ACTUALITATE 18 iunie 2021

PAGINA PSIHOLOGULUI COVĂSNEAN. Care sunt semnalele că un cuplu ar trebui să apeleze la terapie?

de Covasna Media | 994 vizualizări

Interviu cu psihologul Consuela Banciu 

Continuăm seria interviurilor cu psihologul clinician Consuela Banciu, de această dată pe tema relațiilor de cuplu. Am aflat astfel de la aceasta cum este văzută din perspectivă psihologică iubirea, ce înseamnă terapia de cuplu și ce scop are aceasta, dar și ce rol are încrederea într-o relație. 

– Are iubirea vreo definiție în psihologie?

Psihologii nu s-au pus de acord, deocamdată, pe un subiect atât de sensibil și cred că este greu să se pună vreodată o definiție a iubirii. Cred că orice abordare ar fi limitativă și incompletă.

Sunt multe aglomerări de nuanțe a ceea ce este sau nu este iubirea. Putem să analizăm și să conceptualizăm, rămâne esența, în final. Și anume, iubirea la început este un sentiment sau emoție inconștientă, care devine ulterior o alegere conștientă, un angajament, ce presupune acțiune. 

– De ce este, din perspectiva unui specialist în psihologie, importantă încrederea, într-o relație?

Mare parte din cei care se prezintă la cabinetele de psihoterapie, o fac pentru că nu (mai) au încredere în partenerii de cuplu. Deseori vorbim despre încredere atunci când nu o mai avem. Nimeni nu se naște cu lipsă de încredere. Felul în care învățăm despre aceasta în copilărie determină felul în care o manifestăm mai târziu, în viața de adulți. Reacțiile oamenilor la lipsa de onestitate sau la trădarea partenerului de cuplu sunt dintre cele mai diverse și au la bază experiențele anterioare din copilărie, atunci când unul dintre părinți le-a trădat încrederea.

Este importantă pentru că reprezintă elementul indispensabil într-o relație și fundația oricărei relații sănătoase. Rezultatul ei este siguranța emoțională, de care toți avem nevoie, iar lipsa ei aduce incertitudine și instabilitate în cuplu. Poate că ar fi util să reflectăm puțin la propria încredere. Oricât de clișeistic ar suna, întâi de toate e nevoie să-ți găsești propria pace interioară și să vezi care e povestea încrederii tale și mai apoi în ceilalți. Ar fi o serie de întrebări pe care ar fi indicat să și le adreseze oamenii, prin care să ajungă la definirea acestui concept care permite diferite interpretări: „De ce mi-e teamă că voi fi părăsit/ă”, „De ce mă îndoiesc de celălalt?”. Pentru că până la urmă încrederea este o stare mentală, nu reprezintă doar niște simple asigurări verbale. 

Încrederea este un angajament activ cu necunoscutul. Desigur, a avea încredere nu oferă deloc o garanție că nu vom fi răniți sau dezamăgiți. Însă alternativa este a trăi în frică, mereu cu garda sus, având nevoie permanentă de a deține controlul, imaginându-ne în mod eronat că așa vom fi în siguranță. Paradoxul este că atunci când nu avem încredere în cineva, nici persoana cealaltă nu simte să aibă încredere în noi. Este un proces dinamic, ce poate suferi modificări, rareori încrederea este nelimitată, însă, atunci când avem încredere în celălalt, menținem nivelul de angajament relațional. Credem cu tărie ca partenerul de viață va acționa în numele binelui relației și chiar și atunci când convingerile ne sunt clătinate de un conflict, inerent în orice relație, bunele intenții nu sunt puse la îndoială. 

Care sunt semnalele că un cuplu ar trebui să apeleze la terapie?

