STIREA ZILEI 31 martie 2020

Dezinfectant la blocuri, ia-l de unde nu-i

de Covasna Media | 3703 vizualizări

Prevenirea răspândirii coronavirusului pune din nou în încurcătură autoritățile locale 

Noua sarcină trasată în responsabilitatea autorităților locale de a patra Ordonanță Militară, de a  asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe, îi pune la grea încercare și încurcătură pe edili. Primarii din orașele din județul Covasna spun nu doar că nu găsesc de unde să cumpere dispozitive sau chiar dezinfectanți, ci și că lipsesc informații importante care privesc punerea în aplicare a legii. 

Duminică seara, autoritățile de la București anunțau cu fast detaliile unei noi Ordonanțe Militare, cea cu numărul 4 din 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, care prevede, printre altele: 

Art.6 - (1) Autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune.

(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.”

Totuși, covăsnenii care se așteaptă ca începând de marți să aibă la intrarea în bloc dezinfectant, așa cum s-a prevăzut în noua Ordonanță Militară, s-ar putea să fie dezamăgiți. Nu lipsa de interes din partea autorităților pare să fie de această dată problema, ci în primul rând criza de materiale dezinfectante de pe piață sau lipsa precizărilor pentru o implementare unitară a măsurii. Așa că primarii se văd în imposibilitatea de a respecta legea. 

Primarul din Sfântu Gheorghe: „Se pregătește un punct de vedere comun al primarilor de municipii din țară”

Primăria Sfântu Gheorghe nu ne-a oferit luni detalii despre cum va pune în aplicare prevederea din Ordonanță, dar, printr-un SMS, edilul Antal Árpád a precizat că „Vom avea un punct de vedere comun primarii de municipii în curând”, semn că va urma o acțiune națională, având în vedere dificultățile implementării acestei noi cerințe. 

Primarul din Târgu Secuiesc: „Ar fi o idee bună, dacă am avea de unde să cumpărăm” 

De problemă nu sunt străine nici autoritățile din Târgu Secuiesc. Primarul de aici spune că de o lună așteaptă o comandă de mănuși și măști, dar aceeași lipsă se resimte și la dezinfectanți. Cât despre dezinfectarea din scările de bloc, acțiunea va începe marți și ar putea dura câteva zile.  

„Ar fi o idee bună această măsură dacă am avea de unde să cumpărăm dezinfectanți. E imposibil să cumpărăm atâția. Nu se comercializează. Magazinele care vând sunt goale. Nici nu știu dacă este eficient. În ceea ce privește intrările în bloc și toată scara blocului, noi de mâine începem dezinfectarea. Asta ar dura cam vreo trei zile până vom termina la toate, că avem multe. Toate cheltuielile se suportă din bugetul local. Acum asta e prioritatea zero, nu ne interesează banul, vă rog să mă credeți. Dacă vor fi firme care vor aduce materialele respective, adică dezinfectanți, o vom face cu cea mai mare plăcere. Avem comenzi de măști și mănuși de trei-patru săptămâni și nici în ziua de azi n-am primit nici una. Degeaba se iau niște decizii la nivel național, dacă n-ai de unde să cumperi”, ne-a spus primarul orașului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor.

Primarul din Covasna: „Eu aș fi spus că asociațiile de locatari au aceste obligații”

Peste 100 de scări de bloc sunt și în orașul Covasna, niciunul cu lift. Primarul de aici spune că până să ajungă la aparatele pentru dezinfectare, o problemă greu de gestionat, mai ales din punct de vedere financiar, este în primul rând dezinfectarea scărilor de bloc. 

Din punct de vedere tehnic, dacă eu fac un contract cu o firmă specializată pentru dezinfecție, atunci o să coste bugetul câteva zeci de mii de lei, doar o acțiune. Iar dacă trebuie periodic, atunci nu știu de unde voi bugeta acest serviciu. Și acest serviciu e doar pentru blocurile de locuit, nu e și pentru spațiile publice din oraș, pe care iar trebuie să le dezinfectăm. Efectiv, trebuie să facem o rectificare bugetară. Nu știu cum vom face față, dar încercăm, eventual chiar prin forțe proprii, cu apă cu clor și așa mai departe. Vom vedea. Va fi greu și fizic pentru oamenii care trebuie să urce la etajul 4 cu un aparat pe spate, cu pulverizator sau atomizor, e greu. Încercăm să facem față prin mijloacele de care dispunem, astfel încât cheltuielile să nu ne depășească posibilitățile de finanțare”, ne-a declarat și primarul din orașul Covasna, Gyerő József, care a precizat că până în prezent autoritatea locală s-a concentrat pe dezinfectarea spațiilor publice, atât în regim propriu, cât și cu externalizarea serviciilor, pentru drumurile, trotuarele, parcurile și locurile de joacă din oraș. 

