Anunţ public
Primăria municipiului Sfântu Gheorghe
cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările ulterioare, aduce la cunoştinţă publică în regim de urgență iniţiativa primarului municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András, referitoare la elaborarea proiectului de hotărâre cu caracter normativ privind aprobarea modificării Regulamentului aprobat prin HCL nr. 332/2017, cu modificările și completările ulterioare și încheierea unui act adițional la contractul de asociere nr. 58643/02.10.2025., încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe şi Asociaţia Clubul Sportiv de Hochei pe Gheață „Királypingvinek” Jégkorong Klub în vederea organizării programului de interes public „Iniţiere în sport”.
Textul complet al proiectului de hotărâre poate fi consultat la sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, Compartimentul relaţii cu publicul, informaţii, registratură, și pe pagina web a instituţiei www.sfantugheorgheinfo.ro începând cu data de 28 septembrie 2026.
Eventualele propuneri, sugestii, opinii exprimate în scris, conţinând numele, prenumele, domiciliul şi nr. de telefon al semnatarului, se vor depune la Compartimentul relaţii cu publicul, informaţii, registratură sau la adresa de e-mail cecilia.benko@sepsi.ro, până la data de 08 octombrie 2026.