ACTUALITATE 17 februarie 2023

Eforturile pentru reabilitarea primăriei, atât o realizare, cât și un obiectiv pentru Boroșneu Mare

de David Leonard Bularca | 1027 vizualizări

La Boroșneu Mare se încearcă de mult timp consolidarea, reabilitarea și modernizarea sediului primăriei, care în trecut a fost cazarmă. Eforturile pentru demararea lucrărilor au început încă din 2018, iar de-abia în decembrie 2022 s-a reușit semnarea contractului cu un constructor, ceea ce a reprezentat realizarea anului, spune primarul comunei, Ilie Nicolae. Pentru anul 2023 obiectivul principal este modernizarea sediului primăriei, dar sunt și alte proiecte trecute pe listă, la fel de importante, după cum spune edilul. 

„În 2018 am depus proiect pentru consolidare, reabilitare și modernizare pentru sediul primăriei. În 2016, când am venit, era jalnic. Am obținut fonduri prin PNDL (n. red.: Programul Național de Dezvoltare Locală) 2. Am obținut un milion de euro. Nu am găsit un executant, un constructor, deși am pus anunțuri peste tot. Au zis că banii sunt puțini. Așadar, cea mai mare realizare este că în decembrie 2022 am reușit totuși să încheiem contract pentru această investiție cu o firmă de aici de la noi, din Covasna (...). Și ei au zis că nu o să ajungă banii, așa că am fost la București și am mai obținut 800.000 de lei”, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, primarul din Boroșneu Mare.

Printre alte investiții importante realizate anul trecut în localitate se numără și montarea a 32 de camere de supraveghere, pentru a crește nivelul de siguranță al cetățenilor. 

„În februarie anul trecut am terminat și preluat casa mortuară din Boroșneu Mare, finanțare din buget local. Tot anul trecut am întocmit două proiecte tehnice pentru două case mortuare, una în Țufalău și una în satul Leț, tot din buget local. La cea din Țufalău am și început lucrările. Am montat și 32 de camere video pentru cele șase sate, la intrări, ieșiri, puncte vulnerabile (...)”, a detaliat Ilie Nicolae.

Și pentru că demararea procedurilor pentru consolidarea și reabilitarea primăriei a fost realizată cu greu, cel mai important obiectiv din anul 2023 pentru localitatea covăsneană este începerea lucrărilor la clădirea primăriei, care în trecut a fost cazarmă. 

Totuși, sunt stabilite și alte investiții, unele din bugetul local, conform primarului. 

„Pentru acest an, cel mai mare obiectiv este începerea lucrărilor de consolidare și reabilitare la primăria din Boroșneu Mare. Vrem să facem reparații capitale la dispensarul veterinar, tot din bugetul local, că acolo ne vom muta noi, angajații din primărie, când încep lucrările de la clădire. Deja lucrăm la interior. Am pornit de la acoperiș, instalația electrică, am scos cablurile din pereți (...). Tot anul ăsta vrem să finalizăm casa mortuară de la Țufalău. Tot anul ăsta vrem să începem lucrarea la casa mortuară de la Leț și să finalizăm Planul Urbanistic General (PUG). Fără Plan Urbanistic este foarte greu. Totul se învârte în jurul PUG-ului”, a explicat, în final, pentru redacția noastră, Ilie Nicolae. 

Această știre face parte din campania „Aleșii covăsnenilor prezintă: Realizarea anului 2022 și Obiectivul anului 2023”, lansată de redacția CovasnaMedia și Observatorul de Covasna. În cadrul demersului, am întrebat mai mulți reprezentanți ai autorităților locale care este cea mai mare realizare a instituției pe care o conduc înregistrată în 2022 și care este cel mai ambițios obiectiv pentru anul 2023. 

Articolele din această serie sunt publicate în fiecare ediție de vineri a ziarului Observatorul de Covasna. Campania se derulează pe parcursul lunilor ianuarie și februarie. 

Au mai fost publicate până acum materiale în care au răspuns întrebărilor noastre, printre alții, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándorprimarul comunei Dobârlău, Bogdan Barbuviceprimarul municipiului Târgu Secuiesc, Szilveszter Szabolcsprimarul din Întorsura Buzăului, Raul Urdă, și primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.