Interviu cu psihologul clinician Consuela Banciu, pe tema atacurilor de panică

Pentru că e vineri, revenim cu un nou interviu în seria „Pagina Psihologului Covăsnean”. De această dată, am stat de vorbă cu psihologul clinician din Sfântu Gheorghe, Consuela Banciu, pe tema atacurilor de panică, de care pare că auzim tot mai des în ultimul timp. Să fie oare așa? Iată ce ne spune specialistul. 

- Ce sunt atacurile de panică? Ce anume le generează? 

- Un atac de panică poate fi descris ca un episod de teamă intensă, apărută brusc, ce nu pare a avea neapărat un motiv și care poate avea loc în absența unui pericol real. Este un „mesaj” exagerat transmis de instinctele iritate.

Atacurile de panică au loc în cadrul diferitelor tulburări anxioase. Reprezintă una din manifestările anxietății. Conform literaturii de specialitate, orice tulburare anxioasă este însoțită de atacuri de panică. Anxietatea, la rândul ei, este de fapt o „teamă fără obiect” și se diferențiază de frică pentru că aceasta din urmă este un răspuns la o cauză cunoscută.

Atacurile de panică se pot asocia de asemenea sau pot fi cauzate de o anumită condiție medicală precum depresia, astm bronșic, afecțiuni cardiace, tulburări neurologice, disfuncții tiroidiene. Totodată, anumite antecedente familiale de tulburări cauzate de panică, consumul  exagerat de alcool, droguri, anumite medicamente, menopauza pot fi considerați factori de risc.

- Cum se manifestă? 

- Atacul de panică se declanșează de regulă în acele locuri în care persoana nu deține controlul, nu se simte în siguranță. Alteori sunt generate de experiențe de viață neplăcute sau dureroase, de exemplu o persoană care a asistat la îmbolnăvirea neașteptată sau la moartea bruscă a unui membru al familiei ori poate a trecut printr-un accident grav.

Intensitatea maximă a perioadei atacului de panică poate dura în jur de zece până la douăzeci de minute. La unele persoane poate dura chiar și o oră, două. Depinde de gândurile și creativitatea fiecărei persoane în parte, ce scenarii catastrofale își creează, pornind de la interpretarea senzațiilor somatice(fizice) din timpul unui atac de panică. Unele persoane cred că în secunda imediat următoare ar putea sa facă un atac cerebral sau infarct.

În timpul unui atac de panică organismul se comportă ca și cum s-ar afla în fața unui pericol iminent și se activează instinctul de tipul „luptă sau fugi”. Ca atare, inima începe să bată cu putere, pulsul devine accelerat, ritmul respirațiilor se accelerează, pupilele se măresc, totodată apare o dorință puternică de a scăpa din locul în care a început totul. Toate acestea nu sunt decât rezultatul inundării organismului cu așa numiții hormoni de stres.

Ca simptome somatice (fizice) și cognitive, mai putem enumera teama de moarte, teama de pierdere a controlului, senzația de sufocare, transpirații, senzație de lipsă de aer, dureri în piept, greață, amețeli, senzații de amorțeală sau înțepături sau valuri de frig ori căldură.

Atacurile de panică pot debuta fără o cauză sau pot fi legate de o anumită situație, cum ar fi un loc foarte aglomerat ori un loc în care persoana simte că nu deține controlul situației, de exemplu în avion. Uneori doar gândul la un anume context poate determina o anxietate severă și poate da naștere unui episod de atac de panică.

- Parcă auzim mai des în ultimul timp despre acest tip de problemă, decât se întâmpla în urmă cu câțiva ani. Este un fapt sesizat și de specialiști? Dacă da, ce a cauzat? 

- Contextul pandemiei, mai cu seamă perioada de izolare au cauzat stări de neliniște și multă lume a resimțit un grad ridicat de anxietate. Prin urmare, neavând control asupra unei situații necunoscute, atacurile de panică s-au accentuat cu precădere la persoanele care aveau această problemă și înainte, dar au apărut pentru prima dată și la cei care până atunci nu s-au confruntat cu așa ceva.

