CULTURA 12 martie 2013

Zilele Culturale Deschise la Sfântu Gheorghe

de Monica Vrânceanu | 541 vizualizări

Evenimentele se vor desfăşura între 21 şi 23 martie, sub denumirea „Cultura la ea acasă”

Primăria Sfântu Gheorghe organizează în această lună o serie de manifestări menite să atragă publicul către cultură şi instituţiile culturale, astfel încât să se pună accent pe Sfântu Gheorghe, Capitala Cuturală a Ținutului Secuiesc. Astfel, sub denumirea „Cultura la ea acasă”, Sfântu Gheorghe iniţiază Zilele Culturale Deschise, care se vor desfăşura între 21 şi 23 martie.

Reprezentanta Biroului de Comunicare şi Imagine din cadrul Primăriei, Knop Ildikó, a declarat că în cadrul acestor Zile vor avea loc spectacole de teatru şi dans, concerte, expoziţii şi multe alte acţiuni culturale menite să aducă actul de cultură cât mai aproape de cetăţeni. În acest sens, fiecare instituţie culturală din oraş nu doar că va organiza programe specifice, dar chiar va permite apropierea publicului prin accesul în culise, de exemplu. Între instituţiile care vor intra în această iniţiativă se numără Muzeul Naţional Secuiesc, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Biblioteca Judeţeană şi Casa de Cultură a Municipiului Sfântu Gheorghe.

„În aceste zile, publicul va putea afla detalii despre funcţionarea instituţiilor de cultură, va putea pătrunde în culise, va putea avea discuţii cu conducătorii instituţiilor şi cu personalul acestora – actori, muzicieni. Este un concept asemănător Nopţii Muzeelor, care pe lângă oferta obişnuită vine în întâmpinarea publicului cu mici acţiuni şi programe menite să aducă mai aproape cultura, inclusiv prin prezentarea acesteia în spaţii neconvenţionale”, a explicat Knop Ildikó.

La rândul său, primarul Antal Árpád a ţinut să precizeze că toate aceste manifestări, precum şi alte acţiuni culturale care se vor mai derula de-a lungul anului, se vor înscrie în programul Sfântu Gheorghe – Capitala Culturală a Ținutului Secuiesc, care se derulează până în 2016. În acest sens, 2013 este Anul sunetului şi al cuvântului – se vor celebra muzica şi literatura, 2014 va fi Anul Jocului – celebrarea artelor teatrale, 2015 va fi Anul Tradiţiilor – prin marcarea culturii tradiţionale, iar anul 2016 va fi Anul Imaginii – celebrarea culturii vizuale: fotografie, film, design.

În context, Antal Árpád a ţinut să amintească faptul că Sfântu Gheorghe este oraşul care oferă cel mai mult de la bugetul local pentru susţinerea culturii şi a subliniat faptul că cele două teatre – Tamási Áron şi Andrei Mureşanu – sunt susţinute exclusive din bugetul local.

Potrivit primarului Antal Árpád, toate acestea contribuie la ţelul pe care şi l-a asumat Sfântu Gheorghe, care în 2021 vrea să devină Capitala Culturală Europeană alături de întregul Ținut Secuiesc.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.