STIREA ZILEI 5 noiembrie 2019

Reacțiile taximetriștilor la noile reguli și norme de conduită

de Daniela Luca | 1470 vizualizări

Și dispeceratele au obligații în plus 

În cea mai recentă ședință a Consiliului Local a fost adoptat proiectul de hotărâre care prevede noi reguli și norme de conduită pentru taximetriștii de pe raza municipiului. Cu toate că majoritatea nu se împotrivesc schimbărilor și spun că sunt chiar utile, ei cred totuși că ar fi și alte probleme care ar merita atenția autorităților locale. 

Măsura impunerii unor noi reguli de comportament a venit în urma mai multor plângeri din partea cetățenilor orașului care sunt nemulțumiți de ţinuta şi comportamentul unora dintre taximetriști, spun autoritățile. 

După o perioadă în care s-a aflat în dezbatere publică, proiectul de hotărâre pentru completarea Regulamentului de organizare, funcţionare şi autorizare a activităţii de transport în regim de taxi pe raza municipiului Sfântu Gheorghe a fost aprobat în ședința ordinară a Consiliului Local, joi, 31 octombrie. 

Astfel la capitolul „Obligaţiile taximetristului” a fost introdus un punct care prevede obligativitatea „respectării normelor de convieţuire socială şi regulilor de bună gospodărire în vigoare pe raza municipiului Sfântu Gheorghe”. 

Conduita taximetriștilor și o obligație în plus pentru dispecerate, printre modificări 

În plus, la capitolul care reglementează activitatea dispeceratului de taxi, s-a introdus un aliniat care se referă la obligativitatea acestora de a asigura în incinta sediului grupuri sanitare pentru taximetrişti.  Deși nu se specifică un termen anume, autoritățile locale spun că cele cinci dispecerate din Sfântu Gheorghe ar trebui să se conformeze în cel mult o jumătate de an. Totodată, nerespectarea acestei prevederi va putea fi sancționată cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.500 lei.

„Schimbările în general nu sunt majore și se referă în mare parte la modul de purtare al taximetriștilor. Poate că e neplăcut pentru ei și probabil e neplăcut pentru cei care nu sunt vizați, pentru că nu toți se comportă necorespunzător, dar am primit destul de multe sesizări că în unele locuri de oprire a taximetriștilor, aceștia își fac nevoile unde pot. În strada Dealului s-a amplasat un WC public. Acesta se ținea încuiat pentru ca să nu fie folosit de străini, iar taximetriștii au pierdut cheia în prima zi. Orașul a vrut să facă un gest către ei. Nu se cerea nicio taxă, era plătit de către oraș, dar ei nu au reușit să se administreze. Așadar, a intrat în această hotărâre obligația ca fiecare dispecerat să asigure WC-ul. Noi am încercat să vedem cum merge dacă le asigurăm o toaletă și nu au fost în stare să o administreze. În 17 stații nu putem să facem mizeria care a fost la o singură stație datorită lor”, ne-a spus viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.  

Cum pot face clienții nemulțumiți reclamații 

În ceea ce privește normele de conduită, acestea sunt reglementate prin Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar eventualele sancțiuni pot fi aplicate de Poliția Locală. 

„La normele de conduită ne referim la faptul că nu trebuie să își facă nevoile în stradă. Aceste norme sunt reglementate prin legislație. Ei trebuie să aibă o ținută decentă, să discute normal cu clienții. Referitor la zonele în care staționează au mai fost probleme cu scuipatul semințelor pe jos și cu murdărirea zonei. Și acest comportament poate fi sancționat conform legii. Mulți taximetriști încă nu cunosc noile reglementări, dar acestea vor fi transmise prin dispecerate și Asociației Taximetriștilor din Sfântu Gheorghe”, a mai spus viceprimarul. 

Astfel, reclamațiile se pot face la Poliția Locală și prin numărul verde 0800 800 767, apelul urmând să ajungă la Poliția Comunitară. 

„Și noi ca taximetriști ne confruntăm cu probleme de comportament  din partea clienților”

Cu toate că autoritățile spun că încercarea de a asigura WC public la o stație de taxi a eșuat, taximetriștii cred în continuare că asta ar fi cea mai bună soluție. Ei au adus în discuție și altă problemă cu care se confruntă aproape zilnic. O altă obligație ține de faptul că taximetriștii nu au voie să își selecteze clienții în funcție de etnie, însă în cazul romilor, spun ei, este mai greu să te conformezi. 