Anxietatea a existat de-a lungul evoluției speciei umane având un rol de adaptare. Prin intermediul ei, oamenii au evitat situații de risc crescut, situații amenințătoare, au fost ținuți într-o stare de hipervigilență, activă. Deci a avut o valoare protectivă și utilă. Anxietatea devine amenințătoare și dificil de gestionat în momentul în care modelul nostru de gândire caută sau se agață de surse de pericol. Pierderea obiectivității, interpretarea catastrofică, generalizarea, concentrarea excesivă asupra rezultatelor negative, imposibilitatea de a gestiona incertitudinea influențează starea de anxietate și generează atacurile de panică. Cu cât acordăm mai multă importanță acestor gânduri de tip negativ, cu atât ele devin mai puternice, iar anxietatea începe să ne acapareze.

- Sunt atacurile de panică probleme ale „omului modern”? Sau au existat dintotdeauna?

- Atacul de panică nu este un comportament inventat de „omul modern”, el a existat chiar de când nu purta un nume. Este de fapt un mesaj pe care corpul îl transmite, pe fondul unei anxietăți prelungite sau stres prelungit, pentru a rezolva o situație percepută negativă sau pentru care omul nu a găsit soluții optime de adaptare. Fricile doboară rațiunea, orice gând rațional este anihilat și se activează „programul” de supraviețuire, starea de alertă - de a lupta sau de a fugi. Sentimentul incapacității de a controla situația parazitează voința chiar dacă persoana înțelege că nu are motive raționale să-i fie frică pentru viața sa.

- Ce e de făcut atunci când simțim că trăim un astfel de atac?

- Înainte de orice, trebuie să înțelegem cauzele posibile ale apariției atacului de panică. Poate fi agorafobia, teama de înălțime, stresul acut, o tulburare anxioasă etc. Atacurile de panică trebuie analizate, mai apoi găsite soluții și astea prin ședințe de psihoterapie.

Ca și metode, pot fi practicate tehnici de respirație diafragmatică (abdominală), prin care corpul este învățat anumite „tipare” de relaxare. Atenția trebuie îndreptată către stimuli exteriori, concentrarea atenției să fie pe orice obiect din apropiere, care să fie analizat, privit, atins. De exemplu ce formă, ce culoare are, iar astfel simptomele atacului se vor diminua și vor dispărea. Este esențial controlul respirației. O soluție de calmare poate fi respirația profundă, deoarece, hiperventilarea este un simptom al atacului de panică, ce intensifică frica. O persoană care experimentează atacuri de panică e nevoie să conștientizeze că urmează să aibă unul și să se gândească că va trece îndată ce se va calma. Să renunțe la gândurile catastrofice, la ideea că ceva rău se va întâmpla, inclusiv că ar putea muri, pentru că unele atacuri de panică provin tocmai de la asemenea gânduri și de la anumiți factori declanșatori care copleșesc. Chiar teama de a nu avea un episod de atac de panică, deseori poate genera unul. 

- Dar atunci când vedem că cineva are un atac de panică, ce putem să facem să ajutăm?

- Dacă ne aflăm alături de o persoană care are un episod de atac de panică, este important să le fim alături, să nu punem multe întrebări deodată, să ne păstrăm calmul. Tipurile de întrebări „dar ce ai?” „ești sigur că nu ai altceva grav?” pot crea și mai mult disconfort. Trebuie oferite asigurări că nu i se va întâmpla nimic persoanei și ajutată să-și re-echilibreze nivelul de oxigen și dioxid de carbon cu ajutorul respirației. De exemplu punând mâinile căuș la gură, ca atunci când bem apa din palme. Prin acest mod se va reduce surplusul de oxigen. Deși nu este periculoasă, hiperventilația (respirația toracică rapidă) poate agrava senzația de sufocare precum și celelalte simptome ale atacului de panică. 

- Pe de altă parte, ce nu e bine să facem în astfel de situații? 

- Un atac de panică nu este o glumă și dacă persoana care trece prin această experiență ar putea să spună „Stop” și să își revină, cu siguranță ar face-o.

Nu trebuie denigrată cu comentarii precum „încetează, doar nu ești copil!”, „revino-ți!” sau „termină cu prostiile”. Prea multă îngrijorare, pe de altă parte, ca de exemplu afirmațiile de genul „vai, săraca de tine, să chemăm ambulanța!” sau „e groaznic ce ți se întâmplă”, pot înrăutăți situația. 

Nu trebuie intervenit cu medicamente, nu e nevoie să fie chemată Ambulanța. Un atac de panică este o experiență extrem de neplăcută, chiar terifiantă, uneori e greu de înțeles prin ce trece persoana, însă nu reprezintă un pericol pentru sănătate.

- Avem nevoie de ajutorul unui specialist să oprim permanent aceste atacuri de panică? 

