Interviu cu psihologul clinician Consuela Banciu

De curând, în orașul Sfântu Gheorghe a circulat un zvon cum că o tânără mămică și-ar fi pus capăt zilelor, aruncându-se în casa scării din blocul în care locuia. Cazul este cercetat de polițiști, dar între timp, au apărut discuții, care s-au stins relativ repede, despre depresia postnatală. Pentru că este un subiect prea puțin discutat, dar foarte important, am decis să îi acordăm un spațiu special în cadrul rubricii „Pagina psihologului covăsnean”, așa că am abordat subiectul cu psihologul clinician Consuela Banciu. 

Ce este depresia postnatală? 

Depresia postnatală, denumită și depresia post-partum, subdiagnosticată nu doar în România, ci la nivel global, este o formă a depresiei clinice, care afectează unele femei după ce nasc. Este cea mai frecventă tulburare emoțională serioasă după naștere, cu impact negativ direct asupra sănătății mamei și a copilului, asupra întregii familii. Important de știut că, acest tip de depresie, neluată în serios și netratată, poate pune în pericol atât viața mamei, cât și viața copilului. În forma sa cea mai gravă depresia postpartum poate duce la suicid sau la uciderea nou-născutului.

Sentimentele și reacțiile resimțite de mamă sunt asociate cu schimbările hormonale care au loc în organism după naștere.

Tipul acesta de depresie este consecința unor transformări biologice, emoționale și comportamentale prin care trece o femeie după naștere. Iar aceste schimbări pot duce la epuizare, apariția unui sentiment de neîncredere și neputință, care în final afectează sever capacitatea unei mame de face anumite activități zilnice și modul în care ea se îngrijește pe ea însăși și pe copil.

Femeile care nasc și încep să se simtă din ce în ce mai deprimate, se luptă cu tristețe marcată, anxietate severă, sentimentul că nu sunt mame bune, au teama de a nu răni nou-născutul, lipsa de speranță sau îngrijorare timp de mai multe săptămâni sau o perioadă mai îndelungată, pot avea depresie post-partum. 

Este normal și destul de frecvent întâlnit ca, odată cu venirea unui nou membru al familiei, mama să resimtă o nesiguranță, stare de irascibilitate sau o tristețe (stare denumită „baby blues”), dată fiind schimbarea mare survenită în viața părinților. Aceasta se numește depresie tranzitorie postnatală. Însă ea nu poate și nu trebuie confundată cu depresia post-partum. Starea baby blues poate trece cu suport din partea familiei și nu necesită atenție medicală. Totuși, severitatea și persistența acestei stări pot să fie semne de alarmă pentru debutul unei depresii postnatale. Depresia post-partum are o intensitate mult mai severă, o perioadă de manifestare mai îndelungată și necesită neapărat ajutor specializat. În unele cazuri chiar spitalizare.

Care sunt simptomele?

Depresia post-partum are particularități similare cu alte tipuri de depresie. Depresiile diferă după cum diferă oamenii între ei, aș aminti, însă, câteva simptome importante, și anume: deprimare în majoritatea timpului, care se întinde pe câteva săptămâni sau luni, un sentiment de îndepărtare, izolare și respingere față de familie și prieteni, pierderea interesului pentru activitățile obișnuite, schimbări  de apetit alimentar, tulburări ale somnului, senzație de furie sau iritabilitate, sentiment de vinovăție, de inutilitate, stare de epuizare, accese de  plâns în mod necontrolat, sentimente de anxietate, îngrijorare, atacuri de panică, gânduri negative.

Depresia post-partum îmbracă adesea forma „atipică”, în care mama afectată nu e imediat dărâmată, nu pare a fi deprimată, ci uneori are chiar un exces zel, poate manifesta o hiperactivitate. Firește că aceste lucruri nu pot dura prea mult şi până la urmă resursele ei se epuizează, iar căderea e şi mai abruptă.

Pot exista sentimente severe de vinovăție, gânduri automate negative, distorsionate precum: „sunt incapabilă să fiu mamă”, „nu pot să pun mâna pe copilul meu”, „mi-e frică să-i fac baie”, „mi-e teamă să nu-l rănesc”, „mi-e teamă că nu-mi voi putea iubi copilul” etc. Pentru că asta face depresia, distorsionează realitatea. 

Depresia are un tablou divers. Dacă în episodul depresiv major, viața de zi cu zi a unei persoane este grav afectată și dărâmată, în alte tulburări depresive de mai mică intensitate, simptomele par mai ușoare. Nu înseamnă că, dacă într-o distimie, adică acea tristețe în care simptomele par mai ușoare, dar durează chiar și ani, omul poate merge la serviciu, poate socializa, se poate îngriji, nu se izolează, afecțiunea trebuie să fie minimizată. În mentalul colectiv, un individ afectat de depresie este nepăsător și se uită în gol. Însă acesta e un clișeu, nu o imagine corectă, deoarece, depresia se manifestă în moduri mult mai subtile. 

