CULTURA 24 iulie 2013

Tehnologia modernă salvează expozițiile muzeelor

de Monica Vrânceanu | 572 vizualizări

MNCR, partener în Smart Expo, un program unic în țară

Patru muzee transilvănene, printre care și Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu-Gheorghe, au lansat Smart Expo, un program prin care expozițiile sunt stocate pe Internet prin intermediul unor aplicații, alături de toate informațiile valoroase care altfel s-ar pierde în timp, așa cum s-a și întâmplat până acum, de altfel.

MNCR derulează proiectul în parteneriat cu Muzeul Casa Mureșenilor Brașov, Muzeul Țării Făgărașului, Muzeul de Istorie Sighișoara și Muzeul Municipal Mediaș, iar prin acesta, telefoanele inteligente (smart-phone-urile) și popularele tablete își găsesc utilitatea inclusiv în cultură, în asimilarea și transmiterea acesteia mai departe, venind astfel în sprijinul oamenilor care muncesc la tot ceea ce înseamnă expozițiile - muzeografii, cei care de obicei sunt în spatele acestor evenimente.

Directorul Muzeului Casa Mureșenilor din Brașov, Valer Rus, a prezentat ieri la Sfântu-Gheorghe inovativul concept:  expozițiile din muzeele partenere vor ajunge pe Internet și de acolo direct la vizitatori, care la momentul vizualizării unei expoziții, vor putea afla detalii amă­nunțite despre diverse exponate doar prin simpla atingere a unor etichete cu coduri speciale, amplasate în muzee.

„Este vorba despre niște coduri de quick – response (răspuns rapid), vizibile pe telefoanele inteligente și pe tablete. Prin aceste coduri, vizitatorii află informații amănunțite despre exponate. Este oportunitatea pe care ne-o oferă evoluția tehnologică și ar fi păcat să o ratăm. Muzeografii au experiența efemerului expozițiilor - odată ce acestea au fost strânse din muzee, mai rămân eventual câteva fotografii și materiale de presă. Ei bine, prin Smart Expo și aceste coduri, informația rămâne accesibilă și peste câțiva ani, nu dispare”, a explicat Valer Rus.

Potrivit acestuia, platforma Smart Expo poate fi accesată pe Internet și a fost realizată de 20 de specialiști, din care 12 sunt muzeografi ai muzeelor parte­nere. Ceea ce este important este că întregul sistem al codurilor inteligente a fost realizat de acești muzeografi, iar rezultatul, inclusiv prin această prismă, este o premieră pe țară.

„S-a mai realizat așa ceva la Muzeul Național Grigore Antipa din București, însă atunci s-a făcut de către o firmă, care astfel și-a făcut publicitate. Ceea ce am făcut noi, muzeele partenere, reprezintă munca internă a muzeografilor, care au cuprins toate detaliile legate de fiecare expoziție”, a spus Valer Rus.

Valoarea proiectului s-a ridicat la 40.000 de lei, finanțarea venind de la Ministerul Culturii. Imaginile și textele de pe Smart Expo sunt protejate de lege, iar cei care vor dori să efectueze descărcări îi vor putea contacta direct pe specialiștii implicați proiect.

În cele cinci muzee partenere vor fi amplasate în total 400 de astfel de etichete de răspuns rapid, Smart Expo fiind un pro­iect prin care se dorește introducerea patrimoniului cultural în mediul online. La MNCR, programul este funcțional, etichetele putând fi accesate de pe orice telefon inteligent și tabletă, muzeul oferind vizitatorilor săi inclusiv acces gratuit și nelimitat la Internet.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.