STIREA ZILEI 15 septembrie 2022

„Nu s-a mai făcut așa ceva în România” – muzicianul Marius Popa despre „Povestea Leului Ra”

de Mirela Cara Dragu | 1485 vizualizări

După ce, în urmă cu 5 ani, muzicianul Marius Popa a realizat la Teatrul „Andrei Mureșanu” musicalul „Leul Ra”, împreună cu regizorul Cezar Ghioca, anul acesta, într-un concept complet diferit, nou și original, care pune accentul pe muzică, nu pe actorie, lansează concertul-spectacol „Povestea Leului Ra”. Premiera va avea loc, vineri, 16 septembrie, la Centrul Cultural Reduta din Brașov, însă, în cadrul unui turneu, spectacolul va ajunge în mai multe teatre și centre culturale din țară. 

Pentru că este o creație care se încadrează în zona de pionierat, am stat de vorbă cu Marius Popa, care a vorbit în detaliu despre semnificația „Poveștii Leului Ra”, dar și despre impactul terapeutic pe care aceasta îl poate avea asupra spectatorilor. 

M.C.D.: De ce ai reluat acest proiect după cinci ani?

M.P.: Atunci, spectacolul a fost un musical în adevăratul sens al cuvântului, atât cât se poate face un musical la un teatru mic, cu actori care nu cântă de regulă – adică, sunt talentați pe zona asta, dar nu sunt actori de musical. Acum, am vrut să pun mult mai mult muzica în valoare, pentru că foarte mulți oameni au fost și la spectacolul de atunci și m-au tot întrebat unde pot găsi muzica din spectacol. În primă fază, m-am gândit să scot un album cu muzica respectivă și am întârziat cu ideea asta pentru că, nu știu, pur și simplu nu am simțit să o fac. Mi-am zis însă că ar mai putea fi o variantă în care pot să prezint muzica din spectacol, readucându-l în atenția publicului printr-un spectacol-lectură în care, de data asta, muzica să fie în centru și nu partea de actorie. Este clar că sunt avantaje și dezavantaje în fiecare situație. Dacă la Teatrul „Andrei Mureșanu” partea de actorie a stat impecabil pentru că am lucrat cu actori și doar cu doi muzicieni, de data asta, cei care au trecut în față și care „îmbracă” personajele sunt muzicieni, nu sunt actori. 

M.C.D.: Asta nu scade calitatea spectacolului, nu?

M.P.: Nu scade calitatea, dar este evident că într-un fel îți citește un actor niște replici și în alt fel un muzician. Un alt adevăr este că oamenii din echipă sunt foarte talentați și, împreună cu regizorul, am reușit să ajungem la un rezultat mai mult decât onorabil și pe partea de actorie. Totuși, de data asta, pentru că vorbim de muzică live, în centru este muzica. Dacă la musicalul pe care l-am făcut anterior a fost doar vocea live pe negative, de data asta totul este live .

M.C.D.: Te leagă ceva în mod expres de Leul Ra? De ce nu te-ai gândit să faci alt spectacol și ai vrut să reconstruiești povestea lui?

M.P.: În primul rând, ar trebui spus că spectacolul de acum se numește „Povestea Leului Ra” tocmai pentru că, de fapt, el nu vine ca o continuare a spectacolului făcut la Teatrul „Andrei Mureșanu”, vine ca un plus - în sensul că, de data asta, povestea este spusă de dresor și, în același timp, de soția dresorului, care este o fantomă, este mama Cabiriei, ea fiind co-povestitoare, dar neavând relaționare directă cu Mr. K., dresorul, pe care îl joc eu. 

M.C.D.: Deci, pentru cei care nu știu, acțiunea se petrece într-un circ. 

M.P.: Da. Acțiunea se petrece într-un circ și toate animalele sunt arhetipuri, de fapt. E o fabulă. De ce „Povestea Leului Ra”? Este foarte simplu. Pentru că povestea este generată de mine. A plecat de la un cântec pe care l-am făcut acum mulți ani, un cântec total atipic față de cum scriu eu în mod normal - nici n-aș putea spune, dacă mă întrebi în momentul ăsta, cum mi-a venit, pur și simplu m-am trezit cu el scris - și acolo, în cântecul respectiv, cântam doar despre Ra, despre un leu care se afla în circ. Era un text foarte drăguț, un text care spunea: „Și bare înguste de oțel îi oglindesc imaginea, iar el se vede un motănel”. Este vorba despre un leu care acolo s-a născut și acolo a trăit. În el există însă acea forță care să-l împingă să facă ceva mult mai mare, dar nu știe ce. El nu cunoaște altceva decât acel circ, dar recunoaște în el acea forță și, neavând niciun alt animal de dimensiunea lui sau un alt individ în care să se oglindească, el are o imagine foarte deformată despre sine. Nici măcar nu-și înțelege ideea de leu. 

