Fumatul – mulți bani, multe pericole, puțină voință de a renunța
Vineri, 31 mai, este Ziua Mondială Împotriva Fumatului
Spitalul Judeţean efectuează astăzi examinări gratuite în Parcul Central, cu scopul de a atrage atenţia asupra efectelor negative pe care le are fumatul asupra organismului uman
31 mai este Ziua Mondială Împotriva Fumatului – zi ce va fi celebrată și la Sfântu Gheorghe. Cu această ocazie, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” pune joi la dispoziţia doritoritor posibilitatea de a efectua următoarele examinări gratuite: spirometrie, măsurarea nivelului de dioxid de carbon din aerul expirat. Scopul evenimentului este de a atrage atenţia asupra efectelor negative pe care le are fumatul asupra organismului uman. Examinările vor avea loc în Parcul Central din Sfântu Gheorghe între orele 12-15 şi vor fi efectuate de Dr. Ráduly Enikő. Părerile locuitorilor din oraș despre aceste analize, dar și despre fumatul în sine sunt diferite.
„Nu mă interesează”
Bogdan a terminat liceul anul trecut și spune că a fumat și pe vremea când a fost elev. L-am întâlnit la o terasă, alături de câțiva prieteni, de asemenea fumători. Tinerii spun că fumează din plăcere, deși sunt conștienți de faptul că acest viciu le pune în pericol sănătatea. „Fumez în jur de un pachet de țigări pe zi, dar banii îi câștig eu, nu cer de la părinți” – se justifică Bogdan. Cât despre analizele gratuite pe care le-ar putea face, spune că nu îl interesează. „Unii nu fumează niciodată și mor de TBC, pe când alții fumează și la 80 de ani. E roata norocului” – afirmă el.
„Fumatul să fie interzis”
În majoritatea localurilor din oraș sunt locuri special amenajate pentru fumători și nefumători. Spațiul public este însă plin de fumători. Îi găsim pe stradă, în stațiile de autobuz sau în parc. Mai multe mame care merg în mod regulat în parc spun că sunt împotriva fumatului, și că acest obicei ar trebui interzis în locurile publice. „De multe ori văd mame care sunt în parc cu copiii și în timp ce cei mici se joacă, ele fumează lângă ei. Probabil așa fac și acasă și atunci copilul este expus fumatului pasiv, care este de asemenea foarte periculos” – spune una dintre ele.
10% dintre români suferă de boli de plămâni
Unul din zece români suferă de boli de plămâni din cauza fumatului, se arată într-o statistică realizată de medicii pneumologi. De asemenea, aproape jumătate din populație riscă sa se îmbolnăvească dacă nu renunță la țigări. Potrivit studiului, zece la sută din populația României suferă de bronșită cronică și emfizem pulmonar. Medicii spun că aceste boli sunt ascunse în faza inițială, când pacientul nu e deranjat de o tuse dimineața, pentru că dacă e fumător el o interpretează ca pe o tuse tabagică și nici nu e deranjat de o gâfâială care apare la o urcare a treptelor sau la eforturi mai mari.
Bani mulţi aruncaţi pe țigări
Produsele din tutun s-au scumpit de mai multe ori în ultima perioadă, iar acum un pachet de țigări depășește 10 lei. Astfel marea majoritate a fumătorilor cheltuiesc în jur de 200 de lei pe lună pentru acest viciu, ceea ce înseamnă 2.400 de lei pe an, adică de trei ori valoarea salariului minim pe economie. Cu toate acestea prea puțini se hotărăsc să renunțe la acest viciu. Unii spun că nu pot, alții că nu vor. În România există un program național de renunțare la fumat, prin care oricine poate beneficia gratuit de consiliere și tratament medicamentos (www.stopfumat.eu). La acțiunea organizată astăzi de Spitalul Județean, cei interesați pot afla mai multe detalii și despre acest program, în care din județ este înscris tocmai medicul care va efectua analizele joi.