STIREA ZILEI 7 septembrie 2020

Sezonul motocicletelor 2020: 85% din accidentele din județ de până acum au fost grave

de Iulia Drăghici - Taraș | 4174 vizualizări

Totuși, statisticile oficiale arată de două ori mai puține evenimente rutiere cu motociclete decât anul trecut 

Din totalul de accidente de circulație petrecute anul acesta până în prezent pe drumurile din județ în care au fost implicați motocicliști, 85% sunt catalogate ca fiind grave. Statistica oficială arată totodată că, din fericire, numărul acestor evenimente rutiere a scăzut, cel puțin deocamdată, față de aceeași perioadă a anului trecut. Dar asta nu înseamnă că pericolul a trecut, mai ales că sezonul motocicletelor este încă deschis, așa că toată lumea îndeamnă la prevenție și atenție. 

De multe ori îi privim admirativ când trec pe lângă noi cu adevărate bijuterii pe două roți, strălucitoare și zgomotoase. Nu de puține ori ne întrebăm ce motivație îi mână să înfrunte toate riscurile care vin cu această pasiune? Mai ales că știm că trăim în țara care conduce la nivel european în ceea ce privește numărul de accidente rutiere. 

O statistică întocmită de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna la solicitarea cotidianului Observatorul de Covasna arată că „în perioada 01.01.2020 – 20.08.2020, la nivelul județului Covasna s-au produs 6 accidente rutiere în care au fost implicate motociclete. În urma acestor accidente au rezultat 6 victime. Din totalul accidentelor produse, 85% au fost încadrate în categoria «accidente  grave»”.  

Aceeași sursă arată că în perioada de referință amintită, 1 ianuarie – 20 august, dar a anului trecut „la nivelul județului Covasna s-au produs 13 accidente rutiere în care au fost implicate motociclete; în urma acestor accidente au rezultat 16 victime. Din totalul accidentelor produse, 55% au fost încadrate în categoria «accidente grave»”. 

Pe întreg anul 2019 s-au înregistrat, în total, 17 accidente cu motociclete în județul Covasna, mai arată datele oficiale ale IPJ. În 2018 au fost 18.  

Cât despre accidentele mortale, din fericire, anul acesta, cel puțin până la data solicitării informațiilor, și sperăm să rămână așa, nu au fost înregistrate accidente mortale. Dar nu la fel se poate spune și despre anul 2019, când s-a înregistrat un deces ca urmare a unui accident rutier în care a fost implicată o motocicletă. 

Sincer, viața de biker e foarte periculoasă. Degeaba ești un super motociclist, dacă celălalt nu are grijă de tine și din păcate, în ultimul timp șoferii nu prea au grijă de noi. Dar și noi, bikerii trebuie să fim prudenți, să conducem preventiv, să avem echipament: cască, mănuși, protecție, cizmă. Siguranța e cea mai importantă”, ne-a spus Sándor din Sfântu Gheorghe, motociclist din 2001. 

Atenție la motocicliști

Un alt motociclist covăsnean cu experiență, organizator al evenimentului „Atenție la motocicliști!”, al cărui scop este de a transmite șoferilor că trebuie să acorde respect în trafic și autovehiculelor cu două roți, Szánthó Zoltán, spune că și în comunitatea din care face parte se discută des despre accidente. Tocmai de aici a început, în urmă cu cinci ani, evenimentul pe care îl organizează alături de colegii lui din asociația „Free Adventurer Bikers”. 

Suntem mereu expuși riscului cu 50% mai mult decât conducătorii auto. Spunem asta de fiecare dată: trebuie să avem grijă mai mare, că suntem mai vulnerabili. Am văzut și în țară, nu numai în județ, că sunt accidente. O parte a vinei ne-o asumăm și noi, motocicliștii. Acum, fiecare pădure are uscăciuni”, ne-a spus Szánthó Zoltán. 

Pandemia și regulile ceva mai stricte nu le-a permis să organizeze până acum anul acesta evenimentul, care ar fi ajuns la a V-a ediție, dar speră ca dacă toamna va fi lungă și blândă, să aibă loc în perioada următoare. Totuși, nimic nu este bătut în cuie. Dar ce este clar este că dorința există. 

