Kodolányi Réka și Pászka Lehel își doresc o școală pentru acest sport la Sfântu Gheorghe

Au un mod de viață aparte, în care calul și relația dintre om și animal este în centrul atenției. Sunt sportivi, cascadori, profesori, dar și dresori. Este vorba de doi tineri din Sfântu Gheorghe, Kodolányi Réka și Pászka Lehel, care nu concep o zi fără cai, fără antrenamente. Despre viața și pasiunea lor am stat de vorba cu Réka, care ne-a dezvăluit unele secrete legate de tirul cu arcul de pe cal, dar ne-a vorbit și despre planurile lor de viitor.

– Réka, când te-ai apucat de acest sport și de ce?

– Totul a început în urmă cu 3 ani, când l-am întâlnit pe prietenul meu, Pászka Lehel, care era deja maestru în tir cu arcul de pe cal. Absolvise cursuri de specialitate la Kassa, Ungaria, și își clădise viața în acest stil. Prima dată mi-a fost frică de cai, în copilărie am luat cursuri de echitație, dar mai mereu cădeam. Simțeam că îmi doresc să fiu aproape de aceste animale, însă căzăturile mă îndepărtau mereu. Eu am făcut 11 ani de atletism, după aceea am fost luptătoare de K1, așadar aveam condiție fizică. Lehel a fost foarte răbdător cu mine, îmi amintesc că în prima săptămână doar am stat lângă cal, după aceea în următoarea am mângâiat animalul, și numai după aceea m-am încumetat să călăresc. Am luat totul treptat, ceea ce m-a făcut să nu îmi mai fie frică și să îmi dau seama că prin muncă și perseverență poți face orice, trebuie doar să îți dorești.

– Ce a urmat? Ai absolvit și tu cursuri de specialitate?

– Da, după opt luni de pregătire intensă, în care nu am făcut nimic altceva, am fost și eu admisă la prestigioasa școală de la Kassa. Lehel a fost cel care m-a pregătit pentru examen. El fiind de mulți ani în domeniu, are deja stiluri proprii, pe care nimeni din România nu le are. Este apreciat în rândul iubitorilor și cunoscătorilor acestui sport, iar el este gata să învețe pe oricine dorește. Trebuie însă ca „elevul” să accepte faptul că el este profesionist și să facă exercițiile strict după cum spune el. Este vorba de tehnică, iar la fel ca în alte sporturi, aceasta trebuie învățată. Degeaba ai talent sau ești foarte îndemânat, dacă nu cunoști tehnicile necesare, succesul poate veni, dar numai pentru puțin timp. Dar dacă ești conștient de ceea ce faci, înveți tehnicile necesare și construiești sistematic, vei reuși să fii bun în acest sport. Să mă întorc însă la școala de la Kassa. Acolo sunt admiși doar cei mai buni în acest domeniu, iar dacă ești membru, poți participa la tot felul de concursuri și să dai examene de specialitate de diferite nivele. Sunt lucruri pe care le înveți acolo, ni se predă inclusiv istorie, astfel putem ști mai multe despre tirul cu arcul de pe cal, mod de luptă străvechi, folosit de majoritatea popoarelor lumii. De asemenea, la Kassa ai toate condițiile necesare practicării acestui sport, totul la standarde înalte.

– Spuneai că îi învățați și pe alţii. Ce trebuie să facă cineva care este interesat de tirul cu arcul de pe cal?

– Ușa noastră este deschisă pentru oricine. Lehel are un teren lângă poligon, acolo a amenajat un loc care oferă toate condițiile necesare acestui sport. Terenul, pista, totul este conform cerințelor europene. Avem doi cai, echipament și instructor. Lehel și-ar dori să facă aici un fel de școală de tir cu arcul de pe cal. Desigur, el are cunoștințele necesare pentru acest lucru, are și calificarea, așadar acesta este următorul pas, de a avea persoane interesate de acest sport.

– Sunt astfel de concursuri în țară?

– Din păcate acest sport nu este foarte popular aici. Concursuri de gen nu se țin în România, deși ar fi bine dacă am avea și aici asemenea competiții. Poate prin muncă și prin puțină publicitate adusă acestui sport vom avea și competiții de gen aici.

