STIREA ZILEI 10 iulie 2020

Turismul de nobilime, „colacul de salvare” în județul Covasna

de Daniela Luca | 2279 vizualizări

Creșterea bruscă a numărului de cazuri COVID îi îngrijorează însă chiar și pe operatorii din turism cărora le-a mers foarte bine luna trecută 

Startul vacanțelor sigure în județul Covasna s-a dat cu o lună în urmă, când s-a lansat campania „Visit Covasna Safe Place”. Între timp, unitățile de cazare din județ au încercat să se plieze pe noua realitate, iar turiștii din toată țara au venit să descopere locuri pe care poate nu s-ar fi decis să le viziteze cu altă ocazie. Cel mai popular este turismul de nobilime, potrivit specialiștilor covăsneni din domeniu. Unitățile de cazare care oferă astfel de experiențe au avut în iunie mai mulți turiști decât în aceeași perioadă anului trecut, însă chiar și ei sunt îngrijorați de creșterea neașteptat de mare a cazurilor de infectare cu noul coronavirus. 

După câteva luni în care nimeni nu le-a trecut pragul, operatorii din domeniul turismul covăsnean au spus într-un glas, la începutul lunii iunie, că sunt pregătiți să își primească turiștii în condiții de siguranță deplină. Până în prezent, 80 de unități de cazare care s-au conformat unui șir de măsuri suplimentare de protecție, au primit din partea Asociației pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna, din cadrul Consiliului Județean, certificatul numit „COVID Safe Place”.

Campania a avut un ecou puternic care a răsunat dincolo de hotarele județului. Și alții și-au dorit să preia acest model, spune specialistul în turism, László Endre. 

„Am primit și solicitări de la alte județe, de la asociații de promovare turistică, să le dăm modelul pentru că vor să îl preia și ei. Ne-au căutat colegii din județele Hunedoara, Bistrița, Harghita. A avut un efect foarte bun pentru că a fost organizat în momentul potrivit, a fost mediatizat așa cum trebuie. După mine, a fost cel mai mare succes al Asociației Pentru Dezvoltarea Turismului din județ” ne-a spus László Endre. 

Iubitorii de exclusivități, atrași de județul Covasna 

Specialistul a precizat că turismul de nobilime este cel care dă primele semne de revenire. 

„Turismul din județ este în renaștere, dar în faza incipientă. Au apărut semne pozitive la turismul de nobilime. La Hotelul Castel Daniel la Tălișoara, la domeniile Mikes de la Zăbala pare să fie la același nivel ca anul trecut sau în anumite zile poate chiar mai mult decât a fost și asta se datorează segmentului care are venit mai mare, este dornic de călătorii, dar nu călătorește în străinătate. Deci pot să plătească 100-200 de euro pe noapte pentru o cazare, este exclusivist chiar și pentru turiștii cu fițe care vor să se laude că au fost la un castel”, ne-a mai spus László Endre. 

Chiar dacă lucrurile par să se așeze, incertitudinea și siguranța nu vor dispărea prea curând, spune acesta, pentru că turiștii încep să își piardă din curaj odată cu creșterea numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Din acest motiv, operatorii din turism ar trebui să fie flexibili și să ofere oaspeților garanția că își vor primi banii înapoi dacă decid că își anulează vacanța. 

„Oamenii sunt sensibili la numărul de cazuri și anul acesta nu cred că vor avea încredere. O să plece ad- hoc. Noi suntem optimiști, dar pierdem treptat optimismul pe care l-am avut în mai. Am avut speranțe pentru vara aceasta, dar acum spunem că probabil ar putea fi o toamnă bună, cu prelungirea sezonului, dar totuși este o incertitudine”, ne-a mai explicat specialistul în turism. 

„Am avut o lună plină, chiar mai bună decât în aceeași lună a anului trecut”

Există însă și situații în care unitățile de cazare au reușit să  facă față acestei crize și să vadă în orice moment dificil o oportunitate de dezvoltare. La Castelului Daniel din Tălişoara, spre exemplu, care e deschis pentru oaspeți de la începutul lunii iunie, există o cerere foarte mare. 

„Am avut o lună plină, chiar mai bună decât în aceeași lună a anului trecut și cam la fel avem estimările și pentru luna iulie. Oaspeții au început să vină. Se vede parcă și o mică schimbare a comportamentului în sensul în care sunt mai mulți oaspeți care fac rezervări chiar și pentru perioade mai lungi, deci față de una, două nopți anul trecut, avem acum un procent mai mare al oaspeților care aleg să stea pentru patru sau chiar și șapte nopți”, ne-a împărtășit proprietara Castelului Daniel, Rácz Lila. 

Aceasta ne-a spus că a reușit să adapteze locația noilor condiții destul de repede, pentru că la castel sunt  spații foarte mari atât în interior, cât și în exterior. În același timp, colaborarea cu clienții în ceea ce privește necesitatea respectării tuturor măsurilor de siguranță a funcționat neașteptat de bine, spune proprietara. 