Mergem încet și departe ajungem

Între timp, totuși, acesta spune că motocicliștii se întâlnesc periodic în Sfântu Gheorghe și pornesc în aventuri peste tot prin țară. 

Un sfat din copilărie, pe care l-am auzit și de la străbunici, este „mergem încet și departe ajungem”. Nu pot să zic că mereu respectăm 100% viteza legală și regulile de circulație. Aș minți. Dar ar trebui. Mai ține și de vârstă. Importantă este și atenția la conduita preventivă. Că de exemplu, dacă vedem că în fața noastră vine o intersecție și o mașină încetinește, dar nu semnalizează, nu depășim că nu știm ce va face. Conduita preventivă ajută”, a mai spus Szánthó Zoltán.

Totodată, mesajul pentru conducătorii auto este să încerce să fie mai atenți și răbdători, pentru că sezonul moto nu durează tot anul.  

Să ne respectăm unii pe alții. Doar și noi avem familii care ne așteaptă acasă. Și noi suntem oameni cu familii. Sunt mulți șoferi care înțeleg. Avem multă experiență pe drumuri lungi cu șoferi care văd că vin cinci, șase, șapte motociclete una după alta, trag puțin dreapta și fac semn să mergem. Chestia asta a luat amploare. Acum 10 ani, din 10 mașini dacă erau doi care se mai dădeau la o parte. Acum sunt și câte șapte, opt. Le mulțumim celor care ne respectă”, a punctat organizatorul evenimentului „Atenție la motocicliști!”, care spune și că se declară mulțumit că și acțiunea din Sfântu Gheorghe contribuie la aceste efecte în trafic. 

În același timp, și IPJ Covasna, așa cum este firesc, îndeamnă toți conducătorii auto, fie de mașini, fie de motociclete, să respecte regulile în trafic. „Recomandările poliției rutiere pentru conducătorii de autovehicule referitor la circulația alături de motocicliști sunt aceleași valabile pentru circulația alături de toți participanții la trafic. În acest context, aceștia trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private”, transmit polițiștii. 

Obligatorie doar casca de protecție 

Cât despre importanța echipamentelor, legislația actuală arată că doar casca de protecție ar fi obligatorie.

„În ceea ce privește echipamentul de protecție pe care motocicliștii sunt obligați să îl poarte, legislația rutieră în vigoare face precizări legate de portul căștii de protecție. 

Astfel, potrivit art. 36, alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată, cu modificările  și completările ulterioare, «pe timpul deplasării pe drumurile publice, conducătorii motocicletelor, mopedelor și persoanele transportate pe acestea, au obligația să poarte cască de protecție omologată»”. 

Totuși, cei cu experiență spun că simpla cască nu este de ajuns pentru protecție, ci echipamentul are în componență o mulțime de piese importante. Acestea pot fi achiziționate de la magazine de specialitate, care sunt atât în Sfântu Gheorghe, dar și din Brașov, sau de pe internet. 

Cea mai importantă este casca, iar după aceea geacă și pantaloni cu protecție și nu în ultimul rând pantofi/ ghete/ cizme și mănuși. Depinde de fiecare. Dacă mergem prin oraș să plătim o factură, atunci nu ne echipăm complet, dar totuși să avem cască, o mănușă, o geacă. La ture mai lungi, se înțelege că e nevoie de echipament complet”, spune motociclistul Szánthó Zoltán. 

Cei care au această pasiune, deloc ieftină, a motoarelor, știu așadar că senzațiile sunt de neegalat, chiar dacă, din lipsa infrastructurii și riscurile circulației pe drumurile județului și țării sunt pe măsură. Dacă vremea va ține cu ei, până în octombrie – noiembrie se vor putea bucura de această pasiune. 

În comunitatea motocicliștilor din Sfântu Gheorghe, căreia nu de puține ori se alătură și bikeri din județul Brașov sau din alte zone din țară, ultima cursă din an este întotdeauna marcată printr-o tură unde se adună mulți motocicliști și care poartă un nume, în fiecare an altul, al unui coleg care a sfârșit pe șosele. Este un omagiu adus celor care nu mai sunt, dar care au iubit motocicleta ca pe viața însăși. 

Între timp, le dorim motocicliștilor să se bucure și să ofere respect în trafic, pentru că este loc pentru toată lumea.  

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.