M.C.D.: Este un fel de om care are potențial, dar nu-și conștientizează potențialul din cauza contextului.

M.P.: Exact. De fapt, Leul Ra suntem noi toți. Suntem prizonierii acestei societăți. Neavând de cele mai multe ori în cine să ne oglindim, adică oameni care au nu numai același potențial ca noi, dar care au deschis niște drumuri, trăim într-un prizonierat perfect. Cam despre asta este vorba. În cuvinte foarte puține, este povestea sau drama omului cu potențial neîmplinit. 

M.C.D.: Și cui se adresează mai exact acest tip de spectacol?

M.P.: Așa cum e scris, el e pentru un public de peste 7 ani. Dacă l-aș fi scris singur, ar fi fost mult mai întunecat și mai filosofic. Dacă l-ar fi scris Cezar singur, ar fi fost mult mai Disney. 

M.C.D.: Deci v-ați întâlnit la mijloc și ați ajuns într-o zonă de echilibru. 

M.P.: Da. Fiecare a tras în zona lui ...

M.C.D.: Bine, dar întrebarea mea viza mai degrabă genul preferat de cei care sunt așteptați la acest spectacol. Trebuie să fie oameni care iubesc musicalurile sau ce gen?

M.P.: Este un spectacol pentru întreaga familie, de-asta am spus că este 7+, dar are mai multe straturi de înțelegere. Copiii vor înțelege ceva, adulții vor mai înțelege ceva, iar adulții înclinați către filosofie vor mai înțelege încă ceva. Spectacolul este încărcat cu foarte multă simbolistică și nu cred că ne-au scăpat foarte multe elemente care nu ascund lucruri - asta neînsemnând că le ascund pur și simplu, ci că le ascund ca să fie găsite, evident. Așa cum Leul Ra este prizonierul circului și al dresorului, și domnul K., dresorul, este la rândul lui prizonierul propriilor convingeri. Este prizonierul circului și prizonierul imposibilității de a face altceva în afară de asta. Personajele sunt arhetipuri umane diverse, indiferent în ce direcție trag – că cele mai multe dintre animalele din circ încearcă să-l convingă pe Ra că nu are niciun rost să părăsească circul, pentru că afară e mai rău și măcar acolo, în circ, sunt apreciați, iubiți de oameni și răsplătiți cu aplauze. Și aceste animale sunt tot prizonieri. Sunt prizonierii propriilor convingeri, deși nici ei n-au fost niciodată afară și nu știu cum e. 

M.C.D.: Deci e doar teama de necunoscut care ne caracterizează pe mai toți. 

M.P.: Da, frica de necunoscut care îi ține prizonieri pe termen nelimitat. 

M.C.D.: Spectacolul are și animație. Poți să ne spui câte ceva și despre asta? Cât de mult contribuie animația la efectele vizuale și la redarea mesajelor?

M.P.: Animația, care e făcută de Ördög-Gyárfás Ágota, poate fi percepută și ca, să spunem așa, garnitură. Adică, însoțește spectacolul și-l potențează, dar este și un personaj în sine prin modul cum e concepută. Este foarte minimalistă, e alb-negru, dar are și ea povestea ei. Mai ales că, să nu uităm, Mr. K. este povestitorul și, în fapt, întreg spectacolul este în mintea lui. Ceea ce noi vedem și auzim pe scenă este un fel de introspecție. De fapt, Leul Ra s-a întâmplat. De-asta spun că vine cu un plus față de spectacolul anterior. Dacă noi atunci am văzut spectacolul cu acțiunea la timpul prezent, acum Mr. K. povestește, dar mai avem în plus și niște observații ale lui, personale. El relatează cumva tot jurnalistic momentul, adică nu sunt scene care să contrazică musicalul inițial. Perspectiva lui nu este diferită. 

M.C.D.: Putem să spunem că îl completează sau că îl explicitează?

M.P.: Îl completează mai degrabă, pentru că avem și niște monologuri ale lui Mr. K., care ridică problema filosofică a textului inițial cu încă o treaptă. 

M.C.D.: Ai păstrat partitura din spectacolul inițial?

M.P.: Am păstrat-o și am și îmbunătățit-o un pic. 