Așa că și Primăria Covasna este prezentă în dezbaterea privind montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe. 

Mă sună primarii, colegii și mă întreabă cum să facem. Unii se gândesc, de exemplu, la un preș care este îmbibat în soluție dezinfectantă și merge pentru dezinfectarea încălțămintei, dacă la asta se referă guvernanții. Ori, dacă se referă la dispozitive cu soluții pentru mâini, nici nu știm tehnic cum vom face. Nimeni nu ne spune. Ce facem? Sudăm pe ușă? Ce sistem sau ce dispozitiv de dezinfecție să folosim? Montăm un dispozitiv din care fiecare se servește? Cum îl protejăm să nu se fure? Dacă se golește trebuie umplut zilnic. Nu am oameni cu care să acopăr pentru 100 de scări doar ca să reumplu recipientele. Nu știu cum vom face, chiar nu știu. (...) Avem foarte multe sarcini noi de care trebuie să ne achităm. Încercăm să facem față, asta e clar. Vom face aceste acțiuni în scările de bloc. Nu știu cât timp ne va lua să acoperim toate scările, cât personal trebuie să îndrum către această activitate și de unde voi finanța. Încă este o necunoscută”, spune Gyerő József. 

Edilul spune că luni deja a fost sunat de cetățeni, atât de la blocuri, care așteaptă soluția autorităților, cât și de la case, care spun că măsura pare discriminatorie față de aceștia. 

Tehnic, încă nimeni nu știe cum va face cu aceste dispozitive. (...) Dacă mă întrebau pe mine, eu aș fi spus că asociațiile de locatari au aceste obligații. Tot așa mi se pune întrebarea de către oamenii care stau la casele particulare: „domnule primar, de ce îi pui celui de la bloc dezinfectant și mie nu? Tot casă particulară e și blocul, doar că stau 10 – 12 familii. De ce nu îmi pui și mie aparat?” Este o întrebare corectă. De aceea spun, că asociațiile ar trebui să cumpere, să se preocupe de această treabă, nu primarul, nu autoritățile locale. Unde sunt mii de apartamente, oare cum se procedează? Externalizăm și serviciul acesta, îl plătim, dar din ce?”, a întrebat, retoric, primarul.  

Primarul din Întorsura Buzăului: „Problema banilor nu este o problemă reală în situația asta”

Și primarul orașului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă, spune că administrația orașului vrea să pună în aplicare indicațiile venite de la Guvern, însă problema este că materialele dezinfectante sunt greu de găsit, chiar dacă se caută „din furnizor în furnizor”.

„A uitat să spună ceva (n. red. Ministrul Afacerilor Interne) elementar: de unde cumpărăm? Că iacătă de azi dimineață două persoane caută din furnizor în furnizor, nimeni nu ne poate furniza cantitatea de care avem nevoie, de nimic. Deci da, e asumată, o soluționăm, problema este că nu avem de unde procura, în sensul achiziționării. Deci conform acestei Ordonanțe Militare, autoritățile locale au obligația să asigure montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările în blocurile de locuințe situate pe raza unității. Deci la toate intrările”, ne-a spus acesta. 

Leca Băncilă a punctat și că nu mai contează în acest moment la cât se vor ridica aceste costuri, atâta vreme cât principalul obiectiv este ca materialele necesare să fie puse la dispoziția cetățenilor, conform legii.

„Am să vă spun ceva, în faza asta nu mai discutăm cât costă, măcar să avem de unde procura. Deci problema banilor nu este o problemă reală în situația asta. Deci aș avea disponibilitatea astăzi să cumpăr, să montez, nu am de unde. Nu discutăm acuș despre  bani, să procurăm și după aceea vom vedea. Dacă Guvernul va avea bani să ne deconteze e bine, dacă nu va avea și va fi o cheltuială locală, iarăși nu sunt probleme. Prioritate au interesele cetățeanului”, a mai transmis edilul. 

