STIREA ZILEI 7 octombrie 2019

Sânge oferit din inimă, colectat de specialiștii covăsneni

de Covasna Media | 2098 vizualizări

Centrul de Transfuzii Sanguine Covasna a avut o nouă colectă impresionantă „în deplasare” 

Specialiștii Centrului de Transfuzii Sanguine (CTS) Covasna au fost, pentru a doua oară anul acesta, într-o misiune de „colectă mobilă”, la peste 130 de kilometri de Sfântu Gheorghe, în orașul Victoria din județul Brașov. Și nu s-au dus degeaba, pentru că au venit încărcați cu aproape 60 de pungi de sânge donat de inimoșii vecini brașoveni. 

Activitatea, derulată sub îndemnul „Dacă ai Faptele Bune în sânge, vino să donezi!”, a debutat joi, 3 octombrie, la 8:00 și s-a declarat încheiată în jurul orelor 13:30. Pe lista cu posibili donatori s-au numărat 71 de persoane înscrise, însă, din motive obiective, care țin atât de siguranța donatorului, cât și de cea a pacientului, nu toți au putut să își ducă la îndeplinire țelul. Totuși, un impresionant număr de 59 de persoane au făcut ca drumul specialiștilor veniți tocmai de la Sfântu Gheorghe să fie pe deplin meritat.  

Suntem foarte, foarte mulțumiți. Deși este neobișnuit ca un Centru dintr-un județ să facă astfel de colecte pe teritoriul altui județ, acest lucru nu este relevant. Relevant este faptul că există o colaborare între județe spre beneficiul populației. Oamenii au nevoie de acest sânge și este extrem de important să colaborăm între noi și în zonele cum este orașul Victoria, unde pentru un centru este greu de ajuns, dar este mai ușor pentru altul, să creionăm astfel de acțiuni. Repet, noi suntem foarte mulțumiți de rezultate. Feedback-urile pe care le am și de la donatori sunt mai mult decât pozitive. Ca atare, astfel de acțiuni sunt demne de dat exemplu”, a declarat directorul Centrului De Transfuzii Sanguine (CTS) Covasna, dr. Andy Rosin. 

Donatorii au apreciat și de această dată faptul că se întâmplă așa acțiuni și în orașul lor, pentru că efortul covăsnenilor de a ajunge acolo i-a scutit pe ei de un drum până în Brașov sau Sibiu. 

Este o bucurie să știi că poate nu azi sau mâine, dar că în următoarea perioadă fiecare donator a salvat o viață. Este într-adevăr darul cel mai prețios și este la îndemâna noastră să îl oferim. Le mulțumim donatorilor, eroilor din această zi, care și-au pus timpul și sângele în folosul aproapelui. Îi mulțumim și părintelui Smădu pentru implicarea în viața comunității și că ne-a pus la dispoziție atât spațiul din cadrul Așezământului, cât și timpul și disponibilitatea dânsului, iar colegilor de la Centrul de Transfuzie din Sfântu Gheorghe le suntem recunoscători că au ales să vină 130 km pentru a recolta, dar și pentru profesionalismul și dedicarea de care au dat dovadă și de această dată”, a declarat coordonatoarea campaniei de donare, Laura Bâgiu. 

Mă bucur că oamenii din mica noastră comunitate au înțeles că a dona sânge este un semn de iubire, de solidaritate umană, de dragoste între noi. Este un lucru plăcut lui Dumnezeu”, a spus și gazda acțiunii, preotul paroh Daniel Smădu. 

Din Brașov, prin Covasna către toată țara 

Sângele astfel colectat va fi prelucrat în componente și va ajunge la spitalele din țară unde este solicitat, conform protocoalelor după care funcționează rețeaua națională a Centrelor de Transfuzii. 

Întotdeauna, sângele este distribuit oriunde este nevoie în țară. Noi trimitem frecvent la Târgu Mureș, București, unde sunt peste 60 de spitale care consumă sânge, la Brașov și oriunde suntem solicitați. Colaborăm între noi, iar pacientul, cetățean român, are dreptul să beneficieze de componente sanguine suficiente, de cea mai bună calitate, la cel mai înalt grad de securitate transfuzională”, a explicat dr. Andy Rosin.  

Următoarea activitate în Victoria va avea loc în primăvara anului viitor, martie/aprilie, spun organizatorii. 

Noi colecte mobile pentru CTS Covasna 

Între timp, CTS Covasna va profita de faptul că deține remorca ce îi face pe specialiști mai ușor deplasabili și vor încerca să organizeze colecte de sânge și în Băile Tușnad, din județul Harghita, dar și în localitățile brașovene Teliu și Prejmer, ca să îi scutească pe donatori de un drum către centrele județene. 

Dr. Andy Rosin a punctat și că astfel de acțiuni ajută nu doar la majorarea rezervei naționale de sânge, dar și la formarea unei baze de date importante cu donatori, extrem de necesară în domeniul transfuziei sanguine. 

Aceasta este a doua colectă mobilă la care a luat parte CTS Covasna în orașul Victoria, desfășurată la Așezământul „Sfântul Nicolae”, acțiune organizată prin Laboratorul de Fapte Bune, o inițiativă civică a companiei Purolite România, în parteneriat cu Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Victoria. 

Prima colectă de sânge de aici și totodată prima campanie din cadrul Laboratorului de Fapte Bune a avut loc în luna mai 2019. Acțiunea a fost și atunci un succes desăvârșit pentru că s-au prezentat peste 50 de donatori, fapt care a depășit așteptările organizatorilor. 

Tot la categoria campaniilor de succes se înscriu și colectele mobile la care ia parte CTS Covasna atât la Cafeneaua Szimpla din Sfântu Gheorghe, cea mai recentă fiind la mijlocul lunii septembrie și care a numărat 18 donatori, dar și campaniile frecvente organizate la Spitalul Orășenesc din Întorsura Buzăului.  

Iulia Drăghici – Taraș 

 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.