De unde începe, de la ce? 

Factori cauzatori pot exista înainte de naștere, dacă există stres în timpul sarcinii, un istoric de depresie sau altă tulburare psihică. Dar așa cum însăși denumirea acestui tip de depresie ne spune, aceasta survine „post”- natal. Astfel, aceasta apare după naștere, spre deosebire de alte tipuri de depresie, deoarece această perioadă e una în care oamenii sunt mai vulnerabili, psihologic vorbind. Schimbările hormonale care intervin, precum scăderea cantității de hormoni feminini, apoi nivelul hormonului tiroidian se poate diminua, nivelul de prolactină din perioada alăptării crește și determină scăderea dopaminei, astfel se produce starea depresivă. Cu cât o femeie este mai sensibilă la fluctuațiile hormonale, cu atât există risc mai mare după naștere să manifeste o depresie post-partum.

Există vreo perioadă în care se manifestă depresia post-natală, raportat la vârsta copilului? 

Depresia postnatală apare de regulă în prima lună până la a 6-a lună după naștere, dar poate să apară și după luna a 6-a și poate continua un an. 

Depresia aceasta poate da semne deja din sarcină? 

Există uneori semne deja în perioada sarcinii. Stresul accentuat, de exemplu poate duce la depresie. Nu cred că există femeie care să nu aibă un fond anxios cu privire la copil, care e marea provocare a vieții unei femei, însă dacă lucrurile se complică și apare un val de reacții negative ori femeia experimentează depresii sau tulburări de stare severă în timpul sarcinii, există un risc crescut de a dezvolta după naștere depresia post-partum. Ea poate apărea în prezența unor factori declanșatori, cum ar fi: istoric de episoade depresive, tratamente medicamentoase, tulburări de anxietate, antecedente familiale, lipsa suportului familial, căsnicie dificilă, dificultăți financiare, consum de alcool etc.

Ce impact poate avea depresia post-natală asupra copilului?

Depresia maternă poate influența negativ interacțiunea mamă-copil. Dispoziția emoțională și psihică a mamei, firește, are o importanță majoră și un impact asupra dezvoltării psihologice a copilului.

Nou-născuții sunt foarte sensibili și simt modificările de dispoziție ale mamei. Atunci când ea suferă sau se teme, va transmite copilului aceste trăiri, pe care la rândul lui, le va somatiza în diverse moduri. De exemplu, un copil privat de afecțiunea mamei se va simți respins și nedorit și acest lucru îi va crea în viitor probleme de relaționare, emoționale și chiar de limbaj. Relația copil-mamă este esențială pentru o dezvoltare psihică, emoțională și comportamentală sănătoasă a copilului. Atenția și calmul mamei se transmit către copil. 

Studiile de specialitate arată că expunerea imediat după naștere la depresia mamei este un factor de risc important ce poate prezice instalarea anxietății la copii în primii ani de viață sau în adolescență. Mai mult, dacă depresia mamei este severă sau cronică, iar copiii sunt expuși pentru o perioadă mai îndelungată, riscul lor de a dezvolta depresie crește de asemenea semnificativ.

Suferă de depresie post-natală doar persoanele care și înainte aveau probleme cu sănătatea mintală? 

După cum am menționat, tipul acesta de depresie este cauzat de o combinație de factori. Este vorba despre o vulnerabilitate psihologică, un fond preexistent, de exemplu dacă mama se afla înainte de naștere sub tratament antidepresiv sau pentru anxietate. Dar pot interveni și factori emoționali la persoane fără antecedente, de exemplu decesul unei persoane dragi, sarcină neplanificată, nedorită ori factori de mediu precum schimbarea orașului, a locuinței etc. Sănătatea mentală a mamei dinainte de sarcină este deosebit de importantă, dar și cea ulterioară.

Sunt oameni care spun, poate nu așa direct, dar cam acesta ar fi mesajul, că depresia postnatală apare la persoanele care n-au altă treabă, care n-au ocupație. Ajută ca proaspetele mămici să își concentrezi atenția și pe altceva?

Sunt oameni care se pricep la toate și mai nou au varii păreri și dau sfaturi în domeniul medical și psihologic. Clișeele, prejudecățile și judecățile mă tem că nu vor dispărea prea curând, din nefericire. Proaspetele mămici e bine să știe că nu au nimic de demonstrat nimănui. Nașterea aduce cu sine multe responsabilități și e nevoie sa aibă răbdare cu ele însele în primul rând. Timpul liber limitat, ar fi de dorit să îl ocupe cu activități relaxante și să își rezerve măcar 15-30 de minute, zilnic doar pentru ele.

Cum poate o persoană face singură față depresiei postnatale și când trebuie să știe că are nevoie să apeleze la specialist?

