De cele mai multe ori, când vorbim despre spitale, ne gândim exclusiv la medici. Uităm, însă, că procesul de vindecare depinde de întreaga echipă medicală, iar infirmierele sunt parte esențială din această echipă. Ele sunt cele care stau lângă bolnavi în cele mai fragile momente. De la schimbatul unui pansament, la hrănirea cu lingurița, de la curățenie, la alinarea unei lacrimi, toate aceste gesturi de grijă și interes sunt acel sprijin de care fiecare om are nevoie în procesul de recuperare din boală. Infirmierele sunt, literalmente, mâinile și inima din spatele vindecării. Fără ele, actul medical ar rămâne incomplet, oricât de priceput ar fi medicul și oricât de sofisticate și de performante ar fi aparatele medicale. Altfel spus, infirmierele sunt cele care fac legătura între tratamentul prescris și realitatea zilnică a suferinței umane de pe paturile din spitale. 

O astfel de persoană este Páll Irén care lucrează de 12 ani în secția de interne a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe și care, în dialogul purtat pentru realizarea acestui material, a scos la iveală o femeie ce a lăsat confecțiile pentru a-și urma vocația de a fi alături de oameni și a-i ajuta. Este mamă, profesionist și, mai ales, o prezență constantă lângă pacienții care trec pragul spitalului.

O alegere făcută din inimă

Întrebată de ce a ales să lucreze într-o poziție atât de solicitantă precum cea de infirmieră într-un spital de urgență, Páll Irén mărturisește. „Am ales această meserie pentru că am dorit dintotdeauna să ajut oamenii. Mi se pare o profesie plină de sens, care combină empatia și grija față de pacienți. Am rămas în această profesie, pentru că astfel pot contribui cu adevărat la sănătatea și bunăstarea oamenilor. Și asta îmi dă o satisfacție imensă”.

Pentru ea, schimbarea de la domeniul confecțiilor la munca de infirmieră nu a fost doar o decizie de carieră, ci o adevărată schimbare de destin. Alegerea a venit din dorința de a avea un sens mai profund și de a face o diferență concretă în viața altora. În timp ce confecțiile înseamnă obiecte, meseria de infirmieră înseamnă oameni vii, fragili și plini de speranță. De aceea, Páll Irén spune că fiecare zi în spital, oricât de grea, are pentru ea un rost.

Lecția primită de la un pacient

Experiența de zi cu zi a unui cadru medical aduce și povești care rămân întipărite în memorie pentru multă vreme. Pentru Páll Irén, întâlnirea cu pacienți care emană putere, chiar și atunci când trupul lor este sub asediul bolii, devine o sursă de energie și de inspirație. Așa este povestea unui pacient care i-a arătat că munca ei nu înseamnă doar rutină și sarcini, ci și lecții profunde despre rezistența umană.

„Îmi amintesc de un pacient care mi-a schimbat cu adevărat perspectiva asupra vieții. Era o persoană care trecea printr-o perioadă foarte dificilă, cu multe probleme de sănătate și personale, dar care, până la urmă, în ciuda tuturor greutăților, a reușit prin forța sa interioară să rămână optimistă și să facă față bolii. Pacientul acesta mi-a arătat că, indiferent cât de greu ar fi, există întotdeauna o speranță și o motivație pentru a merge mai departe”, relatează Irén.

Cea mai mare provocare: lipsa de timp pentru pacienți 

Páll Irén trăiește cu convingerea că relația cu pacientul nu ar trebui să fie niciodată grăbită, pentru că fiecare gest și fiecare secundă de atenție contează. Realitatea din spitale arată însă că personalul este adesea copleșit de sarcini și pacienți, ceea ce reduce șansa la interacțiuni umane autentice. Mai multe angajări ar însemna nu doar o povară mai mică pentru infirmiere, ci și o îngrijire mai caldă și mai atentă pentru pacienți. „Ce mă deranjează cel mai mult în actualul sistem medical este că nu avem la dispoziție timp suficient pe care să-l petrecem cu pacienții noștri”, spune infirmiera care crede că soluția în această situație ar fi un număr mai mare de angajați. 

Echilibrul dintre muncă și familie

După ore lungi și solicitante în spital, Irén caută în afara spațiului de muncă să își găsească refugii sufletești care să o ajute să se remonteze și să se bucure de viața personală și de familie, deși o parte din ea e mereu rămasă acolo unde sunt pacienții de care are grijă. „Eu încerc să mă încarc în afara spitalului prin timpul petrecut cu familia mea, ascultând muzică, prin timpul petrecut în mijlocul naturii… și nu în ultimul rând, la spital, prin zâmbetul și buna dispoziție de pe fața bolnavilor îngrijiți”, spune Irén, subliniind că nu poate fi un sprijin real pentru pacienți dacă nu are grijă și de propria ei stare sufletească.

