nu participă la toate cursurile - Bloc Operator, Sterilizarea, Neonatologie, Radiologie sau Laboratorul. Ei vor face cursurile pe specialitatea lor. Pe cei din sala de operații, de exemplu, am vrea să îi trimitem în alte centre, să învețe alte tehnici.

- Participarea este obligatorie?

Participarea este obligatorie, dar este și foarte flexibilă. La începutul anului, în ianuarie, fiecare secție a primit pe tot anul, programarea cursurilor. Eu țin 12 cursuri de completarea dosarelor de îngrijire. Au 12 posibilități. Deci din ianuarie, poți să bifezi din 12 date, care îți convine. 25 de oameni sunt într-o serie. 

- Câți cursanți are academia? 

Am terminat modulele de prevenirea infecțiilor nosocomiale, monitorizarea pacienților cu 369 de asistenți medicali. 

- Când se încheie acest program? 

Este un demers continuu. Noi trebuie să îi avem în evidență și pe cei care vin în sistem între timp. Cu ei facem grupe separate. Am vrea să terminăm cele 12 module la sfârșitul anului viitor. Apoi iar începem, cu specialități. Vrem să facem și acolo, un program foarte bine structurat. 

- Și înțeleg că va exista o evaluare finală? 

Inițial ne-am gândit să facem toate modulele, cele 12, și să facem atunci evaluarea. Stăm acum și ne gândim dacă nu cumva ar fi mai bine să avem și o evaluare intermediară, după primele patru module. Asta înseamnă că la începutul anului viitor să facem evaluarea pe acestea. Vrem să facem această evaluare să vedem și noi eficiența, să avem un feedback, să vedem unde mai e de completat și corectat. Cursurile sunt foarte interesante. Fiecare dintre noi cei care ținem aceste cursuri am participat la un curs de formare. Sunt cursuri interactive, intercalate cu jocuri, cu foarte mult accent pus pe a interveni, pe a-ți spune părerea. 

- Eu sunt curioasă și dacă învață lucruri noi la aceste cursuri sau doar își reîmprospătează ce au învățat în școlile din care vin? 

Un exemplu bun a fost cursul de monitorizarea pacientului. Înseamnă de fapt observarea pacientului, să vezi orice schimbare, să știi când este momentul când trebuie să intervii foarte rapid, când poți să amâni, când poți să observi mai departe pacientul, când raportezi medicului. A fost făcut de un coleg de-ai noștri de la Terapie Intensivă. E foarte priceput. El s-a axat pe experiența de asistent medical, prin exemplele lui. Așa a putut să aducă foarte aproape de cursanți această monitorizare a pacientului. Dar învață și lucruri noi, sigur că da. Apar foarte multe noi modalități de tratament, de îngrijire, instrumente medicale noi. În plus, învață și baza. 

- V-aș întreba și care este primul sfat pe care i l-ați da unui nou angajat? 

Eu aș da un sfat în prima zi când cineva se gândește să devină asistentă, înainte să intre la orice școală unde se învață această meserie. Ne dăm seama din ce în ce mai des că o mare parte a asistenților medicali tineri nu știe la ce se înhamă, nu știe dacă este potrivit pentru această meserie, dacă este pregătit să suporte suferința altora, dacă are puterea necesară să ajute oameni fără speranță. Trebuie să faci o analiză sinceră ca să vezi dacă vrei viața aceasta. Pentru că munca îți răpește foarte mult din viață. Vei avea Crăciun făcut în spital, nu lângă familia ta, sâmbete, duminici aici. Trebuie să te întrebi: vreau lucrul acesta? Dacă nu, nu ești unde trebuie să fii. Apoi, trebuie să îți dai seama care e raportul tău față de suferința oamenilor, care este raportul tău față de oameni, dacă poți să suporți suferința altora, dacă ai empatie care te lasă, până la urmă, și să te detașezi de suferința pacientului. Cumva, trebuie să se întâlnească dragostea de om cu profesionalismul. 

- În final, aș vrea să vă întreb care credeți că este un lucru extrem de important pe care trebuie să îl știe orice pacient al Spitalului Județean? 

Spitalul nostru este deschis pentru orice pacient, iar toți angajații spitalului lucrează pentru binele pacientului. Nu facem niciun fel de selecție. Pacientul este pe primul loc. 

Interviul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu ziarul Observatorul de Covasna. Scopul este de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Din aceeași serie au mai fost publicate interviuri cu medicul ginecolog Spanyol Ádám, medicul neonatolog György-Burián Emőke, medicul specialist în medicină internă dr. Gál Tünde, medicul pediatru Gál Ramona-Éva, doctorii urologi Mihnea Mureșan și Bíró András și medicul cardiolog Demjén Zoltán, cu șeful secției de Chirurgie, dr. György-Szakács Csaba, dr. Szász Dezső, medicul specialist ortopedie-traumatologie, dr. Nagy Réka, medic specialist în boli infecțioase, dar și cu medicul dermatolog dr. Dénes László. Și articolul „5 sfaturi de la femeile care văd zilnic limita între viață și moarte” face parte din același demers.

Foto: Zsigmond István