Un procent ridicat de mame cu depresie post-partum nu se tratează adecvat sau nu iau în seamă modificările importante psiho-emoționale. Și alarmant este când mamele mor în primul an după naștere prin sinucidere. Multe ignoră semnalele, dispoziția tristă, iar eu cred că ține de mentalitate, deoarece mulți oameni, în general, au tendința de a solicita ajutor de specialitate doar pentru afecțiunile de natură fizică. Boala e percepută doar când are forme de manifestare evidente. Depresia post-partum necesită diagnosticare din partea medicului psihiatru și necesită ajutor de specialitate, ea nu trece de la sine. E nevoie să ia în serios orice reacție depresivă, gândurile negative, să nu ignore pentru multă vreme orice schimbare de dispoziție, să nu se simtă vinovate sau rușinate pentru ceea ce simt sau trăiesc și să nu ezite să vorbească despre problemele lor emoționale cu familia sau cu prietenii. Aceștia, posibil să le îndrume, în cazul în care e nevoie, către un specialist. Mamele care suferă de depresie post-partum se confruntă cu o reală suferință. Percepția despre sine se modifică, au impresia că nu sunt mame bune, că nu-și iubesc copilul, se simt respinse dacă nou-născutul refuză sânul, se simt incapabile să-și îngrijească copilul sau se simt vinovate pentru că nu mai au timp de restul familiei, la fel ca înainte de naștere. Adesea presiunea poate fi și mai mare, în cazul rudelor „atotștiutoare” , după ce apare copilul.  Mamele nu vin cu instrucțiuni presetate de utilizare a copilului, ele au nevoie din plin de ajutor și susținere.

Doar femeile suferă de depresie post-natală? 

Femeile sunt afectate de acest tip de depresie mai mult decât bărbații, adesea pentru că aceștia din urmă se implică mai puțin în activitățile zilnice de îngrijire a noului născut. Dar și tații plâng câteodată și pe neașteptate. Există destăinuiri ale unor proaspăt tați, care au trecut prin depresii post-partum, mai cu seamă în cazurile în care partenerele lor s-au confruntat cu această afecțiune sau au rămas ei acasă în îngrijirea copilului, deoarece mamele s-au întors la muncă. Un studiu realizat de către specialiștii americani a arătat faptul că depresia post-partum paternă a fost observată încă din primul trimestru de sarcină a soției până în primele șase luni după nașterea copilului. 

Se poate face ceva preventiv pentru a evita depresia post-natală?

Prudența trebuie să se manifeste încă de la începutul sarcinii. Este esențială recunoașterea precoce a simptomelor acestei afecțiuni pentru a preveni apariția bolii și afectarea noului-născut. Depistarea factorilor de risc în apariția depresiei postnatale ar fi totodată de ajutor.

Iar atunci când simt că ceva nu este în regulă cu ele, mamele ar trebui să rupă tăcerea. Adică să vorbească despre ceea ce simt și să ceară ajutor. În primul rând să vorbească cu familia, cu cei de încredere, apoi cu un specialist. Pentru început, e bine să spună cu ce se confruntă oricărei persoane de încredere, despre orice modificare emoțională, comportamentală, despre temeri, oricât de stranii ar fi acestea sau orice altă suferință. Deși, știu că nu e facil, deoarece problemele psihice sunt încă stigmatizate. Educația noastră emoțională nu prea există, nu știm să ne identificăm emoțiile și să le gestionăm. Nu există psiho-educație, un exercițiu firesc în cultura românului în ce privește exprimarea emoțiilor, mai degrabă oamenii fiind obișnuiți să-și ascundă trăirile, considerând a fi o slăbiciune să-ți expui vulnerabilitățile. Vorbim despre cât de greu este să fii mamă, dar nu vorbim despre simptomele concrete ale depresiei postnatale. Am crescut în cultura rușinii, să nu cumva să știe lumea. Puține mame aleg să vorbească deschis despre suferințele lor, deoarece se tem să nu fie judecate de alte femei. Totuși, externalizarea emoțiilor, atât celor pozitive cât mai ales negative, contează și este întotdeauna benefică! Depresia post-partum se poate trata, însă e nevoie să fie recunoscută întâi.

„Pagina psihologului covăsnean” este compusă dintr-o serie de articole, prin care încercăm să aducem cititorilor informații care să îi ajute în viața de zi cu zi de la experți din domeniul psihologiei și, totodată, să îi familiarizăm cu munca acestora. Prima parte a seriei s-a axat pe expertiza clinică judiciară, o latură a psihologiei judiciare, și a avut patru episoade, publicate în perioada 5 – 26 februarie. Am continuat demersul cu interviul despre „burnout”, numit „Aud din ce în ce mai mulți oameni care spun că oboseala psihică și fizică devin tot mai greu de dus”, publicat în ediția din 1 aprilie, respectiv cu un interviu despre impactul pandemiei în viețile noastre, „S-au intensificat ipohondria și paranoia”, publicat în 23 aprilie. 

Dacă aveți sugestii de teme pe care ați vrea să le citiți prin intermediul acestei rubrici, vă rugăm să ne scrieți e-mail la adresa: iulia.draghici@comparty.org.