Cuvinte care rămân pe viață

Am întrebat-o pe Irén care este cel mai frumos compliment pe care i l-a făcut vreodată un pacient, iar întrebarea a trimis-o cu gândul la o doamnă ale cărei cuvinte i-au atins cele mai sensibile corzi ale sufletului. „Expresia profundă și frumoasă a unei doamne bătrâne care a zis următoarea:  «Mi-ați salvat și sufletul, nu doar viața....». E genul acela de afirmație care rămâne cu tine toată viața, mai ales în momentele în care te întrebi dacă mai are sens ceea ce faci”, mărturisește cu sinceritate infirmiera, pentru care astfel de cuvinte nu fac decât să îi confirme că e, într-adevăr, pe drumul corect – un drum care îi arată că în spatele fiecărui gest de întrajutorare stă o valoare mai mare: recunoștința profundă a oamenilor, o formă de recunoaștere pe care nicio diplomă sau premiu oficial nu le-ar putea egala vreodată.

Puterea unei echipe unite

Pentru Páll Irén, spitalul înseamnă și sprijin reciproc. Spiritul de echipă este ceea ce face ca un spital să funcționeze ca un mecanism unitar. De la medici, la asistente și infirmiere, fiecare are un rol precis, iar comunicarea și susținerea reciprocă fac diferența. În situațiile critice, faptul că cineva îți sare în ajutor la timp poate salva vieți. „În opinia mea, o echipă medicală înseamnă că suntem atente una la alta, ne ajutăm reciproc mai ales în situațiile dificile. Cred că prin colaborarea bună între noi putem să obținem rezultate foarte bune”, spune infirmiera.

Mai mult decât o infirmieră

În spital ajung adesea oameni iubiți și așteptați acasă de ai lor, dar ajung și oameni care nu au alături pe nimeni. Pentru astfel de persoane, infirmiera devine totul în clipele de suferință, ea fiind cea care ține bolnavul de mână atunci când durerea este prea mare sau care oferă o vorbă bună sau un zâmbet în mijlocul fricii.

„Să ții pasul cu medicina înseamnă să fii mereu la zi cu descoperirile, să aplici totul corect și eficient. Dar la fel de mult contează și să ții pasul cu sufletul pacienților, ceea ce înseamnă să nu pierzi din vedere omul din spatele diagnosticului. În această situație, mă simt că sunt mai mult decât o infirmieră; sunt în același timp urechi, ochi, mâna și inima oamenilor. Sunt un sprijin puternic”, explică ea.

Un vis pentru sine și pentru semenii săi

Deși trăiește mai mult înconjurată de durere și suferință, Irén nu se teme să viseze cu ochii deschiși. Partea mai interesantă este aceea că inclusiv visurile sale se leagă tot de pacienți și de poveștile acestora. „Visul meu profesional este ca într-o zi să scriu o carte despre viața pacienților, despre meseria de infirmieră, care conține luptă, oboseală, vulnerabilitate, umor, moarte, viață și care înseamnă să fii zi de zi la căpătâiul bolnavilor. Și multe altele, care nu se pot exprima prin cuvinte, dar se pot înțelege doar dacă stai lângă pacient. Munca de infirmieră nu este doar o meserie, ci înseamnă omenie”, precizează femeia care arde de dorința de a lăsa o mărturie despre realitatea trăită zilnic în saloanele de spital. 

Cartea ar putea fi un document prețios despre ce înseamnă viața și moartea văzute din unghiul discret al unei infirmiere și i-ar ajuta pe oameni să înțeleagă mai bine și mai de aproape ce presupune activitatea într-un spital. În felul acesta, neîncrederea bolnavilor s-ar spulbera și numărul celor care, din teamă, ajung prea târziu la spital ar putea scădea simțitor. 

****

Articolul face parte dintr-o campanie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, realizată în colaborare cu Observatorul de Covasna - covasnamedia.ro. Scopul este acela de a aduce în atenția covăsnenilor subiecte de interes, de actualitate și sfaturi de la specialiști.

Din seria „Povești din spital” mai poţi citi:

• Meseria ca destin: Mariana Gifei, trei decenii între suferință și speranță; 

• Nagy Melinda Ágnes – infirmiera care suplinește mame și alină inimi de copii; 

• Mituri și adevăruri despre diabet, cu dr. Kicsi Matyus Ildikó; 

• „Pielea noastră reflectă excesele stilului de viață” - Dr. Orsolya Kelemen, medic specialist dermatologie; 

• Între piele și suflet: dermatologia prin ochii asistentei Koszta Rab Ottilia.