ACTUALITATE Acum 1 ora, 14 minute

Primii pași în lumea cailor: programul Ráhangoló pentru preșcolarii din Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 109 vizualizări

În lunile de toamnă, când vremea începea deja să se răcească, aproape 70 de copii entuziaști și curioși din grupele mari de la Grădinița Albă ca Zăpada au participat la programul de echitație ,,RáhangoLó”. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Asociației Albă-ca-Zăpada și al Consiliului Local Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Centrul de Echitație Vadon, administrat de Asociația Vadon.

Pentru copiii de grădiniță, mișcarea este esențială, iar dezvoltarea optimă a capacităților intelectuale presupune cât mai mult timp petrecut în aer liber, într-un mediu natural. Totodată, relația cu natura și animalele are un impact pozitiv asupra dezvoltării personalității copiilor. Având toate acestea în vedere, am conceput și implementat proiectul nostru de echitație, intitulat Ráhangoló, care s-a bucurat de mare succes.

Principalul obiectiv al programului a fost ca, prin contactul și activitățile cu caiii, copiii să își dezvolte abilitățile fizice, emoționale și sociale, familiarizându-se totodată, într-un mediu sigur și încurajator, cu bazele echitației.

Timp de opt săptămâni, o dată pe săptămână, am vizitat centrul ecvestru din Benedekmező, unde copiii, în mijlocul naturii, au avut parte de experiențe directe și autentice, intrând în contact apropiat cu caii. Activitățile au fost construite progresiv: în prima săptămână ne-am familiarizat cu caii, apoi am exersat poziția sigură în șa, după care au urmat sarcini mai complexe – mici sesiuni de călărie și direcționare, traseu cu obstacole, labirint, aruncare la țintă de pe cal. Prin învățarea bazată pe experiență, am urmărit dezvoltarea unor abilități care îi ajută pe copii să colaboreze în grup, să învețe, să se accepte și să se înțeleagă unii pe alții, competențe esențiale pentru integrarea armonioasă în societate și conviețuirea în respect reciproc.

În cadrul activităților structurate profesionist, echilibrul și coordonarea copiilor s-au îmbunătățit vizibil, deoarece au trebuit să se adapteze permanent la mișcarea calului; postura lor s-a corectat, iar abilitățile motrice fine s-au dezvoltat. Pe lângă evoluția fizică, considerăm deosebit de important impactul echitației asupra abilităților socio-emoționale: colaborarea cu un animal mare și puternic a oferit încredere chiar și copiilor mai timizi la început, iar îngrijirea animalelor i-a învățat disciplină și responsabilitate. Experiențele trăite împreună au întărit spiritul de echipă și comunicarea dintre copii. Înțelegerea semnalelor calului necesită sensibilitate și atenție sporită, ceea ce a contribuit semnificativ la dezvoltarea empatiei, adaptabilității și capacității lor de cooperare.

Succesul proiectului este confirmat de entuziasmul copiilor, care au așteptat cu nerăbdare fiecare întâlnire, de curiozitatea lor neostenită și de afecțiunea sinceră arătată față de animale, precum și de numeroasele feedbackuri pozitive primite din partea părinților.

Profesori educație timpurie: Gáspár Tímea Enikő, Sala Anna Mária, Benchea Mirela

(Sursa: comunicat de presă)

Teme articol: pedagogie prescolari
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.