M.C.D.: Din câte știu, aveți și o carte cu textul și cu muzica, pentru cei care sunt interesați să asculte, nu?

M.P.: O să avem la vânzare cartea cu întregul scenariu al spectacolului și, pe copertă, oamenii vor găsi un cod QR cu acces la spectacolul integral, audio, ca și cum ar asculta un spectacol de teatru radiofonic. Practic, poți să-ți iei cartea în pat și să dai drumul la muzică și la ce se întâmplă și vei citi și vei asculta în același timp. Pe lângă asta, pe aceeași pagină de web pe care oamenii o accesează pe baza codului QR, va fi disponibilă și muzica, atât pozitive, cât și negative. Adică, ei dacă vor să și cânte din carte pe negativ, o pot face. 

M.C.D.: Interesant! Și acum plecați într-un turneu, ceea ce înseamnă că vă pot vedea oamenii din mai multe localități din țară. 

M.P.: În 16 septembrie, avem premiera la Reduta, în Brașov. La Reduta o să ne tot întoarcem pentru că, cel puțin până la finalul anului, o să avem lunar un spectacol acolo. Cel mai probabil și în Godot, la București, la fel. Apoi, vom continua cu locurile în care putem duce spectacolul prin țară - teatre, case de cultură. Ne-am gândit la un moment dat să îl ducem și prin cluburi sau prin alte locuri, dar, deocamdată, avem nevoie de timp pentru ca acest spectacol să se maturizeze și să ne obișnuim și noi cu el, pentru că este un spectacol foarte nou. Nu s-a mai făcut așa ceva în România și nu o spun cu infatuare. Mi-ar fi plăcut să se mai fi făcut ca să am un punct de plecare, să văd cum au făcut și alții, să văd de ce probleme s-au lovit. Dar astea sunt avantajele și dezavantajele pionieratului. 

M.C.D.: În încheiere, aș vrea să le spui oamenilor, dincolo de mesajele și de promisiunea pe care o face partitura despre care am vorbit, de ce merită să vină la acest spectacol.

M.P.: Cineva care a văzut spectacolul a spus un lucru la care nu mă așteptam, și anume că este un spectacol terapeutic. E un spectacol în care se vorbește foarte mult despre moarte și, deși la prima vedere ar părea cam întunecat, totuși nu vorbim despre moarte într-un mod negativ, mai ales că Leul Ra, așa cum este prezentat, sfidează moartea și întunericul. În același timp, se vorbește și despre viață. Moartea și viața sunt prezentate în aceeași cheie. Se vorbește mult și despre libertate, în contextul prizonieratului. 

M.C.D.: Dar efectul terapeutic din ce direcție vine? Te întreb ca să nu creadă lumea că este un spectacol morbid și să se sperie. Deci, care este nota luminoasă a spectacolului, de unde vine puterea sa vindecătoare?

M.P.: Pe lângă happy-end, intrăm foarte puternic în relație cu călătoria eroului și cu devenirea lui, pentru că Ra, la final, deși nu reușește să evadeze din circ, va lua o decizie. Și decizia lui înseamnă, de fapt, un potențial mult mai mare – potențial care are legătură cu sacrificiul christic. A te sacrifica din dragoste pentru celălalt. Și, pentru prima oară, Ra are libertatea de a alege să fie prizonier. Asta este foarte interesant, pentru că așa se termină cântecul lui: „Și sclav ca un om pentru un om redevin”, dar din alegere. Tocmai pentru că nu poate să lase să se întâmple ceva anume, Ra alege să rămână prizonier. Și mai este un lucru foarte interesant, și anume că, spre final, rămânem și fără personajul negativ. Adică Mr. K., dresorul, care este personajul negativ, explică atât de bine care e problema lui și din ce motiv e el așa, că ajungi să-i înțelegi perspectiva și să nu-l mai urăști. Și atunci înțelegi că, de fapt, toată lumea face ceea ce face din pricina traumei. De aici vine partea terapeutică. Spectacolul poate fi privit și ca o psihodramă. Te poți identifica la un moment dat și cu leul, și cu dresorul, și cu oricare dintre celelalte personaje. Pentru că nici noi, în timpul vieții noastre, nu avem un parcurs liniar. Cred că, într-un fel, după spectacolul ăsta, începem să facem pace cu leii din noi, cu dresorii și așa mai departe. Și începem să acceptăm mai ușor că toate aceste laturi sunt ale noastre sau, în caz contrar, să acceptăm mult mai ușor că nu putem să acceptăm asta. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.