Primarul din Baraolt: „O idee bună, dar greu de pus în practică”

Altă localitate, aceeași dilemă. Și primarul din Baraolt spune că este în căutarea unei soluții, care să deservească cele aproape 70 de scări de bloc, dar că e greu de închipuit cum va fi pusă în practică această solicitare. 

În momentul de față nu știm ce o să facem. Nu se găsesc nici aparate, nici dezinfectant. Efectiv, nu știu cum vom rezolva. La Baraolt avem 68 de scări de bloc. Poate pentru alții nu pare mult, dar pentru Baraolt este un număr mare. Încă nu știm ce o să facem. E sigur că e o soluție bună, dar greu de pus în practică. Dezinfectarea o să fie făcută în fiecare bloc, pentru că avem și om și aparat, așa că o să începem. Dar cu asta cu aparatele pentru dezinfectare, nu știu cum o să facem. Cine se duce acasă, oricum intră și se spală pe mâini. Cine nu este conștiincios cu treaba asta, oricum nu o să folosească nici aparatul”, ne-a spus și primarul din orașul Baraolt, Lázár Kiss Barna András, care precizează că și-a pus chiar problema de faptul că persoane rău-voitoare ar putea pune substanțe care să provoace iritații în locul soluțiilor dezinfectante, dar și că paza acestor dispozitive va fi greu de asigurat. 

E complicat. Poate să pună oricine, orice soluție în aparatele respective. Eu nu pot să îmi imaginez cum în orașele ca Sfântu Gheorghe sau Brașov se pot monta la fiecare bloc astfel de aparate. Eu încă nu știu cum se va pune în practică această măsură”, a mai spus primarul din Baraolt. 

Cetățenii: O măsură binevenită, dar...

Că ar fi prea frumos să fie adevărat cred și cetățenii județului, care spun că măsura ar putea da ceva mai multă încredere oamenilor în lupta împotriva inamicului nevăzut și că astfel ar putea ajuta. Dar, totuși, și ei, ca și primarii, rămân cu îndoiala că soluțiile vehiculate în spațiul public vor fi de durată sau igienice.  

„Eu zic că este o idee foarte bună. Mi se pare ceva normal să te dezinfectezi la intrarea în casă. Majoritatea oamenilor ar folosi acest dezinfectant, sunt și mulți încăpățânați pe care nu cred că îi interesează chestiile ăstea. Eu sper să reziste cât mai mult, dar sunt foarte mulți oameni care le și iau ca să aibă și ei acasă, părerea mea”, spune Maria din Întorsura Buzăului. 

 „Din punctul meu de vedere măsura este bună dacă are ca scop ridicarea moralului oamenilor și dacă prin acest fel ei se vor simți mai în siguranță că au făcut ceva în plus ca să prevină virusul. Cred că ar fi mult mai bine să se dea tuturor măști și mănuși și atunci s-ar vedea clar și rapid cum scad cazurile de îmbolnăvire. Dacă ne gândim la calitate și la modul de folosire a acestor dezinfectanți, rămâne îndoielnică necesitatea lor. Trebuie să ne uităm la țările unde s-au luat măsuri mai bune și să ne luăm după ele. Să gândim mai global. Un exemplu ar fi Coreea de Sud”, ne-a spus Kala Zsolt din Sfântu Gheorghe. 

„Orice încercare e binevenită. Dacă va fi efectuată dezinfectarea în fiecare săptămână, măcar în aprilie, va avea rost această măsură. Să vedem cum vor realiza (n.red. plasarea dezinfectanților în blocuri). Dacă va fi ergonomic și nu trebuie să atingem dozatorul pentru a-l  folosi, atunci cred ca va fi bine. Dacă trebuie să îl atingem, cred că e mai bine să ne spălăm mâinile acasă”, ne-a împărtășit un alt locuitor al municipiului Sfântu Gheorghe, Toró Attila. 

Între timp, întrebarea despre câte persoane sunt infectate cu virusul COVID-19 la nivelul județului Covasna rămâne fără răspuns din cauza unei decizii a Guvernului de a prezenta situația doar centralizat, la nivel de țară. Până luni, datele din România arătau că 1.952 de persoane erau diagnosticate cu noul coronavirus, din care 180 declarate vindecate și externate. 

Cifre în creștere de la o zi la alta. Un motiv cu atât mai bun să respectăm recomandările autorităților, de a sta cât mai mult în case și de a ne spăla temeinic pe mâini. 

Iulia Drăghici – Taraș 

Daniela Luca 

David Leonard Bularca 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.