CULTURA 20 mai 2011

Covasna, bogat în monumente de valoare naţională și internaţională

de Monica Vrânceanu | 608 vizualizări

Județul Covasna se situează printre primele din țară în ceea ce privește monumentele istorice, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (MCPN) identificând și atestând aici 625 de monumente.

Prezent ieri la Sfântu-Gheorghe, secretarul de stat în cadrul MCPN, Vasile Timiș, a declarat că județul nostru reprezintă o valoare patrimonială cu totul aparte, având în vedere că lista monumentelor istorice actualizată de Minister cuprinde 625 de monumente în județul Covasna. Potrivit lui Vasile Timiș, 329 dintre aceste monumente  se încadrează în categoria celor de  valoare A - națională și internațională.

”La nivel național, în România avem peste 30.000 de monumente, iar 6.895 sunt de valoare A - națională și internațională, cele de valoare B având o importanță mai aparte pentru zonele locale. În 2009 am avut cuprinse în programul național de restaurare 285 de obiective, în 2010 a crescut numărul acestora la 306, iar anul acesta avem pe lista restaurărilor 314, ceea ce arată un interes aparte al Ministerului și o atenție mai aplecată a Guvernului, a primului ministru și colegilor de la Finanțe către aceste monumente (...). Dacă facem o medie și ne raportăm la spațiul european, suntem undeva în partea de sus în ceea ce privește interesul pentru restaurări, mai ales că până în 1989 nu au existat foarte multe programe susținute de restaurare. Aceste restaurări trebuie însă făcute inclusiv pornind de la o schimbare de mentalitate - a oamenilor, a tinerilor, față de monumente și patrimoniu”, a declarat Vasile Timiș.

Potrivit acestuia, criza financiară și economică a afectat domeniul Culturii așa cum a afectat și alte zone și structuri instituționale.

”Covasna și Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni sunt un exemplu de bună-practică, căci muzeele, instituțiile de cultură de aici au înțeles că trebuie făcut ceva, trebuie abordat altfel managamentul, pe un tip activ. Sunt muzee - Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” sau Muzeul Brukenthal din Sibiu, care ajung la câte 300.000 de vizitatori anual, dovadă că cerere pentru cultură este, însă este nevoie de o schimbare a mentalităților și managementului”, a mai arătat Vasile Timiș.

Secretarul de stat a mai precizat că Ministerul continuă să propună înscrierea obiectivelor de patrimoniu imaterial pe lista UNESCO - în 2009 a fost  înscrisă Doina românească și recent a fost depus dosarul cu Ceramica de Cucuteni, sperându-se inclusiv la înscrierea Colindei românești, precum și a mai multor monumente.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.