Din păcate, oamenii se îndreaptă către ajutor specializat, atunci când și-a epuizat fiecare resursele, în încercarea de a face relația să fie funcțională, când unul dintre cei doi parteneri este deja ieșit din relație sau se discută serios despre divorț ori separare. Pentru unii devine chiar ultima încercare de a mai salva ceva, înainte de despărțire. Atunci apar întrebările de genul: „se mai poate face/salva ceva?”, „mai există șanse?”. Rareori partenerii se prezintă împreună la cabinet la prima întâlnire. Uneori nu vine niciodată decât unul din ei. De regulă unul din cei doi resimte mai puternic dorința de a „repara”, celălalt ori nu mai speră în „salvarea” relației ori pur și simplu nu se mai regăsește în relație, are alte nevoi, altă viziune, alte aspirații, alte așteptări de la partener, pe care acesta nu i le mai poate îndeplini. Chiar dacă este simțită nevoia unui ajutor specializat, uneori chiar de la începutul relației, deși există un istoric de interacțiuni negative de ani, lucrurile sunt lăsate să existe așa, că poate „se va schimba situația de la sine”. În modul ăsta, totul devine ca un bulgăre de zăpadă din ce în ce mai mare, care, până la urmă, se transformă într-o adevărată avalanșă. Momentul în care oamenii apelează la psihoterapia de cuplu este acela în care evoluția partenerilor într-un cuplu este esențială, iar relația este mai importantă decât teama de psiholog, de ce spun oamenii, de prejudecăți. Consider că terapia este utilă atunci când cuplul respectiv apelează la ea încă de la primele semne de disfuncționalitate. Atunci când nu se simt în siguranță în relație, când există suferințe emoționale, sentimente negative ce nu dispar, incompatibilități, când canalul de comunicare cu partenerul se strâmtorează sau există anumite frici și nesiguranță în cuplu. Acestea sunt primele semnale care ar trebui să dea de gândit. 

– Orice relație are salvare în terapie?

Orice legătură dintre oameni este dinamică, evoluează, se transformă! O terapie de cuplu nu își propune nici să împace, nici să despartă. Se pleacă de la premisa că, atunci când partenerii vin la terapie, există deja blocaje pe varii aspecte și pe comunicare în cuplu. Scopul terapiei este acela de a ajuta fiecare partener să conștientizeze ce se întâmplă la momentul prezent, cum s-a ajuns în acel punct, ce a determinat impasul și ce se poate face. 

În consecință, în urma unei terapii de cuplu, vor putea fi clarificate anumite aspecte, dacă există, firește, sinceritate din partea ambilor parteneri și dorință,  vor putea fi conștientizate cauze profunde ale unor disfuncționalități, se pot evalua resursele fiecăruia, dacă ele există și sunt neconștientizate și pot fi puse în mișcare. Ce anume se va întâmpla în timpul terapiei și la final este decizia fiecărui partener. Deciziile aparțin în totalitate celor doi.

„Pagina psihologului covăsnean” este compusă dintr-o serie de articole, prin care încercăm să aducem cititorilor informații care să îi ajute în viața de zi cu zi de la experți din domeniul psihologiei, așa cum este psihologul clinician Consuela Banciu, și, totodată, să îi familiarizăm cu munca acestora. Prima parte a seriei s-a axat pe expertiza clinică judiciară, o latură a psihologiei judiciare, și a avut patru episoade, publicate în perioada 5 – 26 februarie. Am continuat demersul cu interviul despre „burnout”, numit „Aud din ce în ce mai mulți oameni care spun că oboseala psihică și fizică devin tot mai greu de dus”, publicat în ediția din 1 aprilie, respectiv cu un interviu despre impactul pandemiei în viețile noastre, „S-au intensificat ipohondria și paranoia”, publicat în 23 aprilie. Un interviu despre depresia post-natală, numit „Atunci când simt că ceva nu este în regulă cu ele, mamele ar trebui să rupă tăcerea”, a fost publicat în 30 aprilie. Cel mai recent articol a fost publicat în 4 iunie și a fost despre Sindromul impostorului: „Mai mult de 50 la sută din oameni nu pot scăpa de sentimentul că nu își merită succesul”. 

Seria despre relații, care a debutat azi, va continua cu încă două episoade, despre relațiile toxice și despre cuplurile cu copii.  

Dacă aveți sugestii de teme pe care ați vrea să le citiți prin intermediul acestei rubrici, vă rugăm să ne scrieți e-mail la adresa: iulia.draghici@comparty.org.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.