Pentru ca distanțarea socială să se transforme în ceva creativ, gazdele au pus la dispoziția oaspeților aplicația GuestApp, prin intermediul căreia aceștia se pot caza, pot face comenzi la restaurant sau plăti cazarea la finalul sejurului. Astfel, cu ajutorul „majordomului online”, interacțiunea între turiști și personal este minimă, spune Rácz Lila. 

Aceasta crede că un alt aspect care a contribuit la creșterea încrederii din partea turiștilor a fost și comunicarea comună a operatorilor de turiști din județ prin campania „Visit Covasna Safe Place”. 

Cu gândul la ce e mai bine, pregătiți pentru ce e mai rău 

Deși speră la un sezon plin de turiști, totuși, proprietara Castelului Daniel din Tălișoara spune că este pregătită și pentru situația în care lucrurile nu vor merge atât de bine ca în prima lună a verii. 

„Pe cât de bune sunt perspectivele, avem deja în dezvoltare și planul B care ia în calcul și o evoluție negativă a pandemiei și a măsurilor care se vor lua, pentru că din punctul acesta de vedere, din păcate, e jale. Nu știm la ce să ne așteptăm. (...) Încă se simte o nesiguranță totală și să sperăm că evoluția pandemiei nu o să ne impună să ne întoarcem la ce a fost acum ceva timp, dar realist vorbind, avem și acest scenariu pregătit. Dacă n-ar fi această evoluție a cazurilor, cu siguranță am fi putut chiar să recuperăm acele două luni și jumătate pierdute, dar în același timp trebuie să fim pregătiți și pentru ce este mai rău. Din păcate, cred că încă mai avem o lecție de învățat”, ne-a mai spus Rácz Lila. 

Provocare majoră de regândire pentru locațiile care se axau pe atragerea turiștilor străini  

Înainte de pandemie, majoritatea turiștilor care vizitau Castelul Kálnoky din Micloșoara erau străini. Acum însă, managerul de proiect al Fundației Kálnoky, Szabó István spune că a fost nevoie de o  campanie de comunicare specifică, adaptată pentru piața din România.

Aici a fost creat Stone Pub-ul, un nou centru de primire al vizitatorilor sosiți la Micloșoara și la Muzeul Vieții Transilvănene din cadrul castelului. 

Muzeul este deschis în zilele de marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă și duminică, cu program între orele 11:00-16:00, spune muzeograful Lakatos Csilla. Biletele pentru vizitarea muzeului se pot cumpără de la Stone Pub-ul de lângă poarta castelului, iar vizitele ghidate se desfășoară din oră în oră. Ultimul tur ghidat pornește la ora 15:00.  

Așadar, această perioadă înseamnă o adaptare și o deschidere către piața autohtonă. În acest sens au fost create pachete speciale care să ofere posibilitatea și turiștilor din România să viziteze casele de oaspeți și toată infrastructura turistică de la Micloșoara, spune Szabó István. 

„Acum începe lumea să intre în concedii, să viziteze. Ceea ce simțim de la musafirii noștri este că se caută locații mai mici, locații care sunt diferite și unde nu există acel tip de turism de masă cum e la hotelurile mari. Tot ce se întâmplă în această pandemie influențează în mod direct, inclusiv și rezervările. Ceea ce știm este că în momentul de față au început turiștii din România să se plimbe și să ajungă și la Micloșoara”, ne-a spus managerul de proiect al Fundației Kálnoky. 

„E o incertitudine care te pune să fii creativ”

În ceea ce privește modul în care vizitatorii s-au adaptat măsurilor de siguranță, Szabó István spune că aceste reguli încep să facă parte din comportamentul normal al turistului. Acesta a precizat că orice schimbare, privită cu ochi bun, poate să aducă și avantaje. 

„Orice schimbare majoră are și efecte pozitive. Deci noi ne-am regândit strategia de comunicare, modul de abordare a pieței din România. Ne-am dat seama dacă tot timpul turiștii vin din străinătate, atunci într-o situație în care ei nu mai pot călători, asta înseamnă că acele rezervări nu se ocupă. E important să înțelegem că e o realitate nouă și modul în care ne putem adapta este un aspect important de supraviețuire a unui business, adică nu e vorba numai despre turism acum, e vorba de toată zona de HoReCa, organizare de evenimente. Ceea ce știm și simțim este că turismul nu va mai fi la fel cum a fost până acum și în acest context putem să ne plângem, ce bine a fost până acum, sau ne putem replia și găsi soluții pentru a salva locurile de muncă și de a putea oferi aceleași servicii pe care le-am oferit și anul trecut pentru cei care doresc să viziteze casele de oaspeți Kálnoky. E o incertitudine care te pune să fii creativ. Nu este ușor. Fiecare companie din domeniul turismului are multe întrebări la care trebuie într-un fel sau altul să găsească răspuns, dar viața merge înainte”, ne-a mai spus Szabó István. 

Mai multe detalii despre posibilitățile de cazare din județul Covasna, despre o vacanță sigură sau cum să afli pe pielea ta cum trăiesc nobilii, pot fi găsite pe site-ul visitcovasna.com. 

Sursă foto: visitcovasna.com, Facebook/Răzvan Pascu.

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.