Două spectacole Youvenis Group la Sfântu Gheorghe
Tânăra trupă din Întorsura Buzăului va cânta duminică în Clubul Backstage alături de mulți alți artiști în cadrul „Young Art X-mas Show”, dar şi joia viitoare în aceeaşi locaţie.
Înființată în anul 2008, Youvenis Group a devenit una dintre emblemele orașului Întorsura Buzăului. Această trupă de copii a participat deja la multe evenimente muzicale, iar publicul din Sfântu Gheorghe are ocazia de a-i revedea „la treabă” în două rânduri. Duminică ei vor cânta alături de mulți alți artiști în cadrul „Young Art X-mas Show”, un eveniment dedicat Crăciunului ce va avea loc în clubul Backstage (sub clădirea Raiffeisen Bank), dar și pe 27 decembrie, când trupa va susține un concert „pe cont propriu” în aceeași locație.
O trupă care crește
În 2008 profesorul Dan Tohănean de la Clubul Elevilor din Întorsura Buzăului a înființat această trupă de copii pentru a umple un gol, spune el, întrucât la Întorsura Buzăului nu exista o astfel de formație. Adunând pe rând copii care erau interesați de acest domeniu, s-a închegat Youvenis Group.
„Misiunea noastră este să evoluăm în fiecare an din ce în ce mai mult, să termine fiecare membru liceul și facultatea de Artă, într-un final ajungând o formație renumită în România, dar nu numai în România, ci și în alte țări” – spune fondatorul trupei, Dan Tohănean.
Membri tineri, repertoriu bogat
În afară de solista Bianca Ilie, membrii Youvenis Group nu au împlinit încă 18 ani. Andrei Luca (chitară), Fabian Roman (clape), Vlad Tohănean (tobe), Cristian Dragomir (chitară bass) şi Damian Rusu (chitară solo) sunt liceeni. Fabian este la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” din Braşov, la specializarea pian. Vlad, Cristian şi Damian învaţă în Sfântu Gheorghe la Liceul de Artă „Plugor Sándor” studiind percuţie, contrabas şi chitară clasică. În ceea ce privește stilul formației, cei de la Youvenis Group abordează piese jazz, rock, blues și cover-uri, atât românești, cât și străine.
Prezență la concursuri şi evenimente
În cei câțiva ani de activitate, Youvenis Group a fost invitată la multe evenimente. Tinerii participă la zile de naștere sau nunți, dar au fost prezenți și la mai multe concursuri și festivaluri, printre care Festivalul Concurs Național de Muzică Ușoară și Populară „Cununa Petrolului” – Moreni (Invitați speciali), Festivalul Interjudețean de Muzică Ușoară și Muzică Folk „Coloana Infinitului” Ediția a II-a – Târgu Jiu, unde au luat locul I, Festivalul Tinerelor Talente – Sfântu Gheorghe, apariții la Festivalul de la Reci, la Zilele Sfântu Gheorghe, la numeroase evenimente în zona Buzaielor, iar la Festivalul Interjudețean de Muzică Ușoară „Balada Florilor” Ocna Mureș au luat premiul I.
Spectacole la Sfântu Gheorghe
Fiind înaintea Crăciunului, tinerii muzicieni sunt dornici să dăruiască. Și ce ar putea mai bine să ofere în dar decât muzica lor. Astfel, o parte dintre membrii Youvenis Group vor susține duminică un spectacol în clubul Backstage. „Fiind un eveniment compact, la care vor participa și alți muzicieni, o parte din membrii Youvenis Group vor cânta colinde și cover-uri, însă trupa completă va susține un concert numai al lor pe data de 27 decembrie, tot în Backstage. La acest concert publicul va avea ocazia să asculte piese rock, jazz, blues și desigur, cover-uri” – ne-a declarat Dan Tohănean. Alături de Youvenis, duminică la „Young Art X-Mas Show” vor evolua numeroși artiști, printre care chitaristul Almos Gaspar, tenorul Balint Jozsef, grupul vocal Crescendo pregătit de prof. Liliana Grosar, dar și mulți alții, spectacolul urmând să fie încheiat de o reprezentație a trupei Group 89!