STIREA ZILEI 24 mai 2022

Ursoaică și trei pui, văzuţi în staţiunea Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 3310 vizualizări

O ursoaică, însoțită de trei pui, a fost văzută în noaptea de duminică spre luni în stațiunea Covasna, în curtea Spitalului de Cardiologie, dar și în Parcul Tineretului din oraș. Din fericire nu s-au înregistrat victime și nici pagube însemnate, însă, potrivit primarului, este o chestiune de noroc și de context că nu s-a întâmplat nimic până acum. Edilul îndeamnă cetățenii ca de fiecare dată când văd urși prin zona locuită să nu ezite să sune la 112. 

Primarul din orașul Covasna, Gyerő József, spune că în această primăvară a fost contactat în mai multe rânduri de oameni din localitate, de reprezentanți ai hotelurilor din zonă, cât și de cei ai Spitalului de Recuperare Cardiovasculară, care i-au adus la cunoștință faptul că au fost văzuți urși în intravilan.

Autoritățile au contactat mai departe gestionarul fondului de vânătoare și s-a luat legătura și cu alte foruri competente, s-au făcut o serie de documente, însă toate demersurile indică același lucru: deocamdată nu se poate interveni pentru că, potrivit ultimului act normativ al Ministerului Mediului, pentru UAT Covasna nu s-au alocat cote de recoltare a urșilor, iar în lipsa solicitărilor de intervenție, prin numărul unic de urgență, nu există nici baza pentru a se reuni acel comitet local stabilit prin lege (format din primar sau viceprimar, respectiv din personalul structurilor de jandarmi, personalul tehnic de specialitate al gestionarului și medic veterinar). 

Motivul pentru care orașul Covasna nu apare în rândul localități­lor care au cote alocate pentru recoltarea de urși este acela că, deși aceste animale au fost văzute în intravilan, nu au fost înregistrate apeluri la 112 și nici nu au fost raportate pagube, materiale sau animale, cu atât mai puțin atac la om. Edilul spune că s-a constatat o reticență a cetățenilor în a apela numărul unic de urgență pentru acest motiv. 

La rândul nostru o să cerem alocarea acestor cote, o să semnalăm problema și către gestionarul fondului de vânătoare, lucru pe care l-am mai făcut, și către Garda de Mediu și către Jandarmerie. Cam atât putem face. Am încheiat acele contracte pe care le prevede legea, cu gestionarul fondului de vânătoare, cu medicul veterinar, dar până acum comisia nu a fost solicitată să iasă la fața locului. Deci procedura cu sunat la 112 nu s-a făcut. Eu ulterior iau la cunoștință, că azi-noapte a fost ursul acolo. A doua zi nu avem ce să mai facem. (...) Știu că este o problemă, m-au sunat și pe mine și hotelierii, și cei de la Spitalul de Cardiologie și oamenii, se postează și pe Facebook, noi la rândul nostru facem adrese și așteptăm, dacă se sună la 112, să mergem la fața locului, în conformitate cu actele normative, și vom insista să ni se aloce și nouă aceste cote de prevenție și intervenție, inclusiv cea mai severă, de împușcare a ursului. Asta este! (...) Aici trebuie să ajungem, pentru că altfel nu ai cum. Până la urmă, când în fiecare an se triplează numărul de urși, nici unde să îi duci nu ai. Și mai e și problema despre cum să tranchilizezi un urs într-un mediu locuit, în condițiile în care acest tranchilizant nu are efect dintr-o dată și ursul are o reacție pe care nu ai cum să o stăpânești. Probabil soluția este de a extrage ursul prin împușcare. Dar deocamdată nu am ajuns acolo”, a spus luni, pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, primarul. 

Edilul a făcut din nou apel la cetățeni să nu ezite să sune la 112 când văd urși în interiorul localității, pentru că doar așa autoritățile au bază legală pentru a interveni, iar numărul de apeluri contează și în momentul alocării cotelor de intervenție. 

La Spitalul de Cardiologie din Covasna, urșii au început să își facă simțită prezența de mai bine de o lună. Pe lângă ursoaică și cei trei pui, au fost văzute și alte exemplare prin intermediul camerelor de supraveghere. Chiar dacă din fericire nu au avut loc întâlniri cu pacienții, animalele și-au făcut simțită prezența prin faptul că lasă în urma lor distrugeri (tomberoane și coșuri de gunoi rupte, balcoane zgâriate, bănci rupte, garduri stricate și altele), după cum ne-a spus managerul Monica Sporea. 

În prezent, aici sunt internați aproximativ 500 de pacienți, veniți din toată țara pentru a beneficia de celebrele tratamente „de Covasna”. Deși sunt atenționați frecvent, și prin afișe și prin intermediul angajaților, să nu se apropie de animale că sunt periculoase, sunt și pacienți care își asumă riscuri și se apropie pentru a face fotografii cu sălbăticiunea. 

Monica Sporea spune că spitalul a primit recomandarea de la Garda de Mediu să împrejmuiască zona cu gard electric, pentru a descuraja animalele să mai vină, însă costurile unei astfel de investiții sunt prea mari pentru bugetul unității medicale, având în vedere că ar trebui să înconjoare circa 16 hectare. În plus, și logistic e greu de implementat, pentru că sunt zone unde trebuie lăsat loc liber pentru circulație, pentru ca pacienții să se poată plimba și să beneficieze de aerul curat, un atu al tratamentului, și să nu existe risc de accidentare. Tot managerul a spus că, în condițiile date, această soluție este încă luată în calcul. 

În fiecare dimineață trebuie să facem curățenie după urși, cu toate că avem o procedură în care seara golim toate coșurile de gunoi și tomberoanele. (...) Din fericire, încă nu s-au întâlnit cu pacienții. (...) Nu știu care e rezolvarea. Nu există o soluție concretă, legală. Din păcate, acum vorbim despre o mamă cu copilași, o ursoaică și trei pui. Cred că trebuie relocați, nu cred că pot fi împușcați”, ne-a declarat Monica Sporea. 

În Ordinul nr. 723 din 4 aprilie 2022 pentru aprobarea nivelului de intervenție și de prevenție în cazul speciei urs brun (Ursus arctos), în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante, se arată că numărul de prevenție repartizat pentru județul Covasna este 13. Potrivit documentului citat, la Bățani se pot recolta trei exemplare, iar de la Zagon, Zăbala, Cernat, Sfântu Gheorghe, Brăduț, Ojdula, Turia, Bixad, Moacșa și Ghelința câte unul. 

Per total, la nivel național au fost aprobate în aprilie 220 de derogări pentru ursul brun, dintre care 140 de exemplare pentru prevenție și 80 pentru intervenție. 

Directorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Covasna, Gheorghe Neagu, a spus pentru Agerpres săptămâna trecută că în prezent se face o evaluare pe fondurile cinegetice şi la finele lunii iunie se va cunoaște numărul care formează populaţia de urşi. Estimările de anul trecut indicau 1.800 de exemplare doar în județul Covasna. 

În ultima perioadă au fost emise și mesaje Ro-Alert care au semnalat prezența urșilor în mai multe locații, ca Șugaș Băi, Arcuș, Sărămaș. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.