– Cât de costisitor este tirul cu arcul de pe cal?

– Dacă este să adunăm costurile, este destul de scump. Dacă vrei să ai propriul cal, acesta costă pe puțin 4.000 de lei, un arc costă 600 de lei. Pe lângă acestea calul trebuie ținut undeva, hrănit, așadar nu este tocmai ieftin. Pentru mine și pentru Lehel acesta este deja un mod de viață. Nu putem concepe o zi fără această activitate, așadar aceasta este viața noastră.

– Cât de des vă antrenați?

– Ne antrenăm zilnic. Câteodată facem doar exerciții fizice, alergăm, alteori exerciții tehnice. Ceea ce puțină lume știe este faptul că un cal trebuie antrenat mai ales pe timpul iernii. Așadar noi călărim foarte mult iarna, când în zăpada mare putem obosi calul. Acesta este un animal care necesită multă mișcare, trebuie să scape de surplusul de energie pe care îl are și numai după aceea este atent la instrucțiuni.

– Cât de greu este să antrenezi, să dresezi un cal pentru acest sport? Și este adevărat că între om și cal există o relație specială? Tu simți acest lucru?

– Categoric, da. Lângă un cal trebuie să fii în primul rând relaxat, să fii cât mai natural. Este un animal, nu te aștepta să știe de la sine ce are de făcut. Calul învață din anumite situații, este un animal vizual, așadar degeaba urli la el pentru că oricum nu înțelege. Trebuie să-i dai de înțeles ce are de făcut prin semne, trebuie să-i arăți. De asemenea, este important să alegi calul potrivit, exemplarele sau rasele mai temperamentale nu sunt tocmai potrivite pentru acest sport, îți trebuie animale mai calme. Caii noștri sunt deja antrenați, dar asta presupune luni de muncă.

– Cât de periculos poate fi acest sport?

– Se pot întâmpla accidente groaznice. Când ești în șa și trebuie să tragi în față, în spate și lateral, nu te poți ține de cal, pentru că ai mâinile ocupate. Calul însă trebuie să primească comenzi de la tine, noi dăm comenzi cu călcâiul. Dar dacă ai greșit ceva, calul se poate speria, te poate arunca, sau poate să te târască pe jos, ceea ce poate avea consecințe grave. De aceea spun că este nevoie de răbdare, de timp. De exemplu, calul trebuie obișnuit cu vuietul arcului, pentru că din fire, este un animal fricos, care vrea să fugă.

– Obișnuiți să faceți demonstrații publicului. Unde vă putem vedea?

– Suntem invitați la multe evenimente, cum au fost Zilele Sfântu Gheorghe, sau cum sunt zilele unor comune. Acolo prezentăm numere de cascadorie, facem demonstrații de tir cu arcul de pe cal. Aceste mici spectacole au mereu priză la public, oamenii ne apreciază, ceea ce ne motivează. Aceste numere le învățăm iarna, pentru că vara avem reprezentații aproape în fiecare weekend. Coregrafia este gândită de Lehel, iar de la prima idee până când un număr este învățat, pus la punct, gata de prezentare, trec câteva luni bune. Schimbăm numărul în fiecare an, să nu fie plictisitor pentru oameni și încercăm să le arătăm reprezentații cât mai spectaculoase.

– Organizați și evenimente proprii?

– Consider că baza oricărui lucru sunt copiii. Așa este și la tirul cu arc de pe cal. De aceea organizăm câte o zi a porților deschise pentru cei mici și părinții lor. Copiilor le face plăcere să petreacă o zi alături de cai, să călărească, unii sunt interesați și de tir, îi lăsăm să încerce, să vadă despre ce este vorba. De asemenea le vorbim despre comportamentul pe care trebuie să îl ai cu caii, despre bolile pe care le poate avea un cal, dar și despre istorie, despre cum acest sport a fost extrem de important în bătălii. Așadar tirul cu arcul de pe cal este un lucru complex, care pentru noi înseamnă istorie, sport și mod de viață, și suntem deschiși să le împărtășim și celorlalți această lume fascinantă în care eu și cu Lehel simțim că suntem împliniți.