„Această modificare ar fi bună dacă s-ar face așa cum a fost în strada Dealului. Scrie acum să fiecare dispecerat ar trebui să dispună de un WC. Dacă eu sunt pe Dealului și aparțin de Bogyó, de exemplu, ce fac până acolo? Primăria ar trebui să asigure cele necesare, dar în alte orașe nu e mai bună situația. În ceea ce privește conduita și noi ca taximetriști ne confruntăm cu probleme de comportament  din partea clienților. Dar avem dreptul să nu luăm clienți în stare de ebrietate și în general, conform legii taximetriștilor, putem să ne selectăm clienții. Evident, să nu ne uităm la naționalitate și așa mai departe, dar unii, și știți la cine mă refer, nu se comportă cum trebuie și nu ne plătesc. Atunci de ce să ne legăm la cap dacă nu ne doare? Referitor la vestimentație, pe căldura care a fost vara asta, cum să nu vii în pantaloni scurți? E culmea, mori de căldură în mașină. Ne obligă ca taximetrele să fie albastre, pe când în Brașov de exemplu sunt albe și nu atrag căldura ca astea de la noi”, ne-a spus un taximetrist din Sfântu Gheorghe. 

„Înconjurăm mult și pierdem bani”

Alți doi taximetriști din reședința de județ au căzut de acord că schimbările în ceea ce privește noile reguli și norme de conduită sunt binevenite și că se vor conforma cum au făcut-o și până acum. Următorul pas pe care Primăria ar trebui să îl facă, spun ei, ar fi să se gândească cum să îmbunătățească infrastructura în așa fel încât șoferii să nu mai fie nevoiți să înconjoare tot orașul ca să ajungă la o anumită destinație. 

„E bună noua schimbare. Totuși, problema cea mai pregnantă este alta. Nu ne ajută deloc infrastructura. De exemplu dacă trebuie să mergem la Pașapoarte, ceasul nu bate nici șapte lei, dar ca să ajung eu înapoi de acolo, costă mai mult combustibilul decât cursa. Se circulă foarte greu înainte de 8:00 și pe la ora 16:00”, ne-a spus un taximetrist care își aștepta clientul în fața magazinului Șugaș.  

„Eu nu știu nimic despre noile reguli de conduită, dar e foarte bine că s-a adoptat o astfel de hotărâre. Chiar o susțin. Cred că problema cea mai mare e circulația de fapt. Până acum Primăria n-a făcut nimic ca să fie mai ușor. Înconjurăm mult și pierdem bani”, ne-a spus un alt șofer de taxi. 

Primăria ar trebui să facă mai multe controale, spun reprezentanții Asociației Taximetriștilor 

Președintele Asociației Taximetriștilor din Sfântu Gheorghe crede de asemenea că rezolvarea multor probleme este în puterea celor de la Primărie. 

„Mă bucur să s-a aprobat și sunt total de acord, dar tot Primăria este de vină că există nereguli. Dacă e vreun taximetrist care iese afară pe traseu cu o mașină murdară sau el e murdar și miroase în mașină că nu poți să stai în ea, primăria are dreptul să vină să controleze mașinile. Are și dreptul să atenționeze și în alte cazuri pot suspenda și autorizația. Problema e că ei nu fac deloc astfel de controale sau aproape deloc. Au fost depuse multe plângeri la Primărie din partea oamenilor nemulțumiți de taximetriști, așadar e de vină și Primăria că nu se respectă anumite reguli. Sunt multe probleme esențiale care ar trebui puse la punct. Trebuie văzut ce putem face ca să nu sufere clienții și pe lângă asta și taximetriștii”, ne-a explicat Győr Árpád. 

Conform datelor Compartimentului pentru Autorizarea Serviciilor de Transport Public Local din cadrul Direcției de Urbanism, în prezent, la Sfântu Gheorghe sunt 17 stații de taxi. Acestea dispun de 84 de locuri. De asemenea sunt eliberate 200 de autorizații de taxi, numărul maxim prevăzut de legislația în vigoare. 

Poate că bunul simț și respectul față de cei din jur nu vor rezolva toate problemele care se învârt în jurul acestui subiect, însă cu siguranță va duce la scăderea experiențelor neplăcute cu care se confruntă atât șoferii de taxi, cât și clienții. Așadar, un pic de răbdare, empatie și înțelegere costă mai puțin decât o cursă cu taxiul.  

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.