- Este recomandat să fie identificate cauzele declanșatoare ale atacurilor de panică, diagnosticarea de către medicul de specialitate sau de către psiholog. În funcție de asta se va decide protocolul cu privire la ajutorul de specialitate adecvat. Psihoterapia este foarte eficientă în tratarea atacurilor de panică. Există protocoale și tehnici a căror eficiență s-a dovedit în timp. Pentru identificarea cauzelor care generează episoade de atacuri de panică precum și recăderile, recomand consult de specialitate și psihoterapia. Tulburările legate de panică pot dura toată viața, dar simptomele se pot controla, chiar cu medicație, dacă e necesar. Majoritatea oamenilor cu această problemă se recuperează și pot duce o viață normală. Este importantă de asemenea analiza și identificarea tiparelor de gândire care duc la interpretări eronate și catastrofale ale realității și înlocuirea cu o evaluare realistă a situațiilor și acest lucru poate fi realizat într-un program psihoterapeutic. Să nu pierdem din vedere faptul că ființa umană are resurse nebănuite în gestionarea situațiilor cu care se confruntă.  

- Atacurile de panică sunt întâlnite și la copii?

- Atacurile de panică nu sunt obișnuite la copii. Copiii care au tulburări legate de panică sau atacuri de panică au de regulă și alte tulburări. În cazul copiilor, dacă apare un atac de panică, înseamnă că există o suferință mai profundă și sunt de fapt puseuri acute de frică. Însă, putem vorbi despre diverse frici pe care le experimentează copiii, frica de lucruri comune precum de insecte, de întuneric, pot fi îngrijorați de monștri sau atunci când merg la culcare singuri. În aceste cazuri, ei manifestă un comportament opoziționist. Pot refuza să meargă la școală sau grădiniță ori pot deveni foarte supărați când se despart de părinți. Referitor la separarea de părinți, e nevoie să ne asigurăm dacă este vorba despre o anxietate de separare, care este o etapă firească în dezvoltarea copilului ( până la o anumită vârstă) și nu de o tulburare de anxietate de separare, ceea ce nu este un stadiu normal de dezvoltare, ci o problemă emoțională. Cele două au simptome foarte asemănătoare, de aceea e necesar de urmărit. Astfel, dacă anxietatea de separare devine excesivă și interferează cu activitățile normale, cum ar fi școala, relațiile sociale și durează mai multe luni decât zile, poate fi un semnal de alarmă.

„Pagina psihologului covăsnean” este compusă dintr-o serie de interviuri, prin care încercăm să aducem cititorilor informații care să îi ajute în viața de zi cu zi de la experți din domeniul psihologiei, așa cum este psihologul clinician Consuela Banciu, și, totodată, să îi familiarizăm cu munca acestora. Prima parte a seriei s-a axat pe expertiza clinică judiciară, o latură a psihologiei judiciare, și a avut patru episoade, publicate în perioada 5 – 26 februarie. 

Am continuat demersul cu interviul despre „burnout”, numit „Aud din ce în ce mai mulți oameni care spun că oboseala psihică și fizică devin tot mai greu de dus”, publicat în ediția din 1 aprilie, respectiv cu un interviu despre impactul pandemiei în viețile noastre, „S-au intensificat ipohondria și paranoia”, publicat în 23 aprilie. 

Un interviu despre depresia post-natală, numit „Atunci când simt că ceva nu este în regulă cu ele, mamele ar trebui să rupă tăcerea”, a fost publicat în 30 aprilie. 

Un nou articol a fost publicat în 4 iunie și a fost despre Sindromul impostorului: „Mai mult de 50 la sută din oameni nu pot scăpa de sentimentul că nu își merită succesul”. 

A urmat apoi primul articol din seria despre relații, numit „Care sunt semnalele că un cuplu ar trebui să apeleze la terapie?”, care a continuat cu interviul despre relații toxice: „De multe ori se întâmplă ca o relație toxică să fie confundată cu o relație de iubire puternică”. Interviul cu titlul „Prezența unui copil nu face decât să dezvolte vulnerabilitățile unui cuplu, rareori unește partenerii” a fost publicat tot în cadrul aceleiași serii. De asemenea și articolul „5 aspecte pe care să le ai în vedere dacă ești la început de relație”. 

Dacă aveți sugestii de teme pe care ați vrea să le citiți prin intermediul acestei rubrici, vă rugăm să ne scrieți e-mail la adresa: iulia.draghici@comparty.org.